Dansând cu tine

Notă relativ importantă😀: Rândurile de mai jos reprezintă fapte, întâmplări inspirate din viața MEA, ori lucruri poate care ți s-au întâmplat ȚIE – dar, cu siguranță, ar fi fost PĂCAT să nu se fi întâmplat CUIVA/ORICUI…

Mă plimbam pauză, după pauză, pe holurile lungi ale liceului meu unde respiram senzație, după senzație – unde căutam cu un apetit teribil să acumulez orice fel de experiență. Numai aici ochii mei lacomi au mângâiat pentru prima oară formele unei fete cu vreo 2 ani mai mare ca mine, ca generația mea – făcându-mi praf tot eșafodajul meu (credeam eu) bine consolidat cu scara preferințelor mele în materie de…fete☺. A fost prima blondă care mi-a făcut inima să vibreze. Prima din multe altele viitoare😀. Efectul devastator al combinației ochi albaștri-păr blond a fost devastator. Am suferit cu voluptate în primul an al liceului, cu avânt maxim aș putea spune😉.

Blondă este și eroina noastră de astăzi, dar o blondă care mi-a intrat precum o injecție cu adrenalină în inimă, purtătoare a unei perechi de ochi fenomenali de verzi – precum laserele celui mai priceput maestru jedi al galaxiei noastre.

Ieșit un pic din pielea – inconfortabilă de altfel – a gimnazialului de ieri, a băiețelului care nu știa să-și exprime cum trebuie afecțiunea decât în cel mai nepotrivit mod, uneori trăgându-și o colegă sau alta de codițe am rămas împietrit astăzi neștiind ce să fac, să spun – tocmai eu – liceanul atomic cu un debit verbal un pic prea mare care încerca astfel să-și mascheze (inutil de altfel😶) jena adolescentină care mă cuprindea ori de câte ori mă aflam în preajma vreunui obiect al adorației mele.

Nimeni nu poate explica mai bine explozia de senzații, de emoții, de sentimente a unui liceean decât…un altul😊. Am iubit, am fost îndrăgostit așa cum numai la vârsta aia putem fi; am plâns, am avut primul meu sărut cu adevărat, am avut primele mele experiențe de orice fel, am încercat aproape orice și eram împins de cel mai puternic drog – cel hormonal😂.

Și totuși, de ce nu am reușit să dansăm împreună – măcar o vară? Sau poate doar un cântec..De ce nu am reușit niciodată să-ți susțin privirea atunci când mă priveai? De ce te priveam pe furiș mereu și mă mințeam că nu te plac? De ce îți găseam defectele fermecătoare😘? Uram pomeții tăi asemănători unor jumătăți ale aceleiași inimi; mă scotea din minți zâmbetul tău care îți dezvăluia dinții orbitori de albi; mă aduceai în pragul nebuniei de fiecare dată când izbucneai în râs, dându-ți capul pe spate la glumele vreunui coleg sau ale altuia. Mă disprețuiam pentru felul cum simțeam dar mai presus de toate mă detestam pentru propria-mi lașitate. Pentru că nimic nu doboară sufletul unui tânăr decât umbra amenințării vreunui posibil refuz. Și totuși am cerșit, am furat, am primit, am fost izgonit – într-un cuvânt – am riscat zâmbind și am acceptat cu bucurie fiecare izbândă și fiecare eșec. Găseam voluptate și în înfrângeri – era o perioadă magică a încercărilor de orice fel, a cuceririlor sub orice formă, de fapt era perioada în care încercam să ne cunoaștem pe noi înșine.

Și totuși cu tine nu am riscat – nu ți-am cerșit, nu ți-am furat, ratând astfel șansa😎 să fiu refuzat sau izgonit; pe tine nu te-am lăsat să mă privești în ochi…Doamne – doar cu tine NU am reușit să îmi depășesc limitele astea demult șterse, demult călcate în picioare. Cu tine, cea căreia i-am căutat privirea prin vis mereu – cu tine aș fi vrut cel mai mult să dansez – numai cu tine, Mihaela!