Blonda, pirații și străbunica

Notă relativ importantă: Rândurile de mai jos reprezintă fapte, întâmplări inspirate din viața MEA, ori lucruri poate care ți s-au întâmplat ȚIE – dar, cu siguranță, ar fi fost PĂCAT să nu se fi întâmplat CUIVA/ORICUI…

Voi, mă știți! Filotim, săritor de fiecare dată când vreun amic sau altul are nevoie de sprijinul meu, nu văd așadar motivul pentru care v-ați mira când veți afla că am spus rapid un DA! hotărât și apăsat amicului Auraș, zis și Piele sau Săgeată, chiar Petrol – cel mai mare meloman în viață – la invitația/simpozion a acestuia cu privire la dezbaterea influenței în mediul financiar a fluctuației ratei inflației și/sau a indicelui ROBOR. Locația întrunirii avea să aibă loc – unde, în altă parte dacă nu – la cea mai aerisită terasă a microcartierului nostru.

Tocmai în momentul când participam activ la ședința lămuritoare cu privire la misterele finanțelor, amicul Piele mă face atent la o duduiță bine înfiptă care tocmai traversa repejor de pe partea cealaltă a străzii. Blondă, înaltă și subțirică, doamna cu botine negre avea părul prins într-un cochet coc (sau un coc cochet😉). Îmbrăcată cu o bluziță albă ca laptele și cu o salopetă din denim negru ca tăciunele – domnița mi se părea vag cunoscută. Mai mult decât atât – bluzița albă și salopeta neagră îmi erau la rândul lor cumva familiare. Apropiindu-se, recunosc rapid marea personalitate cu tocuri care se îndrepta grăbită către noi; înghit în sec rapid și cu o fărâmă de vitejie lansez un atac curajos:

– Ptiuuu – sărut’mâna, doamna mea! Vă jur că aproape nu v-am recunoscut…Ce prezență, cât șarm, câtă eleganță! Vă rog – oferiți-mi marea onoare și acceptați-mi umila mea invitație la o cafea.
– Termină cu prostiile, Sorine! Să știi că nu am chef deloc…Și de ce, mă rog, te holbeai în felul acela la mine? Da! Bluzița și salopeta sunt împrumutate definitiv de la fiică’ta – închipuie-ți că nu o mai încap!! Nu cred însă că va fi posibil ca și tu să împrumuți vreodată lucruri de la Rareș – îmi aruncă tăios diva cu tocuri cu o privire sugestivă ațintită asupra abdomenului meu generos (ca să nu spun pe șleau burții mele pline cu bere😊). Dar o cafea nu ar strica totuși, continuă Cicioaica cu un aer obosit. Am avut o zi dificilă la serviciu. Însă mă bucur să observ că voi nu vă plictisiți deloc, băieți…

Mă uit chiorâș la amicul Piele și îi fac subtil un semn către nevastă’mea. Ăsta – băiat istețel – prinde din zbor mesajul cifrat și lansează undița:

– Vreau să fac un împrumut, Cicișor! Mi-a crăpat caloriferul din baie, iar frigiderul dă semne de oboseală. Plus că îmi trebuie și niște bănuți pentru revizia totală a danturii, zâmbește sugestiv Săgeată – descoperindu-și fermecător micile cratere din gură. Și nu mă pot hotărî deloc dacă să fac un credit bancar sau să mai aștept un pic și să-mi fac un mic fond la vreun C.A.R. local, apoi să mă împrumut. L-am chemat pe Sorel să mă ajute să iau o decizie în sensul ăsta. Cu hoții ăștia de bancheri ar trebui să ne purtăm și noi la rândul nostru precum niște pirați, încheie oftând Auraș dând abătut peste cap restul de bere rămasă în halbă. Ridică apoi mâna comandând încă “două” și o cafea cu lapte însoțită de un cubuleț de zahăr brun pentru doamna!
– Păi, dacă așa stau lucrurile – nu vă voi deranja prea mult băieți. Numai un lucru – după ce terminați de lămurit chestiunile astea financiare foarte importante și care realizez acum că nu suferă amânare – voi profita și eu un pic de transformarea lui Sorin într-un pirat așa cum spuneai și am să-l rog să atace vasele alea murdare aflate în chiuveta de la bucătărie. Cicioaica apucă hotărâtă ceașca de pe masă, bea conținutul rapid de parcă ar fi fost cel mai bun espresso vreodată făcut, se ridică energică în picioare și unica secundă în care privirile noastre sunt conectate e de ajuns să mă facă să îmi văd viitorul apropiat (și deloc roz😊) cu exactitate; chiar mai bine decât ar fi reușit să îl prevadă oricare dintre ghicitoarele în ceștile cu cafea, la fel cum e cea aflată (ceașca, doar nu ghicitoarea😅) pe masa din fața noastră.

Oftez abătut și îi dau un cot în coaste valorosului meu prieten pregătindu-mă să mă cert cu el pentru proasta inspirație avută în legătură cu jalnicul motiv al ieșelii noastre, moment când aud telefonul zbârnâind nervos pe masă. Mă uit aproape nevenindu-mi să-mi cred ochilor când observ apelantul; îi fac un semn rapid lui Piele să tacă și răspund emoționat:

– Doctor dermatolog Sorin – cu ce vă pot fi de folos?

O liniște totală la capătul celălalt al telefonului, urmată brusc de un hohot sănătos de râs și de replica spumoasă a interlocutorului meu:

– Extraordinar, Sorine! Băi – ce intuiție ai! Chiar de aptitudinile tale de vraci-psiholog am avea atâta nevoie iarăși…Ce vrei, nu oricine are talentul tău ieșit din comun. Mamă-mamă – și cum scrii, frate! Ce chestii mișto…Maricica a plâns emoționată citind Domnu’ Tudor! Bine, i-o citeam eu de fapt în timp ce ea toca niște ceapă pentru zacuscă, dar oricum…Ești mare, poete! Uite ce e: străbunica a împlinit suta săptămâna trecută! Daaa – am tras un chef monstru. A băut și mămăica un păhărel cu țuică, ce mai: a ieșit ceva frumos! Problema e că ar vrea așa, ca un cadou de centenar – să o consulte iarăși doctorul ăla drăgălaș de data trecută. Să știi că nu mai încetează de atunci cu laudele. Să mor io – i-ai picat rău de tot cu tronc mămăiței. Ce zici – nu vii vreo jumătate de oră într-o vizită la domiciliu? Hai că am o pastramă de oaie și niște sărmăluțe de arunci cu căciula-n câine…

Abia acum îmi dau seama de rostul lingușelii excesive a vechiului meu coleg și prieten – Serghei. Acesta e mândrul posesor al unei străbunici (prin alianță) seculare☺ de care v-am povestit cu ceva timp în urmă. Străpuns de o idee măreață, arunc o privire furișă către Piele și îi răspund apoi lui Serghei:

– Maestre – ajung în jumătate de oră dar voi veni împreună cu un confrate – domnul doctor cardiolog Auraș – medic bine formolizat deja și mare somitate în ceea ce privește demența senilă. Dar parcă vă cunoașteți deja…

Îi fac instructajul rapid lui Auraș cu privire la intenția mea și acceptă să mă însoțească abia după ce pomenesc absolut întâmplător despre sucul de prune de vreo 40 de grade😃 cu care se mândrește Serghei.

Ajungem la timp, mirosul de păstrămioară proaspăt făcută umplându-ne plămânii cu aroma ei amețitoare. Se vede treaba că Serghei ne aștepta corespunzător:

– Poftiți domnilor doctori – bunica vă așteaptă în camera de zi.

Intru cu un aer marțial, salut cu căldură bătrânica și încep să-mi încalț mâinile profesionist cu o pereche de mănuși chirurgicale – deja bine familiarizat cu procedura asta medicală; îmi potrivesc apoi bine masca facială și încep prin a folosi stetoscopul încercând să-i ascult plămânii băbuței. Dau din cap mormăind ceva doar pentru efect și apoi mă adresez proaspetei sărbătorite:

– Ia zi, mămăiță – ai ținut regimul ăla al tăcerii prescris de mine? Se pare că nu prea…Cazul tău mamaie e unul deosebit. De aceea l-am chemat pentru un consult suplimentar și pe un amic bun de-al meu, doctorul Piele – un adevărat vrăjitor al stetoscopului. Se pricepe omul ăsta la inimi rănite ca nimeni altul. A terminat lava cu laude😁 facultatea de medicină spirtoasă și și-a luat masteratul cu titlul Alcoolul sanitar – pro și contra distilării prin pâine. Omul e doctor decent😂, specialist atât al alcoolului etilic, cât și al celui metilic. Lucrarea lui de diplomă intitulată Țuica de electrozi – între mit și realitate este cunoscută și studiată intens de către toți studenții medicinali sau medicii rezistenți în aproape oricare cârciumă aflată pe raza orășelului nostru de provincie.

Mă întorc către audiența formată din Serghei, rotunjoara lui nevastă Maricica și cei doi copilași – toți prăpădindu-se de râs și aruncând ochiade doctorului Piele care zâmbea strâmb neștiind sigur dacă să plece înjurându-mă sau să rămână acceptându-și rolul. Molipsit de veselia tuturor, acceptă învins stetoscopul întins de mine și începe să consulte băbuța care, văzând modul cum două somități medicale ca noi se ocupă de zor de nevoile ei, nu-și mai încăpea în piele de bucurie:

– Și doar i-am spus mă-tii, Maricico! I-am spus io că proștii ăia de doctori de la spital nu știau nici cum îi cheamă. Păi cum s-o interneze ăia pe mă-ta în spital pentru uzură psihică sau oboseală cronică!?? Ce-o mai însemna și asta, Doamne păzește! Cu cine mama necuratului o semăna mă-ta nu știu, că din neamu’ meu sigur nu i se trage…Păi despre ce oboseală vorbesc măcelarii ăia? Pe vremea mea nici nu știam ce e aia oboseala. Păi maică-ta nu făcea nimic toată ziua decât să se învârtească după fundul meu, urmărindu-mi mie fiecare mișcare – continuă imbatabil cotoroanța. Dormea cât e ziua de lungă pentru că n-avea somn noaptea și mă urmărea pe mine cum sforăi. Dar nici io nu mă lăsam mai prejos – mă prefăceam că adorm după-amiezile și de câte ori observam că ațipește lângă mine dădeam televizorul mai tare, numai așa, pentru distracție – să nu ne plictisim, rânjește diabolic zgripțuroaica către noi. Am vrut să mă internez împreună cu ea și să am eu grija ei așa cum trebuie dar n-a fost chip să mă înțeleg cu halatele alea albe. Auzi tu, domnu’ doctor! – se adresează doctorului Piele agățându-i-se de mână și zâmbindu-i complice. S-a găsit și cine să mă consulte: un veterinar chior și un felcer știrb, care după vreo jumătate de oră mi-au spus senin că am depășit vârsta legală, iar pastilele nu-și mai fac efectul…Să i-o spună lu’ mutu’!

Să vă povestesc mai mult? Vă mai spun doar că totul s-a terminat cum nu se putea mai bine pentru toți eroii noștri, exact ca în orice telenovelă clasică – toată lumea declarându-se mulțumită: baba de atenția primită, Serghei de liniștea căminului regăsită, Piele de gustul compotului de prune cu multe grade😁, iar eu de pauza (culinară😁) binemeritată înainte de atacul asupra vaselor din chiuveta Cicioaicei.