Vacanță all inclusive

Notă relativ importantă: Rândurile de mai jos reprezintă fapte, întâmplări inspirate din viața MEA, ori lucruri poate care ți s-au întâmplat ȚIE – dar, cu siguranță, ar fi fost PĂCAT să nu se fi întâmplat CUIVA/ORICUI…

• – …’ți-ai dracului de bulgăroi cu ceafa lată! Cu căcatul vostru de parcări free în valoare de 10 euro pe zi (adică 7 nopți păzite strașnic x 10 euro = 70 euro). Vă promit io că voi încerca să mă joc un pic cu propiul meu ficat și să provoc la duel vreo comă alcoolică de intensitate mai mică sau cel puțin voi face totul să-mi exersez vreo colică biliară ușoară sau de ce, nu? – cu o rebelă balonare excesivă tot mă voi juca – străduindu-mă asiduu să vă golesc tot barul și să vă curăț bucătăria, totul la pachet cu olinclusivul vostru de tot rahatul. Promit să las întotdeauna AC-ul pornit când părăsesc camera și să uit întotdeauna ușa de la balconul/ terasă deschisă. Auzi, tu – nene!!? Ajungem la ora 13.00 în hotel și ne cer slavii ăștia de mâna a doua 20 de euro suplimentar de persoană dacă vrem să facem check-in-ul până-n ora 14…

Cam astfel de gânduri războinice și – recunosc umil și rușinat – total puerile dar numai parțial nedrepte îmi bântuiau creierașii mie și – sunt sigur de lucrul ăsta – și celorlați doi tovarăși de suferință, capi (bine susținuți de către 3 perechi de fermecătoare gâturi feminine😄) de familie dealtfel și bravi reprezentanți ai celei mai de seamă nații de pe pământul ăsta, neam plin de resurse de tot felul și înzestrat cu talent, frumusețe și umor din plin dar și cu o felie bună de ghinion, doar atât, încât să facă să alunece mai bine ironia noastră mușcătoare dar mai ales miștoul ăsta de situație și în special despre propria noastră soartă…

Privesc cu duioșie😊 cum cei 70 de euro pentru parcarea gratuită dispar din propriul portofel și ochii îmi alunecă atrași ca un magnet și din ce în ce mai des către barul din lobby, apoi către ceasul mare de deasupra care arăta ora 13.30. Privesc emoționat cum o conațională ne face semn și ne invită pe terasa hotelului, unde ne întreabă plină de solicitudine ce dorim fiecare urmând să se ocupe doamna cu plăcere/niciun deranj/chiar vă rog de…orice. Noi, bărbați demni și integri refuzăm categoric, plini de o mândrie înfumurată soră bună cu infatuarea prostească și privim înghițind în sec cum nevestele noastre se delectează cu o cafea în față, iar copiii își beau porția de suc pe o jumătate de an. Fiind cel mai bătrân membru al micului nostru grup (și presupunând total aiurea că sunt și cel mai înțelept😁) încerc să iau atitudine și mă adresez curajos și imperativ propriei neveste (pe persoană fizică😁):

• – Să știi că nu e ok deloc ce facem noi. E vorba despre principiul în sine, draga mea! Nu vom consuma gratis nimic dar refuz totuși în același timp să le dau ăstora vreun ban în plus. Așa că ia copiii și urmează-mă – mergem undeva să mâncăm!

Aștept cu inima strânsă replica inevitabilă a Cicioaicei (doar o cunoaștem, ce naiba!) și constat stupefiat, mai mult decât încântat – că întârzie să vină (replica, normal😀). Tocmai mă uitam victorios în ochii celorlați 2 amici de suferință și mă pregăteam să le subliniez importanța deciziilor grele pe care un tată de familie trebuie să le ia uneori, când aud vocea stimabilei arzându-mi timpanul:

• – Când aduci bagajele din mașină să nu uiți de tricicleta lui fii’tu și de perna Biancăi. Aaaa – era să uit: să întrebi unde e cea mai apropiată farmacie – am uitat să luăm ceva pentru concertele tale nocturne. Așa, preventiv…Știi – în principiu mă tem că nu ne vom putea odihni din cauza sforăielilor tale. Ne găsești aici, dragul meu! – încheie cu o voce duioasă care nu păcălește nici măcar pe băiatul de la recepție care ne privea holbându-se și care îmi zâmbea enervant ori de câte ori privirile ni se intersectau.

Fix la ora 14.01 – ne călcam pe picioare în fața barului, cu o sete de răzbunare, bine amestecată cu o alt fel de sete – și mai arzătoare – de gin tonic bine ancorat cu o felie de lămâie. Ne promitem solemn să părăsim barurile hotelului fix peste 7 zile (si 7 nopți) mai târziu, numai așa de-ai dracu! și să le provocăm pagubă bulgăroilor în orice fel vom putea. Nu voi face un proces de intenție nimănui (cu atât mai puțin nouă, românașilor ) – însă cred cu tărie că un pic de atenție la detalii cu privire la modalitatea de primire a unor oaspeți, așa cum toate hotelurile susțin despre noi că suntem – chiriașii lor vremelnici – nu ar strica deloc! Și gata cu subiectul ăsta…

Cu ochi experimentat de scriitoraș de weekend, înregistram lacom fiecare experiență trăită de mine sau de către ceilalți, fiind martor participativ la învălmășeala plină de energie a celei mai mari stațiuni de pe litoralul vecin – Sunny Beach. Ciudată alegerea englizării numelor stațiunilor reprezentative ale bulgărașilor noștri, cum ar fi Golden Sands sau Sunny Beach, cu atât mai mult, cu cât rar am întâlnit pe cineva care să cunoască acceptabil limba lui Shakespeare sau, dacă vreți – pe cea a lui Mr. Bean. M-a bulversat total avalanșa turiștilor români, aceștia reușind să cucerească estival fiecare stațiune bulgărească, iar în cazul Balcicului transformându-l efectiv în pașalâc românesc🇷🇴. Ca afluență de turiști străini (pentru bulgari, evident🤗) urmează polonezii, aflați în număr foarte mare, copiii și nepoții celor care-și făceau vacanțele la noi până acum 3 decenii preferând în prezent accesibilitatea litoralului bulgăresc.

Multe detalii (necunoscute și de către voi) despre sejurul all incusive (sau cu di tăti) tânjit de către mulți românași ani de-a rândul și inventat de către prietenii noștri seculari turci – nu vă mai pot spune…Tot ce voiam să vă povestesc despre vacanța asta tip carusel, compactă – sunt convins că știți și ați trăit pe propria piele și voi dealtfel, amintindu-vă aici numai despre dulcea toropeală și obositorul ciclu mic-dejun-bar-plajă-bar-brunch-bar-prânz-bar-piscină-bar-snack-bar-cină-bar care ne-a ocupat aproape întreaga perioadă.

Aproape…pentru că, dragii mei – am vizitat în vreo 2 rânduri (de fiecare dată parcă dorind să revin iarăși) Nessebarul. Wow! Îmi veți spune că Balcicul lor (fost al nostru vreo 2 decenii) cu grădina botanică și castelul marii noastre majestăți – Regina Maria – cuprinde esența cea mai fină cu privire la frumusețea litoralului bulgar…Nu știu alții cum sunt, dar eu mă declar total cucerit de magia pietrelor de demult, de șerpuirea străzilor, de arhitectura plină de magie a bisericii Sfântul Ștefan, de forma caselor construite parcă într-o armonie totală cu…pietrele de care aminteam mai sus. Nici măcar nelipsitele magazinașe care vând nimicuri inutile nu fac decât să pună și mai mult în valoare strălucirea Nessebarului. Parcă forfota neîntreruptă a turiștilor nu face decât să focalizeze și mai mult farmecul, atracția irezistibilă a orașului vechi.

Multe ar fi de spus cu privire la arhitectura deosebită a clădirilor orașelor cu tradiție, de frumusețea oamenilor, de locurile parcă infinite cu potențial turistic ale României noastre dragi. Și sigur avem cu ce ne mândri! Și tocmai de aceea – nimic nu mă mâhnește mai mult – spre exemplu – că nu-mi permit luxul de a mă simți cât de cât confortabil 7 nopți într-o vacanță așteptată poate un an întreg pe litoralul nostru – nu! – așa cum băieții ăștia puturoși de greci (sau greci de puturoși😎) fac de vreo 2000 de ani, vânzându-ne imaginea măreției trecutului; nu! – așa cum (in)amicii noștri tradiționali – turcii – stăpânesc aproape la perfecție finețea servirii ireproșabile….și, în final da!, adică nu! – așa cum vecinii noștri bulgari de fiecare dată luați exemplu negativ – reușesc cu toate micile sau mai marile lor hibe să ne ofere acceptabil iluzia vacanței perfecte.

Să ne citim cu bine!

Dacă ți-a plăcut – nu uita butonul de mai jos – un share e mare lucru