Flori, fete și fachiri

Notă relativ importantă: Rândurile de mai jos reprezintă fapte, întâmplări inspirate din viața MEA, ori lucruri poate care ți s-au întâmplat ȚIE – dar, cu siguranță, ar fi fost PĂCAT să nu se fi întâmplat CUIVA/ORICUI…

Mare ți-e grădina, Doamne și multe și frumoase flori sunt prin Paradisul Tău! Mă refer aici, exclusiv la voi, fermecătoarele fiice ale Evei, care ne amețiți cu parfumul vostru în așa fel, încât uităm de fiecare dată să ducem gunoiul, să lăsăm capacul wc-ului jos, sau să cerem voie să ieșim puțin pe-afară😃, la joacă cu ceilalți băieței de vârsta noastră.

Veți spune că iarăși exagerez – prima oară ridicând FEMEIA atât de sus și a doua oară victimizând coșonul de bărbat atât de mult. Și ați avea dreptate – pe jumătate, normal! Ghiciți voi care jumătate🤣…

Mi-a dat bunul Dumnezeu și Măiculița Domnului șansa nemaipomenită să cunosc atât de multe flori din infinita grădina a Edenului ăsta pământesc, încât mă mir cum nu încetez să mă minunez mereu de marea noastră urâțenie, a bărbaților.

Și bunul Dumnezeu, cu imensul Lui umor mi-a dat din plin să intru în mii și mii de interacțiuni cu Evele noastre, cele de toate zilele. Și în viața privată, dar și în cea profesională – destinul meu a fost strâns legat de ELE, de femei.

Și am avut astfel încredere în femei, în simțul lor deosebit de a distinge bulșitul de dă_riăl_tinc. Și lucrul ăsta în toate domeniile. Așa că nu ar trebui să vă mirați atunci când i-am cerut părerea uneia dintre colaboratoarele mele cu privire la un cadou pe care ar fi trebuit să îl fac tot unei femei, bineînțeles. Vreau de la început să vă spun că dialogul care urmează a fost redat întocmai și numai cu scopul unic de a vă face să înțelegeți cu adevărat dilema mea:

– Ați înțeles unde? Fix vis-a-vis de piața de flori se află un alt magazin cu…flori, evident – care are 2 intrări și unde veți găsi cu siguranță floarea preferată a doamnei X.
– Sunteți sigură, doamna Flori?
– Despre magazin sau despre cală – care reprezintă întradevăr floarea preferată a doamnei X? Sunt sigură de amândouă, șefule! – încheie conversația Flori folosind expresia pe care o urăsc cel mai mult pe lumea asta – șefu‘.

De ce lumea nu mi se poate adresa simplu, direct atunci când mă întâlnește, reprezintă până în zilele noastre un mister pentru mine. Bine, recunosc că uneori trebuie să ținem cont de unele conveniențe sociale, însă vă mărturisesc că prefer să-mi adresați ori de câte ori vă întâlniți cu mine cu vreun apelativ simplu, comun – așa cum e și obișnuitul maestre😎.

În fine – urmez calea hotărâtă de tanti Flori și mă înființez cuminte exact în fața magazinului cu pricina. Scopul – așa cum v-ați închipuit deja: achiziționarea unui frumos cadou de Crăciun sub forma unei flori. Destinatara cadoului – normal, tot o FEMEIE – colaboratoare (pe linie de work evident) cu subsemnatul.

Și iată-mă cum intru țanțoș în magazinul (cu flori) reușind în ultima clipă să-mi scot mâinile din buzunare și să evit astfel privirile pline de reproș ale celor 2 vânzătoare. Mă învârtesc de vreo două ori prin magazinul măricel dealtfel – cu un aer de expert floral pe față, apoi aud vocea îngăduitoare a uneia dintre angajatele florăriei:

– Pot să vă ajut cu ceva?

Renunț imediat la masca inutilă a falsului expert și cu o mare ușurare în voce răspund rapid:

– Da! Aș dori o cală, vă rog!
– Îmi pare rău – cale nu mai avem de prin martie cred…
– Cum așa? Tocmai mi-a spus o colegă că a cumpărat una ieri din magazinul dumneavoastră.
– Nu de la noi…

Mă scuz bâlbâindu-mă și ies cu spatele din magazin precipitându-mă să caut în agendă numărul doamnei Flori:

– Flori – draga mea, ori sunt eu complet idiot, ori îți bați tu joc de mine. Nu au cale de vânzare tănticile unde m-ai trimis.

Ud până la piele de o ploaie mocănească, cu mașina părăsită într-o parcare aflată la mama naibii – că, nah – luăm floare fix din buricul pieții, auzeam cum Floricica mea râde de se îneacă:

– Scuze, șefule! E vina mea. De fapt e vorba despre o floare asemănătoare calei dar cu mult mai rezistentă.

Mă întorc în magazin cu un zâmbet umil pe față, mă scuz pentru neînțelegere, cumpăr floarea potrivită și părăsesc rapid apoi locația.

Și acum spuneți-mi voi, dacă știți – cui altcuiva îi plac în mod deosebit florile. Dar nu orice fel de flori – ci fix acelea aflate în cele mai voluminoase recipiente și cu rădăcinile cele mai țepene. Că sunt vorba de crăciunițe, de cale, de mușcate tailandeze, de păpădii aristocrate sau mai știu eu de care fel – un lucru e cert: niciodată nu am reușit să pătrund secretul gustului cu privire la flori al…Cicioaicei. Și cum se apropia cu pași repezi ziua vrăjitoarei de nevastă’mea, ce îmi spun? Că n-ar fi rău să-i cumpăr o floare, poate chiar una similară cu cea cumpărată zilele trecute și de care vă vorbeam mai sus. Eram chiar pe punctul să cumpăr planta, duduițele din magazin recunoscându-mă rapid și închipuindu-și deja ce succes au ele (sau eu😄) cu florile lor, când mă oprește prietenul meu nevăzut – instinctul de conservare. Îmi amintesc rapid de felul cum Cicioaica a apreciat de fiecare dată florile de la mine cu un zâmbet profesionist pe față dar care nu păcălea pe nimeni. Nu știu cum mama naibii se întâmpla, însă de fiecare dată nu nimeream cum trebuie ba ghiveciul, ba constituția firavă a florii era problema, sau chiar ambalajul total nepotrivit. Așa că, ce îmi spun? N-ar fi mai bine să-mi sun de data asta nevasta și să o întreb pe ea ce anume își dorește?

Zis și făcut! Jumătate de oră mai târziu și după încă vreo 2 duzini de poze cu flori trimise de pe telefon – primesc răspunsul fabuloasei mele soții:

– Știi ceva? Am o grămadă de treabă, iar alegerea nu este chiar atât de ușor de făcut. Nu am încredere în ceea ce vei alege, așa că n-ar fi mai bine să ne întâlnim noi 2 în – hai să spunem 1 oră, să mergem împreună și să-mi aleg eu singură de pe undeva floarea? Am văzut eu ceva pe la BricoDepot. Și la Lidl știu că erau ceva flori…Poate dăm o fugă și pe la Kaufland și Carrefour. Vedem noi…– încheie traumatizant de ambiguu conversația Cicioaica, nemaiașteptând răspunsul meu. Bine, nu e ca și cum se aștepta la altceva decât la faptul să fiu de acord necondiționat cu minunata ei propunere.

6 Hiper/mega/supermarketuri mai târziu – ia să-mi spuneți voi unde ajungem noi cu rezervorul de veselie plin (ea!) și cu cel de răbdare pe roșu (eu!)? Bineînțeles – tot la magazinul cu flori din mijlocul pieții, acolo unde deja mă simt ca acasă. Adică prezent zilnic și cu mașina parcată 3 străzi mai departe. Deja vânzătoarele se pregăteau să mă întrebe ce mai fac, probabil să mă întrebe dacă nu doresc cumva și o cafea😂. Și după multe zâmbete schimbate între cele două domnițe care vând plante parfumate – pe de o parte și nevastă’mea – pe de altă parte – reușesc într-un final să observ cu coada ochiului cum ajung la o înțelegere după numai vreun sfert de oră de vorbit. Toate lucrurile astea le monitorizez discret, eu aflându-mă strategic retras în afara magazinului. La semnul sărbătoritei – intru, plătesc și ies din magazin purtând cu mândrie un superb exemplar de dracena – după cum scrie pe bonul tipărit.

Și până ajung la mașina aflată parcată numai 3 străzi mai departe de locul magazinului, nu pot să nu mă gândesc că va sosi curând Crăciunul cu crăciunițele lui cu tot, prilej potrivit de vizitare a aceluiași magazin, apoi va urma revelionul cu nelipsitul vâsc…Iar noi, iluștri grădinari, fachiri de serviciu pe unitate – vom încerca să ne spălăm în felul acesta păcatul nostru (nu al lor) originar.