Notă relativ importantă: Rândurile de mai jos reprezintă fapte, întâmplări inspirate din viața MEA, ori lucruri poate care ți s-au întâmplat ȚIE – dar, cu siguranță, ar fi fost PĂCAT să nu se fi întâmplat CUIVA/ORICUI…
Doar un gând! De atât avem nevoie ca să ne urnim sufletele astea amorțite așezate în locurile lor confortabile din fotoliile adânci ale conștiințelor noastre de multe ori mult prea permisibile, prea elastice…
Nahh..n-aș fi vrut să vă supăr tocmai eu acum cu vreo analiză complicată despre vreo hibă morală pe care mulți dintre noi o avem sau nu. Până la urmă cine sunt eu să-mi dau cu părerea!? Vă spun eu cine sunt: EU SUNT CEL MAI PĂCĂTOS OM PE CARE ÎL CUNOSC! Asta sunt! Vă tot spun să faceți lucruri (regretabile) pe care să nu care cumva să le regretați mult prea târziu că nu le-ați făcut vreodată. Însă adevărul, de fapt binele ăsta parcă și mai dificil de definit ASTĂZI – e parcă un pic ALTFEL.
Mișto sunt filmele americane pline de metafore ieftine în care eroilor principali li se permite AZI să greșească creștinește (spun ei, sau poate karmic de ce nu? – tot înotăm cu toții într-un amalgam de credințe planetare). De ce mișto? Pentru că li se permite apoi să regrete (deloc tardiv) și să-și recunoască greșelile (impardonabile) ca apoi să se pupe cu toții fix în piața Constituției (lor😉) împreună cu propriile lor victime (de multe ori acestea fiind la fel de corupte moral sau emoțional). Pe românește – fă păcatul AZI, că vei avea timp MÂINE de regrete. Și totuși iubirea…
Și totuși conștiința…-aș adăuga. Pentru că bunul Dumnezeu ne iartă pe toți, buni sau răi cu condiția căinței adevărate. Ei, și tocmai aici e chestia…Câți dintre noi o fac? Prin extensie – câți dintre noi se căiesc cu adevărat și reușesc să se iubească cu adevărat din nou? Când anume păcatul devine doar o amintire plăcută, iar fapta ilicită moral să devină poate în mintea noastră chiar o faptă cu care să ne mândrim? Oare numai atuncivom reuși să ne iertăm cu adevărat? Sau mai bine spus, merităm oare să ne iertăm vreodată cu adevărat? MERITĂM!
Am iubit fiecare moleculă de adrenalină, fiecare doză cu hormoni cu care corpul meu (veșnic😄) tânăr s-a hrănit de-a lungul vremii. Am gustat din fiecare pahar cu ambrozie cu care zeii mă ademeneau. Și mi-a plăcut de fiecare dată când am furat câte-o clipă de nemurire, fix așa cum lui Prometeu sigur i-a plăcut trilul, senzația dată de furtul focului de la zei atunci când l-a oferit oamenilor. Ca o paranteză – aș vrea să-mi spuneți voi de ce oare l-am bănuit mereu nu de vreo milă autentică pentru bieții muritori, ci mai degrabă de vreo dorință egoistă de a fura inimile tuturor pentru totdeauna? Doamne și cum a mai plătit pentru asta…(iertați-mi desele referiri la zei, titani etc. – sunt prins în plin proces explicativ despre mitologia greacă lui fii-miu. Pe scurt – jucăm God of War 3 și 4 pe PS4 de ne sar controlărele din mâini😁).
Privind în urmă, e adevărat că nu regret APROAPE nicio acțiune pe care am întreprins-o. Și nu din vreo banală vanitate, ci mai degrabă pentru că toate experiențele trecutului, bune sau rele, m-au format în felul în care sunt astăzi construit. Nici mai mult, nici mai puțin! Și cum altfel să mă iubesc, dacă nu mă accept așa cum sunt?
Așadar…V-aș propune un armistițiu pe care să îl faceți cu propria voastră conștiință și să vă împăcați cu voi înșivă, iertându-vă deasemenea fiecare acțiune sau nonacțiune din trecutul vostru. În definitiv sunteți ceea ce sunteți – sunteți iubiți sau admirați tocmai pentru ceea ce sunteți voi ASTĂZI și ACUM, așa că nu mai regretați vreun lucru sau altul. Sau continuați să aveți regrete și plângeți până vă veți sătura de lacrimi. Apoi, spălați-vă pe ochi și mergeți mai departe. Primul pas nu uitați să-l faceți întotdeauna cu dreptul. La mulți ani!
Să ne citim cu bine!
Dacă ți-a plăcut – nu uita butonul de mai jos – un share e mare lucru
5
20
20
20