Voi, mă știți!

Notă relativ importantă😀: Rândurile de mai jos reprezintă fapte, întâmplări inspirate din viața MEA, ori lucruri poate care ți s-au întâmplat ȚIE – dar, cu siguranță, ar fi fost PĂCAT să nu se fi întâmplat CUIVA/ORICUI…

Voi, mă știți! Băiat bun până la cer și înapoi cum spunea bunica, Dumnezeu s-o odihnească! Când am auzit vestea cea mare cu privire la faptul că, în sfârșit, fratili meu de la altă mamă și de alt tată – Cotoiul, pentru că despre el este vorba – va fi tată pentru a 4 oară – ce mi-am spus? ”Băi, poate dă Domnul și-l binecuvântează și cu un băiat!” Și i-a dat Domnul – pentru că bunul Dumnezeu dă după sufletul și inima omului – bine, acum probabil Doamne-Doamne s-o fi înduioșat și de rugămințile mămicuții, cine știe? Un lucru e cert – Adi va fi tată (și) de băiat!

Voi, mă știți! Pâinea lui Dumnezeu din ceruri! Când am aflat că ziua multașteptată a botezului a sosit, ce i-am spus Cicioicei: ”Draga mea, nu avem încotro – ziua fericită a botezului a sosit în sfârșit! Și ce bucurie – chiar cu câteva zile înainte de a intra în concediu. Îți închipui noroc pe noi. Chiar voiam să-ți spun de necazul care s-a abătut asupra lui Morales – închipuiește-ți că ”l-a prins” în concediu marele eveniment al verii ăsteia. Abia aștept să mă reîntâlnesc cu ceilalți – cu frații Ristic și Miler, însoțiți de frumoasele lor neveste, de neamurile Cotoiului (mămica, surioara, cumnățelul și în special verișorul ăla cu nume de domnitor moldovean – Ștefănel parcă😁)”

Voi, mă știți! Sublim prin raționamentul meu desăvârșit. Am refuzat din primul moment să las mașina acasă, în ciuda protestelor nevesti’mii și am fost categoric, punând piciorul în prag – așa cum mămica mi-a și spus dealtfel: ”Fii bărbat! Nu lăsa femeia să facă tot ceea ce vrea ea!” Așa că mi-am privit nevasta în ochi și i-am spus din ștart: ”Draga mea, țin neapărat să luăm și copilul – îl îndopăm bine, îl culcăm târziu și 2 zile nu mai cere de mâncare – facem economie. Așa că – să fie clar! Nu accept nimic, nici-o altă soluție de compromis – gen taxi – copilul are nevoie de schimburi, nu multe – vreo 4 tricouri, 2 cămăși, și 1 pereche de chiloți – doar așa – în caz că e euforic, bea mult suc și se scapă pe el – batem în lemn! Așa că, draga mea vom lua mașina – și astfel voi bea până mă voi scăpa eu pe mine – sucuri cu gheață – până voi simți că mi se umple instalația! ”

Voi, mă știți! Săritor când mi se cere ajutorul. Am fost prezent la orice dorință a proaspătului tătic, am dansat și cântat pe muzica lui, am mâncat corespunzător, cum ne place nouă – pe baroseneală – toată mâncărica – și am încercat din răsputeri să mă feresc cât pot de mult de Candy Bar – degeaba!

Voi, mă știți! Iubăreț, nevoie mare – în special de muzica tradițională pur românească cu mici influențe lăutărești (dar nu cu mult). Sătul de atâta fotbal de mondiale din ultimele zile, efectiv scârbit de nesfârșitele dispute politice care era cât pe ce să pună stăpânire și pe frumoasa petrecere am luat taurul de coarne – a se citi ”microfonul în mână” și am procedat la încercarea (cel puțin) detensionării atmosferei încercând să creez o relație bazată pe respect reciproc între băiatul cu talent vocal evident și câțiva ”băieți” plictisiți de discuțiile politice în contradictoriu, cum ar fi Ștefănel și cumnățelul atomic.

Voi, mă știți! Întotdeauna cu idei strălucite. Cuprins de un sentiment euforic și de înțeles până la un punct, vin cu o propunere inedită. Cunoaștem cu toții micile reuniuni de familie în cazuri fericite sau mai puțin, așa că m-am gândit să le spunem tuturor ca, de acum înainte să ne întâlnim anual cam tot în formula asta – găsim noi ceva de sărbătorit, mă bazez aici (și) pe potența – de toate felurile – ale amicului Adișor: poate un botez, o cumetrie ceva, ruperea turtei – tăierea moțului sau poate celebrarea a 2 ani de căsnicie sau de ce nu sărbătorirea împlinirii a 5 ani de când și-a băgat omul calorifer în baie – cert este că e păcat să nu ne găsim și la anul tot la fel și să încercăm să ne lăudăm fiecare cu ce are – unii cu nevestele (lor, evident), alții cu copiii, mulți se vor lăuda cu trecutul (de multe ori nici ăla prea glorios😀) – în general cuvântul de ordine este ”făloșenie”.

Voi, mă știți! Cuviincios din fire, galant prin educație – cer politicos scuze când mă lovesc de un felinar aprins însoțit de un stâlp de gard ruginit. Uitându-mă mai bine reușesc să disting (rușinat de confuzia de moment) de prezența adevăratului fin al finului nașului de botez , însoțit evident de soția adevăratului fin al finului nașului de botez pe care din repezeală și emoție am confundat-o (se întâmplă, ce vreți?) cu un felinar aprins datorită rochiței cu paiete – o femeie fermecătoare dealtfel și fără vreun cusur vizibil – bineînțeles, cu excepția ”praștiei știrbe” cu care a venit însoțită. De neiertat este însă confuzia finului cu stâlpul de gard ruginit – foarte urât (raționamentul meu, nu finu’!). După ce deschide gura, dar în mod special după ce (pare că) vorbește – regret nespus nu numai confuzia amintită mai sus dar în mod special regret faptul că băieții cu muzica tocmai au luat o mică pauză vocal-instrumentală, astfel ”coloana sonoră” a veselei reuniuni fiind ocupată cu niște răgete miorlăite sau mai bine spus de niște mieuneli răgușite venite dinspre capul de alien intrat la apă. Îmi dau seama curând că stâlpul de gard este de fapt un băț îndoit – prelungitor al unui microfon dezacordat. Reușesc cu greu să-mi potolesc copilul să nu izbucnească în plâns atunci când maică-sa – total neinspirată – l-a amenințat că îl va chema pe nenea cu capul de zombie constipat – dacă nu se potolește alergând de colo-colo. Ce mai – personajul reușește performanța unică să fie caricatura propriei imagini – omul (ca să zic așa🤤) izbucnește în râs ori de câte ori se privește în oglindă.

Voi, mă știți! Băiat educat – nu degeaba mama m-a instruit bine repetându-mi până mi-a făcut desene pe cerebel: ”Nu e frumos să ne întindem prea mult!” Prima oară nu am reușit să înțeleg sensul adevărat al vorbelor mămicuții mele și credeam că e nepotrivit să te culci, să te odihnești culcat la vreo petrecere, pe undeva. Ceva mai târziu am înțeles că – după ce te îndopi cu mâncare și bei până aproape de comă alcoolică în cazul în care nu ești cu mașina (evident) – tu împreună cu nevasta și (după caz) copilul – te vei pregăti serios să îți iei repejor tălpășița luându-ți la revedere de la comesenii tăi – înmânezi plicul cu un zâmbet fericit pe față menit să adoarmă vigilența gazdei și o zbughești până nu se prinde pretenașul bine dacă ai plecat sau nu. Rememorând cuvintele mămicuței în cap – îmi iau nevasta și, în ciuda protestelor acesteia – cum că ar vrea să mai stăm – refuz categoric și plec în culmea nopții (era să scriu gloriei😊).

Voi, mă știți! Îmi sunteți dragi – cu toții! Așa că – nu săriți acum reproșându-mi una sau alta – ce vreți? – am dormit decât 1 oră. Doamne – mare-i grădina Ta și mulți artiști se-agită primprejur!

P.S.: Materialul de mai sus reprezintă doar un pamflet – o biată încercare timidă de a te face să zâmbești și a fost scris într-o frumoasă dimineață de luni. Îmi cer scuze dacă am supărat pe cineva, nu asta a fost intenția mea. Cu o singură – știrbă excepție😉…