Tanța

Notă relativ importantă😀: Rândurile de mai jos reprezintă fapte, întâmplări inspirate din viața MEA, ori lucruri poate care ți s-au întâmplat ȚIE – dar, cu siguranță, ar fi fost PĂCAT să nu se fi întâmplat CUIVA/ORICUI…

Ne amintim cu toții de primii fiori ai dragostei nevinovate, ai amorului adolescentin plin de vise romantice, încărcați cu dulcele somn cu ochii deschiși, cu abandonul total în brațele primitoare ale tărâmului magic al propriei noastre imaginații.

Dar câți dintre noi oare ne amintim de primul impact, prima întâlnire contondentă – aproape violentă – cu durerea dulce a erosului primal – cu privire la prima țintă erotică a propriei noastre dorințe carnale?

Mă aflam – ca deobicei – într-una dintre nesfârșitele vacanțe de vară pe care cu drag, cu cel mai curat sentiment de libertate, îl petreceam la bunicii mei, în satul natal al părinților mei. Nu am trăit și nu cred că voi mai trăi vreodată – nici nu-mi doresc lucrul ăsta dealtfel – libertatea totală pe care am trăit-o atunci, în primii mei ani de adolescență febrilă. Nici măcar în liceu, cu atât mai puțin în facultate. Mult mai târziu am realizat că sentimentul acela de libertate pe care viața trăită singur sau posibilitatea alegerilor (credeam eu) proprii cu privire la viitorul meu – reprezenta numai un raționament fals. Uităm rapid că orice decizie luăm, vrem-nu vrem, conștienți sau mai puțin de faptul ăsta – este influențată de o serie de factori externi. Și așa și trebuie, dar asta înseamnă numai o altă dovadă a faptului ca nu (mai) putem fi liberi cu adevărat niciodată. Libertatea totală înseamnă anarhie, dar libertatea pe care o dobândești aproape inconștient la vârsta preadolescenței, explozia de sentimente de multe ori atât de diferite, explorarea propriei conștiințe de sine, a propriului corp – ne oferă nouă, tuturor (e adevărat pentru o perioadă relativ scurtă și la o scară mult redusă) puterea libertății absolute – sau cel puțin atunci ne apropiem cel mai mult de cucerirea unei libertăți în adevăratul sens al cuvântului.

Pentru mine, declanșatorul fiorului pur erotic – încărcat cu numai vreun milion de volți de electricitate – a fost nici mai mult, nici mai puțin decât o fermecătoare domnișoară, care plimba atât de tacticos ajutată de un lanț o vacă – spre și de la pășune. Zilnic, timp de 2 luni pline – o dată dimineața și altă dată seara – așteptam cu gândurile salivându-mi😁 și făcându-mă să uit și ultima fărâmă de dragoste castă pe care o purtam pe vremea aceea unei colege de clasă.

Tanța – nu râdeți, așa se numea catalizatorul fierbințelilor mele – era o fată sănătoasă de la țară, cu niște codițe blonduțe, mari și împletite – cumva nepotrivite pentru vârsta ei (avea cred vreo 17 anișori pe-atunci). Planturoasă, rotunjoară (și) în șolduri, cu o pereche de bujori roșii ca focul drept obraji, cu un mers legănat și permanent îmbrăcată cu câte-o rochie parcă de fiecare dată pe punctul să plesnească pe ea – Tanța reprezenta imaginea sănătății rurale, a erosului rubensian. Grăsuță, după standardele actuale – dar emanând o sexualitate pură, instinctuală, primară – topea fiecare voință a oricărui bărbat – de asta sunt convins. Simțind fiecare pereche de ochi urmărindu-i mișcările parcă voit lascive atunci când se apleca aproape magic recuperându-și bățul cu care își mâna aproape mângâind vaca – zâmbea permanent – uneori grăbită spre pășune dimineața – dar întotdeauna fără nici-un zor seara, în drum spre casă.

Credeți-mă – i se cuvenea fătucii ăsteia să fie mângâiată pe pânză de cel mai faimos pictor, să îi fie recitate cele mai frumoase poezii de dragoste sau să i se dedice cele mai faimoase cântece de dragoste. Tanța merita să fie zidită de vreun meșter Manole dar nu pentru a ctitori vreo mănăstire, ci pentru a păstra vie în conștiința colectivă imaginea fertilității rurale, a tinereții și sănătății sexuale.

Mă gândesc de multe ori că numai însoțind vaca – farmecul Tanței subjuga orice voință masculină și năștea valuri de invidie printre restul de fete – de parcă trioul ăsta – Tanța-lanț-vacă – reprezenta chintesența întregului tablou adorabil – mișcările legănate ale Tanței fiind parcă într-un perfect balans cu mersul și rumegatul vacii.

Bineînțeles, tot repetând cuvântul tablou încercând să descriu cât mai fidel imaginea erosului rural de mai sus – am încercat să nu ofer sonor filmului mut riscând să stric astfel poate existența probabilă a vreunui sentiment pozitiv sau a vreunei posibile stări de bine cu care tu, cititorule te-ai putea molipsi urmărind rândurile mele; pentru că ce poate fi mai doborâtor, mai nepotrivit decât adăugarea sunetului micii noastre povești? Cum crezi că te-ai simți auzind vocea pițigăiată a frumoasei Tanța răspunzând unei priviri lacome mult prea îndrăznețe: ”Ce te holbezi așa măh, n-ai mai văzut țâțe?”