Dumbo

Notă relativ importantă😀: Rândurile de mai jos reprezintă fapte, întâmplări inspirate din viața MEA, ori lucruri poate care ți s-au întâmplat ȚIE – dar, cu siguranță, ar fi fost PĂCAT să nu se fi întâmplat CUIVA/ORICUI…

Cu el – cu bradpitul clasei mele de aur – clasă de clasă, clasă care dă clasă, interstelara mea clasă E – m-am întâlnit cumva de-alungul timpului cu o ritmicitate aproape matematică. Nu pot exact confirma, dar aș paria toți banii lui Pristi Kaizen 😁 că, împreună cu stăpânul urechilor roșii m-am întâlnit aproape din cincinal în cincinal din momentul despărțirii noastre oficiale, din momentul pornirii pionierilor clasei E spre drumul cuceririi întregii planete, așa cum exemplul cel mai concret îl poate oferi Lorențo Hamas sau MujaheDINUL, exuberanții arhitecți ai generației noastre, inventatori de noi și neconvenționale resurse energetice😁.

Nu pot asocia imaginea puștiului micuț, timid, care roșea aproape din orice, reușind performanța ca sângele să îi urce vertiginos către vârful urechiușelor (parcă o idee prea mari pentru capul școlărelului nostru) – nu mă pot gândi, spuneam – decât la imaginea lui perfect asociată/pliată cu cea a lui Dumbo, micuțul elefant Disney – la fel de timid și care își ascundea permanent privirea în spatele urechilor. Care dintre noi, martori activi, participanți ai perioadei de început ai clasei 1E – pot oare șterge imaginea băiețelului micuț, cu urechiușele roșii și care ne-a fost prezentat atât de cald de către domnul Învățător? Parcă și acum filmul cu fuga lui spre ușa clasei izbucnind în plâns ni se derulează prin fața ochilor, înduioșându-ne și reușind să ne readucă în suflete aroma acelor timpuri, cu mult mai bune, de o puritate nealterată și numai de vreo 100 de ori mai fericite, mai pline de culoare…

Dar puștiul nostru s-a transformat într-un fermecător prinț, o mândrețe de bărbat, numai bun de însurat (sau cel puțin de pierdut vremea încântător cu tinerele domnițe, cu tulburătoarele zâne de zi-cu-zi😄). De altfel – farmecul lui natural fiind dublat perfect de roșeața care nu l-a părăsit total niciodată a reprezentat mixul perfect astfel încât să cucerească o bună parte din tinerele prințese locale sau nu, autohtone au ba😏. Decența, common sence – ul (cum spun congolezii🤣), simțul măsurii (uneori prea accentuat) l-au ridicat deasupra tuturor celor care jubilau doar la gândul că ar putea atenta la zâmbetul unei frumuseți sau ale alteia. El a acționat tăcut, precum o felină și a atacat precis, chirurgical lăsând urme de neșters în inimile câtorva victime, fie ele brune sau blonde😉.

Cum aminteam mai sus – cu Dumbo al nostru – transformat între timp într-un adevărat prinț al junglei urbane, m-am întâlnit în urmă cu vreo 5 ani într-o împrejurare cu totul și cu totul pur întâmplătoare. Cert este un lucru – era chiar ziua pionierului fără cravată și am acceptat semiconvins să bem o cafea împreună. Cicioaica era pe vremea aia, îmi amintesc perfect – la niște cursuri, iar eu am fost nevoit să vin singurel la întâlnirea cu el și cu frumoasele lui însoțitoare. Total dezobișnuit cu ieșirile în oraș/cu băutul cafelei după ora 17/cu amestecatul vorbelor cu oameni cunoscuți sau nu prea/cu mâncatul alunelor în coajă și sărate/cu rumegatul încet al conversației sociale – vă dați seama cum mă simțeam – precum peștele în apă🤣😂🤣. Nu știu ce mama naibii oi fi spus sau nu – un lucru este clar – am monopolizat total nepoliticos întreaga discuție și mă gândeam deja rușinat (doar pe jumătate😋) cum oare mă privesc interlocutorii mei? Prietenul meu elefant, împreună cu cele două gazele nu mai vorbeau de multișor și mă priveau cu un aer care mi-era greu să-l descifrez atunci. Rușinat de monopolul forțat impus insist că am stat suficient reușind să-l fac pe sărbătorit să ceară nota de plată. La venirea duduiții care ne servea – cu nota consumației – elefantul cu urechi roșii îmi arată semidiscret cât reprezintă contravaloarea consumației mele. Știu – nu suntem nemți, nici măcar cehi – suntem în schimb mai fierbinți decât italienii, mai răi ca spaniolii, mai pasionali ca francezii. Un val fierbinte simt cum mi se urcă în vârful capului, îmi șoptesc disperat să îmi revin iute și să uit că m-a invitat să vin la ziua lui – DEGEABA! Monstrul adormit numit ironie s-a trezit și începe prăpădul…Cu cel mai fermecător zâmbet afișat (aflat în propria-mi flotă imbatabilă de zâmbete de foarte mult timp) dar folosit atât de rar, plătesc tănticuții cu șorțuleț consumația și comand autoritar și fără să cer acordul comesenilor mei încă un rând de cafea/apaplată/alunesărateîncoajă/sucnaturaldeportocalesaudepiersici. Mă întorc către perechea de căprioare însoțite de mândrul căprior tomnatic și…voi, mă știți!

Degeaba m-a sunat zilele următoare pachidermul nostru slim să-mi spună că am hipnotizat total asistența și să mă asigure cum că fetele au fost vrăjite și sunt nerăbdătoare să ne regăsim într-o formulă asemănătoare la o (ipotetică) viitoare întâlnire – ceva îmi spunea că iarăși am ieșit în decor…Hai să spunem numai că, una dintre cele mai aplatizate urări de bine adresate micuțului nostru timid a fost aluzia străvezie cum că ar avea buzunarele lipite cu superglue😁 sau remarca acidă cum că amicul nostru ar suferi de un deficit de lapte…matern😂. Cu cât se înroșeau mai mult urechile eroului nostru, cu atât nu mă puteam opri, de parcă roșeața cerbului de plastilină era direct proporțională cu avalanșa de laude aduse minunatului meu coleguț. Urât! Foarte urât din partea mea! Mă gândesc și acum (oarecum uimit), cum de magistralul Dumbo o fi reușit performanța să mă sune părând chiar entuziasmat după toată avalanșa de urecheli pe care i-am tras-o în direct, de față cu fetele, măgulindu-l cu câte o mică înțepătură (a se citi adevărată împunsătură) cu privire la faptul că m-a lăsat să-mi plătesc
cafeaua/apaplată/alunelesărateîncoajă/sucnaturaldeportocalesaudepiersici tocmai de ziua lui. Probabil de atunci blestemul cafelei băute cu un coleg sau cu altul mă urmărește pe oriunde aș fi😅!

Dar spuneți-mi voi acum – cine credeți voi că poate concura cu gropițele drăgălașului nostru flăcău tomnatic? Cine poate roși cu atâta farmec, încât să amețească toate Evele norocoase să îi iasă în cale? Cine este unicul deținător al celei mai frumoase bărbii a la Michael Douglas dacă nu el – mândrul nostru valah – Mugurel?