Notă relativ importantă: Rândurile de mai jos reprezintă fapte, întâmplări inspirate din viața MEA, ori lucruri poate care ți s-au întâmplat ȚIE – dar, cu siguranță, ar fi fost PĂCAT să nu se fi întâmplat CUIVA/ORICUI…
- – Sorinele, te-am sunat de 14 ori azi și abia ultima oară ai binevoit să-mi răspunzi! – Vrei să-mi sară inima din piept de teamă? – Și așa am avut un vis nenorocit…- Se făcea că dom’ director Matei s-a hotărât în sfârșit să mă dea afară. – Băi băiatule, oi fi eu pensionar de vreo 3 ani, însă m-am trezit transpirat și cu dureri de cap. – Chiar m-a întrebat soțioara mea, doamna directoare Marmoțica, dacă mă simt bine și nu oi fi pățit cumva ceva…- Ce să-i răspund bietei femei, Sorinele!? – I-am spus că sunt supărat, fiert chiar pentru că urmează să mă dea afară nea Mitică Matei. – Spune-mi tu acum, în ce fel de stare crezi tu că sunt eu de azi-dimineață? – Sau oi fi fost eu doar sub influența veștii cu privire la decesul fostului director general al uzinei noastre, domnul Sandu Eugen? – Io știu? – Era oricum bătrân…Bătrânul! – Când m-a sunat dom’ director Matei să mă anunțe vestea eu i-am spus că nu am fost chiar atât de apropiat de domnul Sandu, însă cu siguranță nu voi lipsi de la înmormântarea lui, a lui nea Mitică Matei adică. – Sorinele, să-mi înghețe murăturile din beci, de nu îi auzeam vena de la tâmpla dreaptă cum i se umflă. – Eu voiam doar să-i fac un compliment… – Mi-am luat rapid la revedere și în loc de un salut oarecare, cuprins de emoție i-am transmis lui dom’ Matei tradiționala urare Dumnezeu să te ierte! – Am închis apoi rapid telefonul! – Și io-te cum se răzbună acum țopârlanul și nu mă lasă să dorm umblându-mi prin vise. – Te pomenești că se prăpădește și ăsta curând și se pornește apoi să mă bântuie!?
Îmi și închipui înlănțuirea de cruci pe care și le face rapid magnificul pensionar de Crâng, scuipându-și apoi în sân și bătând cu putere în lemn, îngrozit la gândul de a fi bântuit de viitoarea fantomă a fostului său șef. Și fix în momentul în care eram pe punctul să-i răspund și eu ceva, sau măcar să apuc să-i spun un bună ziua obișnuit, tăvălugul vorbelor lui Il maraviglioso se revarsă din nou:
- – Dar nu să-ți povestesc despre visele mele te-am sunat io, Sorinele! – Urcă-te rapid în mașină și vino până la biserica Banu. – Se dă de pomană niște pungi cu mâncare, cu dulciuri chiar. – Am luat și eu vreo 4 numai, dar filotim cum mă cunoști, mă gândesc și la tine, că ești băiat amărât, orfan de tată. – Hai repede că-ți țin eu rândul, pentru că babele astea sunt mai rău ca lăcustele. – Nimic nu rămâne în urma lor. – Și dacă tot vii, frumosule, nu dai și tu ceva de pomană apoi pentru sufletul lu’ tăticu’ tău, Dumnezeu să-l odihnească-n pace!? – Io-te, mergem în cârciuma de lângă biserică, îți iei și tu un suculeț pentru că n-ai voie să bei la volan și îmi iei și mie o bericică, 3 mici cu muștar și vreo 50 de vodcă înainte de toate astea. – Știu de pe-acum ce-ai să-mi spui, hoțomanule, cum că nu ai timp. – Las’ că-ți iau eu pungulița cu pomană, norocosule, că și așa am venit pregătit la biserică cu o sacoșă daia mare de la supermarket, în schimb tu vino numai și ia-o cam într-o oră. – Până vii tu abia se fac și mititeii așa cum trebuie. – Să știi că ție îți voi comanda doar apă plată până la urmă, pentru că ești cam rotunjor și numai 2 mititei fără chifle. – Și dacă tot nu ai timp să stai cu frățiorul tău mai mare, să știi că nu mă supăr. – Numai să nu uiți să treci și să achiți consumația, te rog! – Și nu, nu trebuie să-mi mulțumești pentru atenția cu care te fericesc, Sorinele! – Tu știi cât te iubesc eu pe tine, dealtfel i-am promis și tăticului tău, lui nea Gigel, să am grijă de tine. – Și io-te ce băiat mare și frumos ai crescut! – Cuminte ca o fată mare, cu bun simț, însă nițeluș obraznic pentru că uiți să-i dai telefon lui nea Putinel măcar o dată pe săptămână…
Parcă vă și văd cum începeți să-mi zâmbiți ușor superior, jumătate luându-mă la mișto pentru felul în care mă las aburit de maestrul vorbelor de duh, iar cealaltă jumătate dintre voi spunându-mi probabil că-mi pierd aiurea timpul. Și aveți dreptate într-o oarecare măsură – și unii, și alții. Și totuși, dragii mei, cât de frumoasă este viața asta și cât de bine este să te lași prostit câteodată cu bună știință sau cât de util e uneori chiar să pierzi timpul cu…stil?
P.S.: Mărturisesc că rândurile de mai sus le-am scris cu ceva timp în urmă și am ezitat să le public, parte dintr-o frână emoțională, însă cel mai mult dintr-o teamă, explicabilă până la un punct, de a nu răni vreun amor propriu al cuiva, oricui, care se regăsește poate printre rândurile mele de mai sus. Ce m-a scormonit din letargia mea emotivă a fost tot un apel recent al ilustrului meu amic:
- – Sorinele, ce faci frumosule? – La mulți ani pe anul ăsta, drăgălașule și numai sănătate îți doresc! – Ai aflat și tu de moartea domnului director Matei? – Ce mama naibii s-o întâmpla cu directorii ăștia ai noștri de la Sârmă de cad pe capete? – O fi vreo epidemie de decese printre ei? – Întâi bătrânul domn Sandu și acum scumpul nostru director de resurse umane Matei. – Și cât ținea la mine, dom’ Matei… – îl aud suspinând în telefon pe amicul meu de 7 stele Alexandrion. – Vezi cum e viața asta? – Tot cu mine a avut noroc, pentru că am avut relații și i-am cumpărat cu ceva timp în urmă loc de veci în cimitir, fix lângă locul meu. – Pfff, Sorinele de ăsta nici pe lumea ailaltă nu scap, realizează formidabilul meu amic ironia sorții. – Poți să râzi de mine cât vrei, însă să știi că eu îl sun pe fostul director general Moraru. – Nu de altceva, dar tare sunt curios să aflu cum se mai simte și dacă și-a cumpărat cumva vreun loc de veci pe undeva. – Dacă nu, află că tot eu îl scot din rahat și p‘ăsta și-l ajut să-și cumpere garsonieră la cimitirul Dumbrava, lângă mămicuța lui. – Iar peste vreo 3-4 decenii când m-oi hotărî să plec și io, să vezi ce ședințe operative organizez cu ei pe lumea ailaltă.
Viața asta e atât de complicată și plină de situații dificile, însă cu atât mai mult este incredibil de frumoasă și plină de oameni la fel de frumoși așa cum sunt și eu sau voi, sau de ce nu? – cum sunt și personajele mele de mai sus, imaginea altor oameni la fel de spumoși, cu bune sau cu mai puțin bune, însă toți, fără excepție, cu scânteia aia de nemurire înfiptă în suflet.
Să ne citim cu bine!
Dacă ți-a plăcut – nu uita butonul de mai jos – un share e mare lucru
5
20
20
20