O iubire roș-albastră…

Notă relativ importantă😀: Rândurile de mai jos reprezintă fapte, întâmplări inspirate din viața MEA, ori lucruri poate care ți s-au întâmplat ȚIE – dar, cu siguranță, ar fi fost PĂCAT să nu se fi întâmplat CUIVA/ORICUI…

Nu vă spuneam eu într-o povestioară publicată pe aici cum că ar trebui să ne întâlnim anual cu toate neamurile marelui meu amic Adi, adevăratul stăpân al inelelor de logodnă? Că ar trebui inventată o chestie – făcut un copil, botezat un altul, exorcizat vreun fin (ce numai finuț nu este) sau măcar vorbit cu vreun popă de la țară să îi descânte telefonul (aceluiași amic Adi) în care și-au făcut loc – numai bunul Dumnezeu știe cum – poze cu același necurat de fin de care aminteam mai sus și care sperie în mod egal atât copiii sau femeile slabe de înger dar care reușește în același timp să clatine în mod serios și echilibrul interior până și celui mai macho mercenar (de weekend) dintre noi😁…?

Adi, om de cuvânt și pe care încep să îl bănuiesc că mă iubește sincer (știu – inexplicabil😄), decide că ideea mea cu întâlnirile astea (cel puțin) anuale cu vreun prilej sau cu altul sunt benefice, aducând un surplus de savoare sentimentală, un prilej de melanj relațional perfect și decide să organizeze o mică petrecere cu prilejul luării moțului celui mai drăgălaș băiețel – Dominic I -ul! Pentru a completa într-un mod spiritual, ezoteric😎 petrecerea amintită, mă invită alături de Cicioaica să-i fim alături. Locația – fantasticul nostru refugiu de miercuri, unde are loc săptămânal cel mai tare concurs de stoarcere a creierașilor – Quiz Night.

Mă uit în jurul meu și remarc stupefiat că, alături de mama Cotoiului – suntem cele mai vechi personaje din viața magistralului meu amic. Noi – și evident sora și cumnățelul valorosului meu prieten, dar care – ca deobicei – ratează aproape fiecare moment major al petrecerii, întârziind inexplicabil (era să scriu impardonabil😊) de fiecare dată. Probabil oamenii vor să-și facă o intrare de răsunet dar reușesc să ajungă la fiecare nuntă/botez/chermeză/bairam/reuniune culturală/ceaidelaora5 atât de târziu, încât cei aflați deja la petrecere îi salută cumva sătui atât de mâncare, cât și de small talkul, de socializarea obligatorie. Cumnatul (parcă din ce în ce mai bătrân, putând cu ușurință să facă reclamă vreunui remediu hepatic😎) mă salută ca pe o veche rudă deja, sora mă sărută familial, gândindu-mă pe jumătate serios și pe jumătate emoționat dacă nu fac deja parte din marea familie a dinamovistului meu preferat. Mama mândrului tătic mă îmbrățișează afectiv și sunt lovit încă odată de asemănarea acesteia cu maică’mea, cu destinele lor aflate parcă în oglindă.

Ochii mei veșnic lacomi alunecă către ceilalți invitați și noua mare familie a pretenașului meu – familia 2.0 – compusă din socri, nași, cumetri, fini, vecini mă cuceresc definitiv. Nașul – un tip elegant, simpatic are marea abilitate să mă facă să mă simt confortabil adresându-mi-se întotdeauna cu primul meu prenume, lucru neobișnuit pentru mine și totuși atât de natural, de familiar simțit de către unicul fiu al mamei mele atunci când îl rostește el. Nașa – o femeie tulburător de frumoasă all the way – atât exterior cât și interior (cum ar spune un amic al meu care lucrează la o spălătorie auto😉) – nasul infailibil al Cicioaicei neînșelându-se vreodată. Socrii – oameni cu bun simț, decenți, poate chiar un pic prea reținuți pentru glamour–ul paysan afișat al familiei fratelui meu (de la altă mamă și de la alt tată😊). V-aș reține un pic atenția asupra mamei soacre – aici magicianul sticlelor de vin a dat lovitura – o femeie fantastică! Nu poți păcăli sufletul! Modul cum mi-a zâmbit cald când ne-am reîntâlnit a fost tulburător. O femeie cu atât de multe calități…Bătând în lemn, i-aș recomanda prietenului meu să nu cumva să divorțeze vreodată de mama soacră – femeie destoinică și care, în plus – i se recunoaște sufletul frumos/primitor în primul zâmbet afișat. V-aș aminti și de perechea frumoasă de vecini, de noii fini sau, de ce, nu? – de cumătrul Marius, dar omul merită un articol separat (cine știe – poate cu o altă ocazie😏?).

M-aș opri un pic la ea, la frumoasa noastră mămică, stăpâna fericirii conjugale a amicului meu, la doamna cu inima roș-albastră…Vă reamintesc aici de faptul că MAJORITATEA amicilor mei buni, prieteni adevărați sunt…dinamoviști și vă închipuiți astfel marile noastre meciuri din trecut. Cucerirea inimii roș-albe a lui Adi de către o stelistă înfocată a venit ca o dulce răzbunare a sorții, simțindu-mă într-un fel răcorit de faptul că orice suferință sau bucurie conjugală a valorosului meu prieten va depinde de acum înainte în totalitate de culorile ROȘ-ALBASTRE. Am satisfacția să văd sub papucul roș-albastru, gulerul alb-roșu al amicului meu, astfel făcându-mă să uit cumva anii de umilință, momentele în timp în care, blestemații ăștia de dinamoviști ne administrau vreo bătaie, ne ofereau o corecție – tocmai atunci când aveam mai mare nevoie de sprijin emoțional. Amintesc aici numai data de 3 Noiembrie 2001 – ziua nunții mele cu Cicioaica, umbrită de eșecul Stelei într-un derby (și se mai spune să nu crezi în semne🤣).

Dar să revin…- diafană, frumușică – jumătatea stelistă a lui Adi reușește să aducă liniște în sufletul amicului meu și a găsit se pare formula perfectă a fericirii conjugale, a echilibrului emoțional. Nu pot asocia imaginea ei, nu pot despărți clar portretul ei fără să-l alătur pe cel al Antoniei, fetița lor. Antonia reprezintă copia fidelă a mamei ei – are aceeași energie, vivacitate pe care o avea și ea – stăpâna misterelor, la vârsta copilăriei. Paradoxal, chimia relațională dintre Cicioaica și soția mareșalului blond a funcționat mult mai repede decât cea dintre mine și ea. Dar, probabil așa și trebuia – ca niște prieteni buni să funcționeze perfect, trebuie întâi să se cunoască, să aibă încredere unul în celălalt. Și noi am devenit în timp prieteni, nu-i așa? Tu știi, simți cu certitudine că verbele noastre se aud cel mai bine, că noi punem predicatul întotdeauna când și unde trebuie! Tu știi deja că vom veni mereu când veți avea nevoie de noi, cunoști – sunt sigur de lucrul ăsta – că vom spune prezent! mereu și vă vom fi alături, așa cum vom intra cu sufletul deschis la voi acasă – la Adi și la…Roxana!