Notă relativ importantă: Rândurile de mai jos reprezintă fapte, întâmplări inspirate din viața MEA, ori lucruri poate care ți s-au întâmplat ȚIE – dar, cu siguranță, ar fi fost PĂCAT să nu se fi întâmplat CUIVA/ORICUI…
Reductoare, 4×4, mrl-uri, vopsele raptor, simex-uri și echipament de…ski! Ce au toate astea în comun? Pasiunea de off-road, microbul dus la extrem și aflat într-o dulce cârdășie – situat cumva la limita legii (rutiere, a proprietății private etc.😄).
Am trecut cu toții uneori pe lângă câte-o coloană de mașini murdare, majoritatea dintre ele vopsite în culorile frunzelor sau ale cerului senin – toate cu niște șoferi care te priveau superior, chiar cumva disprețuitor atunci când le depășeai. În timpul ăsta tu purtai regulamentar centura de siguranță în berlina sau sedanul tău obișnuit sau chiar în suv-ul tău de oraș, perfect inutil dealtfel în off-road. EI – purtători olimpieni ai flăcării sportului extrem te priveau ca pe-un biet muritor de rând și absolut ignorant, iar lucrul ăsta în ciuda faptului că unii dintre zeii mândri de mai sus sunt proprietari pe lângă mașinuțele de teren și ale unor burțișoare pline cu bere.
Dacă acum vreo 2 decenii erau numai câteva grupuri de felul ăsta prin țară, acum aș paria toți banii de cauciucuri SIMEX al unui astfel de grup și lucrul ăsta pe un sezon întreg😂 – că sunt câteva zeci, chiar sute aș risca să adaug – și faptul acesta doar în țărișoara noastră.
Am avut recent marea onoare să fiu invitat de un prieten să particip activ chiar la o astfel de aventură extra-urbană, test de fidelizare sau mai bine spus de încercare a inoculării microbului de off-road pe care iluzia libertății unei astfel de sesiuni ți-o poate crea. Știm cu toții că adrenalina este unul dintre cele mai puternice, dacă nu – cel mai puternic – stimulent/energizant natural.
Prietenul despre care vă vorbeam este un suflet mare, soț și tată model – felul de om care ți-ar da și cămașa de pe el dacă ai avea nevoie vreodată de ajutorul lui, însă la fel de aprig cu cei care îi intră lui în colimatoriu și care nu trec testul omeniei. Ce mai încolo și-ncoace – exact tipul olteanului, însă ban al Buzăului, exact cum ban al Craiovei a fost și înaintașul lui – Mihai Viteazul. Ușor de sedus de vreo pasiune molipsitoare cum este și off-road-ul, însă la fel de seducător în a transmite mai departe microbul oricărui hobby relaxant, amicul meu nu s-a chinuit prea mult să mă convingă atunci când m-a rugat să-i fiu aproape într-una din experiențele din afara asfaltului. Așadar – vă închipuiți că un om atât de ușor de sedus cum este subsemnatul🤣, nu a avut nicio șansă atunci când am primit invitația de a participa ca și copilot – măcar pentru câteva ore la o plimbare peste dealuri cu noua jucărie off-road a amicului viteaz – o Suzuki Vitara de pe la începutul anilor ‘90.
Și astfel, dragii mei – iată-mă împreună cu Viteazul meu ancorați primii în parcarea benzinăriei de unde va pleca curând convoiul făcut de duzina de mașini de…tăvălit dealurile și pădurile județului nostru. Și uite cum apar una după alta toate mașinile participante. Toți participanții la aventura noastră, fie ei șoferi sau simpli aventurieri erau îmbrăcați mai mult sau mai puțin precum niște schiori de fond, majoritatea dintre ei accesorizați cu binecunoscutele combinezoane impermeabile ale sporturilor de iarnă. Mă privesc mental și aproape izbucnesc în râs când mă gândesc la blugii mei de vârsta a treia – însă groși, de tăvăleală cu care sunt îmbrăcat și nu pot să nu roșesc în ton cu nuanța pulovărului și fesului meu de aceeași culoare ca cea a iubirii😎.
Majoritatea covârșitoare a mașinilor aflate în coloană sunt binecunoscutele Suzuki Vitara, urmate de un Samurai (tot un Suzuki – dar mai mult un fel de ATV-u acoperit😋 – însă imbatabil pe teren accidentat). Coloana offroad-erilor este completată de câte un Nissan, Land Rover, parcă chiar și o Toyota – toate echipate suficient pentru o experiență decentă pe dealuri. Însă a fost clar pentru toată lumea că singurul campion e numai unul – și anume împăratul Suzuki – stăpân al tuturor râpelor. Cu toate astea – 3 dintre ele au ieșit șifonate după plimbarea asta – uneia rupându-i-se o planetară, iar altor 2 distrugându-li-se sistemul de direcție. În apărarea lor, toate 3 au fost forțate în mod abuziv de către stăpânii lor – totul pentru o încercare inutilă de stăpânire a naturii. Fiecare dintre cei 3 offroaderi au zâmbit nepăsători în urma pagubelor suferite, unul dintre ei chiar spunând că se aștepta la lucrul acesta, vorbe care pe mine unul nu m-au convins deloc. Nu m-au păcălit nici zâmbetele lor, nici siguranța lor afișată la constatarea pagubelor.
Însă – după toată experiența asta inedită pentru mine – rămân cu sentimentul de apartenență la un club exclusivist, cu tot aerul lui de românism însoțit de miros de șuncă și țuică fiartă – lucru dealtfel care aduce un și mai puternic sentiment de camaraderism local, însă bine dozat și cu limite – e adevărat😁.
Ce m-a cucerit cu totul și mi-a încălzit sufletul în ziua aceasta geroasă? Zâmbetul larg al unui puști atunci când tatăl lui a trecut printr-un canal și care a făcut ca toată această zi să fie un câștig imens…Ce nu prea mi-a plăcut? Camaraderia de colhoz, ilustrată prin prisma faptului că primele 2 mașini cu probleme au fost încurajate să-și continue cumva aventura de către liderul grupului, asigurându-i pe amicii ghinioniști de faptul că vor fi ajutați cu siguranță de către ceilalți. Totul pe sistemul – dacă ai intrat în horă trebuie să joci! Ăștia – răniții – au continuat cu inima strânsă – ce vreți? – obrazul subțire cu cheltuială se ține! Când însă mașina liderului a protestat la abuzurile făcute de acesta și a spus pas, stricându-i-se sistemul 4×4 – toți participanții la plimbare au fost înștiințați prin nelipsitele stații de emisie-recepție de faptul că plimbarea lupului alpha al haitei de offroaderi a luat sfârșit, acesta urându-ne însă celorlalți voiaj plăcut mai departe. Parcă-i pierise nițeluș cheful de hârjoneală made offroad. Pe de altă parte nu am auzit pe niciunul dintre ceilalți șoferi să îl încurajeze să continue alături de noi, asigurându-l că îl vom scoate din orice necaz, lucrul ăsta numai atunci și dacă va da de vreunul bineînțeles😉…
Și mi-a mai plăcut ceva – iar cârcotași cum vă cunosc vă veți grăbi să-mi zâmbiți ironic atunci când veți afla despre ce este vorba. Mi-au plăcut zâmbetele celor 2-3 doamne care au fost prezente cu noi, alături de soții lor – iar lucrul ăsta fix în cea mai recunoscută și sărbătorită zi a cuplurilor din lumea-ntreagă – 14 februarie. Frumoasă declarație reciprocă de dragoste…
Să ne citim cu bine!
Dacă ți-a plăcut – nu uita butonul de mai jos – un share e mare lucru
5
20
20
20