Lorențo Hamas

Notă relativ importantă😀: Rândurile de mai jos reprezintă fapte, întâmplări inspirate din viața MEA, ori lucruri poate care ți s-au întâmplat ȚIE – dar, cu siguranță, ar fi fost PĂCAT să nu se fi întâmplat CUIVA/ORICUI…

Mare-i grădina Domnului și mulți și colorați artiști se învârt prin ea. Nu încetez o clipă să mă minunez cât de frumoși, cât de diferiți și mai ales cât de surprinzători, în atât de multe moduri – suntem noi, oamenii.

Mă uit cumva neconvins la ecranul telefonului, încercând să mă hotărăsc dacă ar trebui să mă duc și eu la întâlnirea băieților. Mă gândesc pe de o parte, că nu ar trebui să apar așa, tocmai în mijlocul micii lor reuniuni – dar pe de altă parte – tentația revederii după aproape 30 de ani, cu unul dintre colegii mei de gimnaziu, a constituit un motiv suficient și m-a convins până la urmă să mă urc în mașina și să pornesc rapid către ei. Și bine am făcut!

Cu scuzele de rigoare adresate lui Denis – super băiat, mucalit – cu un talent umoristic de cea mai bună calitate – personajul principal al randes vous -ului nostru amicalo-literar de astăzi este marele, inegalabilul, fantasmagoricul – Dan (îmbrăcat în negru – nu Negru)- zis Dănuț, zis Rahan, zis Mărgelatu sau Lorenzo Lamas de România – cum frumos l-a botezat una dintre divele blonde (❤) ale generației noastre, știți voi care – cea care își tot pierde încălțămintea😊. Nimeni de fapt nu poate măcar să aspire decât la cel mult un rol secundar, de suport pentru magnificul Tărzănel. Cu pletele-n vântul aerotermei din cafenea și pline de gel – Dănuț absoarbe lumina sau fură curentul dând peste cap contorul electric așa cum, mucalit amintea un vajnic apărător al valorilor noastre europene, coleg de generație cu noi – bravul nostru Ion pozitiv.

Acaparează rapid discuția, ne poartă de la un capăt al țării la altul, ne trimite brusc în trecut făcându-ne să lăcrimăm unei amintiri din copilăria lui, numai pentru a coti brusc aproape fracturându-ne mintea trecând rapid la recitarea unui banc despre/cu femei și ușor misogin, făcându-ne să tresărim, privindu-l total absorbiți și aflați într-o transă hipnotică – de stare catatonică. Suntem cuceriți, părăsiți și iarăși recuceriți de vulcanul pe nume Dănuț – neavând altceva de făcut decât să asistăm – martori neputincioși și curioși – la ceea ce va urma.

Se întoarce fulgerător și îi spune (nu îl roagă, ci efectiv comandă pe un ton autoritar) unui nene aflat la o masă alăturată să ne facă o poză, îi ia telefonul din mână și nu îl lasă să plece până nu e mulțumit de calitatea pozei făcute. O urcă apoi pe grupul nostru nou creat pe una din rețelele astea de socializare, grup creat recent cu majoritatea colegilor de gimnaziu ai generației noastre și se întoarce către picol spunându-i să ne mai aducă un rând: lui de bere, mie de un banal fresh de portocale, iar lui Denis un ceai, făcându-ne să îi promitem solemn că ne vom reîntâlni iarăși dar de data aceasta fără mașini, pentru a sărbători cum trebuie revederea noastră. Promitem într-un glas (Denis și cu mine) că așa vom face și așteptăm curioși să vedem ce se va mai întâmpla.

Dănuț știe totul, a trăit orice experiență, cunoaște fiecare senzație; Dănuț cunoaște ca nimeni altul matematica, fizica, metafizica;
Dănuț are o teorie proprie și interesantă cu privire la sfârșitul lumii; Dănuț e alfa și omega; Dănuț a inventat singur un mecanism, un malaxor de amestecare a cuvintelor și apoi de înșirare a unor fraze cu sens multiplu, la libera alegere😊; Dănuț e un maestru-vrăjitor, un alchimist care poate transforma atât fierul în aur dar și aurul în cel mai gustos rahat turcesc; Dănuț centrează și tot el înscrie cu capul; Dănuț slăbește și se îngrașă când vrea el; Dănuț face sport, excelează la arte marțiale, arte culinare și urmărește aproape exclusiv canalul Arte.

Încheiem plăcut micul nostru voiaj mistic în banala noastră cafenea locală, simțind deja cum – odată cu vizita magicianului Dănuț – i-a crescut cota (cârciumii) exponențial și ne despărțim de Denis cu pupăturile și strângerile de mână cele mai sincere, urmând ca eu să am marea onoare să conduc acasă pe unul dintre cei mai luminați, eclectico-electric artist al timpurilor noastre.

Mergând umăr lângă umăr lângă efervescentul maestru – îl pot mult mai bine observa în toată splendoarea lui fizică. Înalt, cu un balonzaid/parpalac negru, descheiat și care îi venea până la genunchi – se chinuie să își aprindă o țigară și asta parcă în ciuda vântului înghețat care bătea năprasnic învârtindu-i de colo-colo pletele-i rebele. Ne apropiem de mașină și mă uit cu groază cum țigara e numai pe jumătate fumată și insist cuprins de frigul pătrunzător să intrăm totuși in my car. Tacticos, îmi face semn să am răbdare și – nepăsător la acele de gheață – continuă încăpățânat, încercând să-și reaprindă ciotul de țigară rămas.

Drumul spre casa Comanche-ului nostru a fost amețitor, nu de puține ori fiind pe punctul să intru în vreo mașină aflată în fața mea, nu atât din cauza gheții, cât mai mult a faptului că atenția mea era aproape total reținută de vocea mărețului – care mă purta din Paris la Dubai – din Emirate sărind în SUA, făcând slalom de pe un continent pe un altul, înconjurând globul de câteva ori nemirându-mă deloc dacă urma să-mi spună că tocmai a pus bazele vreunei aselenizări solitare sau – de ce nu? – încercării de cucerire a vreunei planete – oricare ar fi fost ea pe placul mareșalului nostru spațial.

Cert e un lucru – voi cântări mult mai lejer de acum înainte prilejul pe care viața, întâmplarea, hazardul mi-l va face atunci când, așa – parcă din senin, de nicăieri – să am norocul să primesc un telefon și să fiu invitat la o întâlnire cu unul sau cu altul dintre cei mai iubiți dintre pământeni, așa cum sigur tu ești – Lorențo Hamas!