Degețica, Fata moșului și Pinochio

Notă relativ importantă😀: Rândurile de mai jos reprezintă fapte, întâmplări inspirate din viața MEA, ori lucruri poate care ți s-au întâmplat ȚIE – dar, cu siguranță, ar fi fost PĂCAT să nu se fi întâmplat CUIVA/ORICUI…

Cu un mare nod în gât încerc aici să așez câteva cuvinte potrivite care să vă readucă în minte imaginea lor, să ne facă pe toți, cei care i-am cunoscut – să fim molipsiți cu umbra lor energetică care sigur ne-a atins pe noi, generația noastră – generația clasei E.

Nimic nu va egala în castelul meu cu amintiri, în labirintul memoriei noastre comune, dacă vreți – a celor care au cunoscut-o – zâmbetul ei unic, cald, inocent, asemănător unei mici prăjituri pufoase. De fiecare dată când râdea, pufnea pe nas cu un zgomot asemănător strănutului unei pisicuțe, încât era imposibil să nu ne molipsim imediat cu veselia ei. Cu o candoare parcă coborâtă direct din raiul celor mai curate suflete, a celor inocenți – frumoasa Degețică ne-a atins tuturor sufletele, picurându-ne mici broboane de fericire – nouă, celor norocoși că i-am cunoscut lumina. RÂSUL, puritatea vor reprezenta întotdeauna pentru noi fabulosul instrumentar cu care vom asocia mereu icoana amintirii ei.

Despre ea, despre cea mai tăcută floare din marele buchet al domnului Tudor, vreau să vă spun că nu voi putea asocia vreodată amintirea ei, nu voi putea lipi imaginea acesteia, fără să mă gândesc la o calitate umană, de fapt la o abilitate din ce în ce mai rară a semenilor noștri – și anume: decența sau și mai bine spus decența însoțită de o bunătate pură – bunătate cu care unii dintre noi (din ce în ce mai rar de altfel) se nasc, iar cealaltă parte (majoritari) suntem o viață întreagă în căutarea unor frânturi de înțelegere, de atingere a ceea ce înseamnă cu adevărat acest sentiment nobil – atât de rar. BUNĂTATEA, blândețea, decența reprezintă trioul de trăsături cu care ea ne-a rămas în suflet, pe veci pictată, așa cum măiastru Fata moșului ne-a bucurat copilăria.

Îl știți pe puștiul ăla din timpul copilăriei noastre, de pe vremea miuțelor de cartier? Știți de care vorbesc, nu-i așa? Tipul ăla micuț, iute și cu o tehnică a driblingului care ar face să roșească pe mulți dintre jucătorii de bambilici din marea noastră ligă 1 de fotbal de astăzi? Toți îl cunoașteți – fiecare dintre voi ați cunoscut un băiețel ca el, toți ați avut un prieten cu driblingul lui Hagi, cu stopul perfect al lui Balaci sau cu fuleul fantastic al lui Lăcătuș. El avea întotdeauna tricoul cu numărul 10 pe spate mâzgălit cu pastă de dinți sau cusut din cârpe albe și nimeni nu contesta rolul lui de magician al fotbalului nostru de cartier. El era întotdeauna primul ales când se formau echipele de fotbal și tot pe el îl boscorodeam când uita să părăsească mingea aia după care alergam ca bezmeticii cu toții. Însă dragii mei – știți voi oare ce avea el în plus față de toți ceilalți puști poate la fel de talentați? Știți ce îl diferenția și îl ridica deasupra tuturor, mândru stâlp de susținere al fundației neasemuitei noastre clase E ? E vorba despre VESELIE – despre energia debordantă, despre hohotul de râs al vieții care izvora din micuțul nostru Pele. Numai el și-a asumat senin rolul de bufon al clasei, dar un bufon cu suflet mare care întotdeauna râdea împreună cu noi și niciodată de unul dintre noi. Atunci când vreun nor răzleț trecea deasupra micilor capete din clasa E – el era primul care îl izgonea cu o glumă teribilă. M-am regăsit după ani buni împreună cu magnificul Pinochio al copilăriei mele și i-am recunoscut zâmbetul, i-am simțit aceeași energie, poate doar un pic reținută dar la fel de intensă, de radiantă. Dacă ar fi un singur cuvânt pe care ar trebui să îl folosesc pentru a încerca să îl înfățișez cât de cât pe mărețul meu coleg, atunci acesta ar fi fără doar și poate BUCURIE!

Acum, spuneți-mi voi, dragii mei – credeți vreo clipă oare că tocmai râsul, bunătatea sau bucuria ar putea vreodată să dispară dintre noi cu adevărat? Nu! Atunci, fiți siguri de faptul că EI vor fi permanent printre și alături de noi, lipiți de sufletele noastre, sprijinindu-ne întotdeauna RÂSUL, așa cum ne vor face mereu să căutăm BUNĂTATEA în noi sau în oamenii de lângă noi – la fel cum sunt convins că ne vor umple mereu cu BUCURIE zestrea noastră cu amintiri – ei, frumoșii noștri îngeri: IONELA MOISE, LUMINIȚA DOGARU și VIOREL NIȚĂ.