Vicii și…servicii

Notă relativ importantă😀: Rândurile de mai jos reprezintă fapte, întâmplări inspirate din viața MEA, ori lucruri poate care ți s-au întâmplat ȚIE – dar, cu siguranță, ar fi fost PĂCAT să nu se fi întâmplat CUIVA/ORICUI…

Ciudată treaba și cu deciziile astea privitoare la vicii. Eu sunt exemplul cel mai elocvent. Am renunțat de vreun an și ceva la țigări – buuună decizie. Neașteptat de ușor (pentru mine cel puțin) a fost divorțul meu de țigari. Există însă câteva chestii neprevăzute, niște mici(maaari) bariere sociale peste care trec mai greu acum.

Mă întâlnesc aproape săptămânal cu un grup de prieteni la un club local care organizează un concurs bazat pe cunoștințe generale. Bună idee, frumoasă locație, 2 ore de relaxare săptămânală cu prietenii nu e de lepădat. Cine are nevastă/copii/cățel/purcel/mamă/soacră/școală/serviciu/s.a.m.d. înțelege. Dar să revenim…Închipuiți-vă cum stau la masă împreună cu niște oameni, răspundem la întrebări, glumițe, ocheade bine mascate către hostesse, ce mai – seara perfectă pentru unul ca mine cu…nevastă/copii/cățel/purcel/mamă/soacră/școală/serviciu/s.a.m.d. Și deodată: Puffff! – sunt singur, au dispărut cu toții de la masă. Mă uit panicat în stânga/dreapta și întâlnesc 2-3 perechi de ochi pe la câteva mese alăturate care mă privesc la fel de uimite. Ce mama naibii se întâmplă? Băh – o fi vreo dispariție bruscă și în masă a majorității oamenilor? Să sun la 112 sau cel puțin să-mi sun nevasta!? Dar nuuu, îmi revin aproape imediat și mă liniștesc subit – e pauza de quiz, iar toți comesenii mei împreună cu majoritatea celorlalți concurenți în frunte cu prezentatorul sunt afară și discută aprins (presupun) despre cum a decurs prima rundă a concursului. Bine, pot vorbi si despre cursul euro, despre însămânțarea artificială – oricum nu aș avea cum să știu. Nu mai fumez, nu mai am prilejul de a ieși afară! Înșfac paharul cu vin/cola/gin și ies afară cu o privire timidă ca să “iau aer” cu băieții. Prea târziu, reîncepe concursul😁!

Dar nu fumatul este viciul la care am renunțat și care nu mă lasă să dorm. De luni am început o dietă autoimpusă, o renunțare la tot ce îmi place mai mult, și anume mâncarea, să mănânc. În gro zi tor!!! A trecut săptămâna asta ca un chin. Un calvar ce să mai vorbim! Visez numai fripturici, munți de păstrămioare, dealuri cu prăjiturele, visez numai oceane pline cu ciorbițe de burtă/văcuță/muntenești/cusmântânicăd’aiagroasădelațară …Și chestia asta 5 zile intregi de luni până vineri.

Și vine ziua de sâmbătă când nevastă’mea îmi reamintește ceea ce nu trebuia să uit (iar eu ca un opus al unui soț simțitor am uitat), îmi reamintește spuneam că astăzi (n.a.: ieri evident) avem o întâlnire la un restaurant local pentru un eveniment plăcut: se ia moțul unei fetițe. Și anume fetița unei colege de serviciu (a nevesti’mii evident). Întreb timid dacă “cunoaștem” pe cineva (intentionat și defensiv plurarul folosit😎) și îmi răspunde imediat mai mult cu micile fulgere din ochi:

– Bineînțeles că da! O cunoaștem bine pe colega mea și ne vom distra (obligatoriu) cu toții! Case close! Înghit în sec și încerc timid să aprob ordinea de zi fără să mi se vadă omulețul din gât cum alunecă ușor cu un zâmbet forțat pe față. Mă gândesc cu invidie la fii’mea care a refuzat din start categoric și mă uit în același timp la fii’miu gândindu-mă resemnat la cât de fericit este și cât de fericit îl va face o femeie în viitor așa cum mă face pe mine mămicuța lui de douajdeanișicevaîncoace. Toată dimineața mi-o petrec gândindu-mă cum să evit să mănânc la petrecerea asta.

O altă preocupare plăcută este să aprob fiecare rochie pe care nevastă’mea mi-o arată ca și cum părerea mea ar conta – nu e ca și cum nu am stat 47 de minute la ușă cu fii’miu așteptând-o să-și “termine” operațiunea toaleta”. Dar revin și mă gândesc că o seară cu alcool nu strică…de fapt abia aștept: ce dacă nu cunosc pe nimeni? ce importanță are dacă nu voi mânca pe săturate? Îmi fac cunoștințe noi și voi avea ocazia să ard și niște grăsimi cu vreo tărie ceva sau să îmi înec niște colăcei de pe burtică într-un vinișor bun. Zâmbesc dea-binelea.

– Mergem cu mașina și ți-am spus toată săptămâna să o speli! Dar, iubito luăm taxi-ul..știi… să pot gusta și eu ceva..!

– Tu nu bei în seara asta pentru că alcoolul îngrașă, plus de asta am nevoie de mașină – dacă Doamne ferește! vine peste noi vreun taifun? În plus trebuie să avem 2,3 …sacoșe cu schimburi pentru copil. Dacă vom fi nevoiți să o luăm pe fii’ta de la mama? Dacă…. Dar deja nu o mai ascult și mă uit la ea pe modul automat dând din cap aprobând semiabsent și gândindu-mă deja la minunata seară ce mă așteaptă în față.

Și ajungem la petrecere. Frumoși oameni, mișto adunare, copilul o încântare. Nici nu apuc bine să mă așez că iarăși mă trezesc singur la masă. Toată lumea pe terasă: mama/tata/soacra/nașu’/nașa/fina/finușicumătru. Eu? Singur la masă 2 (continuarea la Singur la masă 1). Mă gândesc serios ori să mă reapuc de fumat, ori să mă mut la masa copiilor: au fondante și voi încerca să umflu baloanele. Aaaaa, dar nici fondante nu pot mânca pentru că, nu-i așa? îngrașă!

Și vă intreb eu acum serios: care-i rețeta fericirii? Pentru că o dieta a fericirii trăiesc eu.