Pantalonii albi

Notă relativ importantă😀: Rândurile de mai jos reprezintă fapte, întâmplări inspirate din viața MEA, ori lucruri poate care ți s-au întâmplat ȚIE – dar, cu siguranță, ar fi fost PĂCAT să nu se fi întâmplat CUIVA/ORICUI…

Ciudați, neîncrezători, bănuitori până la paranoia, veșnic obosiți și plini de o frică inexplicabilă (până la urmă) – suntem noi, oamenii. Avem o teamă incredibilă de ridicol, total inutilă dacă mă întrebați pe mine. Uploadăm sute de poze cu ajutorul a câtorva rețele de socializare în care ne lăudăm subtil (credem noi) cu vacanțele noastre perfecte, cu viețile noastre personale exemplare – modele de tipărit în oricare broșură care face reclamă fericirii conjugale – și ne panicăm subit când orice norișor, orice tușă gri “murdărește” frumosul tablou care, dragii mei – p.u.t.e. de la distanță a fals, a nenatural. Dar așa suntem noi oamenii și cred eu, noi românașii excelăm – avem cunoștință cu toții de goliciunea unor lucruri, știm că și ceilalți din jurul nostru cunosc probabil lucrul ăsta – dar evităm în mod constant să vorbim cumva despre o realitate sau alta; ce să mai spunem despre faptul – Doamne ferește! – să mai și scriem despre asta. Vă întrebați probabil ce l-o fi apucat pe ăsta de filozofează ieftin pe-aici? Și în parte aveți dreptate! Mă roade în schimb un lucru – esențial spun eu: avem cu toții o viață extraordinară, de lucrul ăsta sunt convins, așa cum sunt sigur că am fost cu toții martori, uneori participativi la o mulțime de întâmplări care merită amintite dar care, probabil din vreun sentiment inexplicabil de jenă, o reținere ridicolă – ne înfrânează pornirea de a ne deșerta tolba cu amintiri plăcute sau nu, dar cu siguranță interesante.

După postarea  Rochiței galbene am primit un număr impresionant (pentru mine) de încurajări – lucru care m-a motivat extraordinar și care m-a încărcat fantastic dându-mi exact ceea ce un pârlit de blogăraș ca mine are nevoie – curajul de a continua. În mod cu totul aparte m-a frapat o discuție cu o veche prietenă care, după felicitările pentru blogul recent creat a ținut în mod special să-mi mulțumească (!) pentru povestea rochiței galbene spunându-mi cât de mult a impresionat-o, cum a purtat-o în timp (cuvintele îi aparțin exclusiv doamnei) – reușind în final să mă facă să roșesc și să mă simt inconfortabil chiar. Ce pot spune – bărbații nu știu să primească complimente așa cum trebuie și bineînțeles sfârșesc convorbirea bâlbâindu-mă lamentabil. Dar despre altceva vreau eu să vă vorbesc – la finalul discuției, fermecătoarea cititoare încheie cu următoarele cuvinte:

– Încă odată felicitări, Sorin și mult succes în continuare! Aștept cu interes următoarea ta poveste…un lucru vreau să te rog – după rochița galbenă sper că nu vei pomeni vreodată și despre pantalonii albi.

Conversația este încheiată iar eu sunt făcut KO. Vă jur că  uitasem complet povestea pantalonașilor albi, iar eu nu mă pot gândi evident de atunci decât numai la lucrul ăsta – exact ca un alcoolic abstinent aflat în fața unei sticle cu băutură rafinată, mă uit în gol și mă amuză teribil dilema fantastică în care sunt convins – fără să vrea – m-a aruncat posesoarea pantalonilor albi. Să fiu acum un escroc al faptelor, un manipulator al realității și să inversez pantalonii albi cu vreun articol vestimentar total inventat, cum ar fi spre exemplu o oarecare bluziță verde și să scriu totuși o frumușică poveste – parcă nu e ok. Să ignor total cererea doamnei și să scriu indiferent de dorința femeii, ușurându-mi astfel conștiința cu motivația că o mică poveste interesantă e păcat să nu fie și frumos împachetată într-o creație postată într-un obscur blog de nișă – iarăși nu mi se pare ok. Dar parcă nici să trec peste episodul pantalonilor albi nu pot, așa că m-am hotărât la o cale de mijloc și anume să scriu despre blestemații ăștia de pantaloni albi aici, acum, să îmi răcoresc astfel și pofta de a scrie dar în același timp să respect și dorința cititoarei.

Prin urmare pantalonii albi reprezintă pentru mulți dintre noi doar un banal accesoriu vestimentar, pentru alții pot reprezenta un mod inedit de a promova subtil inocența, însă în cazul pantalonilor albi amintiți mai sus, aceștia sunt însoțiți – evident cu scopul de a nu se plictisi😊- de o pereche de picioare lungi. Deasemenea pantalonii ăștia vin la pachet cu cel mai suav parfum cu stil purtat de către cei mai frumoși ochi căprui. Ce ar mai fi de spus? Păi mai nimic – poate rotunjimea unor forme atât de perfect echilibrate, încât poate convinge și pe cel mai înverșunat adversar al geometriei, să iubească măiestria cu care natura a reușit această sublimă proporționare matematică. Cât despre păr, ce pot aminti aici? Hmm – părul – vehicul purtător al neastâmpăraților feromoni – nu face altceva decât să întregească tabloul portretistic în care senzualitatea acestor culori închise este perfect evidențiată de contrastul dat de strălucirea orbitoare a pantalonilor albi.

        Gata! Asta reprezintă mica poveste spusă altfel a unor pantaloni albi, care pot fi mândri de faptul că sunt atât de frumoși prin unicitatea lor și pot oricând zâmbi superior oricăror bluzițe verzi, ciorapi albaștri, pălării roz sau chiar unei…rochițe galbene😉.

Să ne citim cu bine!

Dacă ți-a plăcut – nu uita butonul de mai jos…un share e mare lucru

Please follow and like us:

5

20

20

20