Viteazul. Mihai Viteazul!

Notă relativ importantă: Rândurile de mai jos reprezintă fapte, întâmplări inspirate din viața MEA, ori lucruri poate care ți s-au întâmplat ȚIE – dar, cu siguranță, ar fi fost PĂCAT să nu se fi întâmplat CUIVA/ORICUI…

Nu vă tot repet eu de câte ori am prilejul despre cum viața asta întrece orice fel de scenariu de film sau – cu voia dumneavoastră – depășește cu mult imaginația chiar și a celui mai înzestrat dintre scriitori!?

Mă aflam zilele trecute în plină activitate relaxantă savurând din plin timpul petrecut, cum altfel decât recitind pentru a 25 oară cred Mândrie și Prejudecată – unul dintre cele mai frumoase comedii romantice ale literaturii britanice. De fiecare dată când o fac (când recitesc romanul amintit, ce vă închipuiați?😁) – mă gândesc – fiind tot mai convins – la faptul cum cea mai celebră englezoaică a epocii previctoriene – Jane Austen – a reușit ce nu a reușit nici măreața Regina Victoria. Și anume – să mărească commonwealth-ul literar în dauna francofoniei subțirele și mult prea pretențioase răspândite de prietenii lui Balzac. Și după ce v-am înșirat fraza asta numai ca să vă fac să pricepeți cu adevărat baza solidă cu care subsemnatul este înarmat😋, gândurile îmi alunecă rapid la zile mai calde, revenindu-mi în valuri câteva amintiri plăcute din vacanța de anul trecut (da-da, nu e o glumă!).

Dar de ce să vă mai povestesc eu despre aventuri de prin vacanțe? Iar îmi veți spune că fabulez sau – și mai rău – că spun mereu adevărul și numai adevărul – așa să-mi ajute Dumnezeu – Amin! Și eu iarăși mă văd nevoit să vă reamintesc să citiți cu atenție ceea ce scrie nițeluș mai sus, iar lucrurile care urmează pot sau nu pot fi adevărate, așa cum mi s-ar fi putut sau nu întâmpla mie sau altcuiva, însă ar fi (fost) păcat să nu se fi întâmplat cuiva-oricui. Așadar – cine are urechi să audă sau ochi să citească – e bine atenționat.

Îngrijorat peste măsură cu privire la situația asta neplăcută de la nivel planetar cu privire la coronavirusul ăsta păcătos, îmi făceam anul trecut griji din ce în ce mai multe și mai mari, cu cât mă apropiam de data plecării în minivacanța estivală devenită tradițională printre românașii noștri către țărmurile însorite ale Turciei, Greciei sau Bulgariei. Nu vreau acum să amintesc (spre exemplu) de Croația și splendorile ei sau de alte țări asemănătoare aflate lângă noi și mult mai accesibile din orice punct de vedere – în special financiar – decât litoralul românesc. Mă opresc numai la trioul magic eleno-bulgaro-turc care le-a furat de ceva timp vacanțele românilor fix de sub nasul întreprinzătorilor de pe litoralul nostru.

Enervați peste măsură de imposibilitatea petrecerii vacanței pe țărmul mării Egee de prin vreun resort din Turcia, ne-am resemnat cu alegerea petrecerii vacanței – unde? – fix aici, lângă noi – la bunii noștri vecini mâncători de brânză – bulgarii. De ce nu Grecia? Pentru că a fost prea mult anul trecut și să treci printr-un singur punct de frontieră.

N-am să vă plictisesc prea mult cu aventurile noastre care dealtfel nu au lipsit deloc, credeți-mă pe cuvânt. Pe scurt – după ce am reușit într-un final să ne cazăm – total în altă parte decât unde ne-am cumpărat biletele, iar toată această tevatură datorată situației pandemice😋😄 – am răsuflat ușurați ca tot românașul în fața barului din lobby, evident😉 – încercând să ne tragem sufletele. Puternic răcoriți – am reușit să dăm o tură prin stațiune, comentând fix ca niște românași sadea despre condițiile nu tocmai perfecte găsite în camere sau plângându-ne cu privire la mesele poate nu suficient de diversificate. Vă provoc dealtfel să găsiți voi români plecați oriunde în lume și care să fie cu adevărat perfect mulțumiți. Ba nu sunt mulțumiți de locația hotelului, ori de mâncarea servită, sau poate doar de programul barului. Pe de altă parte, în pozele de pe Facebook, Instagram sau de oriunde – perfecțiunea afișată prin poze sau cuvintele care le însoțesc în descriere te fac să invidiezi vacanța perfectă a celorlalți😀. Așa suntem noi – și nu e neapărat un lucru rău.

Cum se întâmplă de obicei în prima zi de concediu, tentația de a te lua la întrecere cu propriul ficat e mare. Așa că ne-am hotărât noi, cei 3-4 adami – capi de familie fără…căpătâi – să probăm răbdarea barmanilor, tripleta de aur gintonic-whisky-bere luându-ne parcă mințile. Parcă tot stresul acumulat de noi într-un an întreg ne-am hotărât să îl eliminăm total chiar din prima zi de concediu.

Ce mai tura-vura – curajoși nevoie-mare după ce am fost bine răcoriți pe interior😁 – eram pe punctul să pornim o minirevoluție în una din cele 2-3 stațiuni de top ale bulgarilor unde ne aflam cazați. Mai ales unul dinte noi, cred chiar mezinul – era de o vitejie care l-ar fi făcut mândru chiar pe Măria Sa – Mihai Viteazul. Fire sfioasă dealtfel și bine structurat emoțional – parcă scăpa flăcări pe nări acum. Aplombul lui era atât de contagios, încât ne-a făcut și pe noi, ceilalți turiști – români în majoritate, dar și ruși, polonezi etc. – să pornim torța rebeliunii în hotelul nostru de 4 stele (bulgărești – e adevărat). Nu mai conta nimic – nici amenințările nevestelor, nici rugămințile copiilor – eram hotărâți să ne cerem drepturile noastre de cetățeni europeni fix din prima noapte. E adevărat – eu, speriat nițel de privirea furtunoasă a Cicioaicei – încercam să calmez situația, însă seducția revoluției pornite de prietenul nostru a fost mult prea puternică.

După vreo 4 ore mă trezesc în jurul orei de 2 dimineața pe canapelele de piele din lobby-ul hotelului încercând să-mi dau seama ce s-a întâmplat cu mine. În jur era o liniște aproape ireală, opusă de forfota obișnuită a zilei. Găsesc într-un buzunar telefonul și răsuflu ușurat când văd că nivelul bateriei se află la jumătate. Îmi sun pe rând nevasta, copiii – nimic! Încerc să îmi amintesc numărul camerei și tocmai când mă pregăteam să mă îndrept către lift observ mesajul primit de la jumătatea mea mai bună: ”Să nu ne deranjezi! Am lăsat cartela de la camera amicului tău revoluționar la recepție. Dormiți împreună! Noi ne-am mutat împreună cu copiii la noi în cameră”. Înțeleg rapid că este vorba inclusiv despre soția și copilul amicului meu revoluționar atunci când a folosit primul noi. Ridic din umeri și intru în camera lui Che Guevara. Aici – nimeni! Mă uit cu drag la patul de 2 persoane în care lebedele din lenjerie făceau dragoste și hotărăsc să intru și eu în jocul lor, gândindu-mă că revoluționarul o fi el undeva eșuat prin vreo altă cameră, a vreunui alt tovarăș de arme. Prima noapte petrecută a fost și cea mai odihnitoare. Spuneți-mi voi câți dintre voi aveți prilejul să vă lăfăiți în vreun concediu, singuri într-o cameră dublă de hotel?

Voi, mă știți! Matinal prin excelență, la ora 7 punct eram înființat în holul hotelului cu o cafea în mână încercând să mă consolez că am pierdut primul răsărit de la malul mării. Ies pe terasa hotelului și admir jocul pe care lumina soarelui îl făcea împreună cu valurile mării. Și – exact în momentul în care încercam să pun cap la cap toate întâmplările zilei de ieri – observ cum se apropie de mine un băiat care trebuie să fi făcut parte din staff-ul de conducere al hotelului după cum era îmbrăcat. După ce se scuză jumătate în românește-jumătate în germană, îmi comunică într-o engleză stricată că ar fi bine să îl însoțesc până în parcarea hotelului. Îl urmez curios și nițeluș speriat numai ca să îmi găsesc prietenul revoluționar dormind dus în mașina proprie. Pinguinul din staff-ul hotelului îmi aduce la cunoștință că s-au chinuit o oră întreagă să îl facă să renunțe la ideea de a pleca spre România, însă a fost imposibil să se certe cu el ori de câte ori se hotăra să le ude celebrii trandafiri ai bulgarilor, frumoși plantați prin jurul parcării…