Durerea lui Putinel

  Notă relativ importantă😀: Rândurile de mai jos reprezintă fapte, întâmplări inspirate din viața MEA, ori lucruri poate care ți s-au întâmplat ȚIE – dar, cu siguranță, ar fi fost PĂCAT să nu se fi întâmplat CUIVA/ORICUI…

Mult timp după moartea tatei am fost cumva amorțit și ca o formulă de depășire a durerii mi-am închis cam toate punțile, fie ele și numai mentale care mă legau de taică’miu. Cine a pierdut pe cineva apropiat știe despre ce vorbesc și mai știe că apoi, după un timp urmează o dezmorțire a sufletului, o reîntoarcere a amintirilor și o autopedepsire pentru excluderea (fie ea doar temporară) a oricăror lucruri legate de cel drag care ne-a părăsit. Mă gândesc cu duioșie la tata și îl păstrez în suflet cu drag și ori de câte ori mă uit în ochii băiețelului meu văd o umbră a zâmbetului mucalit al lui Gigel. Așadar vă pot vorbi astăzi despre unele întâmplări care s-au petrecut la înmormântarea tatei și care ne fac pe noi, românii să fim o nație uneori disprețuită sau neînțeleasă dar majoritar INVIDIATĂ.

Se împlinesc curând 11 ani de când tata a plecat și îmi amintesc de marea agitație creată înainte, în timpul și după înmormântare. După îndeplinirea milioanelor de superstiții românești ce țin de plecarea celui viu în lumea celor drepți, tot rămân câteva (sute😊) care ne scapă și care ne sunt aduse aminte ori de vreo babă evlavioasă, ori de vreo rudă plângăcioasă (care mai mult încurca/irită decât ajută) sau de vreun necunoscut bineintenționat. În afară de multiplele sarcini pe care le aveam zilele alea îmi amintesc de faptul că maică’mea mi-a repetat încontinuu de vreo 127 de ori să nu uit să schimb niște bani pentru a arunca când se oprește convoiul funerar – știți despre ce vorbesc…

Am făcut tot ce trebuie făcut, am vorbit cu popa, groparii, am discutat cu cei de la restaurant pentru pomană după înmormântare..în fine am rezolvat cam totul. Un singur lucru nu am făcut: ați ghicit! Am uitat să schimb bani! Maică-mea m-a fulgerat cu laserele și disperat sun repede pe bunul meu coleg, Putinel care urma să vină însoțit de o parte dintre colegii mei să-mi fie aproape în momentele astea grele. Mă liniștește automat nelăsându-mă să continui:

– Sorinele, nici-o grijă frățioare! Îți schimb eu bănuții, voi avea grijă de băieții tăi și venim imediat!

Așa se și întâmplă – îmi aduce omul un săcuț de mărunt, îi mulțumesc și îmi văd de treabă. Pornește cortegiul funerar – oprește sfântul părinte (a se citi “popa”) la intersecție, citește ceva, apoi babele îmi fac semn să arunc pe spate mărunțiș – și arunc cu putere. Aud distinct vocea inconfundabilă a lui Putinel:

– Mai la dreapta, Sorinele! Și nu atât de tare! Întorc capul și îl văd aplecat adunând de zor bănuții, ordonând în același timp „băieților” mei cum să stea pe flancuri pentru a putea aduna mai bine. Ajungem într-un final în biserică, începe slujba și deodată aud din spate un murmur din ce în ce mai acut. Părintele se oprește din vorbit și se uită neînțelegînd motivul gălăgiei către intrarea bisericii. Ne întoarcem cu toții capetele, la timp pentru a-l vedea pe amicul meu contrariat și aproape luîndu-se de guler cu vreo 3 moșulei neînțelegînd ce vor de la el. Într-un final realizează panicat ce se întâmplă și își dă jos șapca cu un zâmbet vinovat pe față.

Cântăm apoi veșnica pomenire, iar înainte de a coborî sicriul în groapă se creeaza un mulaj emoțional care ne cuprinde pe noi, cei apropiați la gândul imediatei despărțiri. Un plânset acut care acoperea până și vaietul mamei mele m-a facut atent. Arunc curios o privire peste umăr și descopăr uimit pe Putinel plângând de ți se rupea sufletul, prăbușit în brațele unei mătuși de la țară, femeia privindu-l cu o venerație catatonică. Mai târziu ajungem la locul unde are loc pomana așteptând cuminți venirea preotului pentru slujirea bucatelor.

Țin să spun că a fost o pomană cum i-ar fi plăcut lui taică’miu – a avut grijă de lucrul ăsta Putinel – din plin aș spune. A ținut morțiș să aibă toată lumea paharele pline, a reușit performanța să aibă atât de „grijă” de băieții mei de la muncă, încât ăștia cuprinși de supărarea mare care se abătuse asupra mea, după ce au plecat de la pomană aproape s-au luat la bătaie – infierbântați probabil și de coliva bună dealtfel, dar mă tem că încărcată cu prea multe stafide😉.

Să ne citim cu bine!

Dacă ți-a plăcut – nu uita butonul de mai jos…un share e mare lucru

Please follow and like us:

5

20

20

20