Nunta rurală

Notă relativ importantă😀: Rândurile de mai jos reprezintă fapte, întâmplări inspirate din viața MEA, ori lucruri poate care ți s-au întâmplat ȚIE – dar, cu siguranță, ar fi fost PĂCAT să nu se fi întâmplat CUIVA/ORICUI…

Cu acordul tău, a ăluia care ai timp și răbdare să citești p’aci îți spun din ștart – cum spunea cineva plecat prea devreme dintre noi – următoarele: e adevărat că nu toate lucrurile de aici sunt bazate pe fapte reale sau sunt trăite numai de mine însă voi continua să folosesc majoritar persoana I – e mult mai facil mă gândesc eu să poți pătrunde pe de o parte, TU ceea ce vreau să scriu, iar pe de altă parte mie să transmit ce vreau să ajungă la tine. Prin urmare țin să punctez celor care mă știu și celor care mă cunosc de mai mult timp că nu m-am schimbat absolut deloc (în special fizic sunt același de acum 20 de ani😁), astfel folosirea în poveștile mele a alcoolului (spre exemplu) reprezintă numai un suport „tehnic” pentru atingerea mărețelor mele creații😉😊.

Deasemenea următoarea istorioară poate fi sau nu reală, poate ți s-a întâmplat ȚIE sau altcuiva sau poate e numai o născocire a neuronilor mei ajunși la criza vârstei mijlocii. Dar să lăsăm bălmăjeala asta fără rost 🤗 și să vă povestesc ceva incredibil.

Cunoaștem cu toții nunțile noastre românești: cu sărmăluțe, cu nășici frumoase, cu cavaleri țanțoși, cu domnișoare de onoare multicolore, cu cuscre care se măsoară superior una pe alta, cu cuscri abia ținuți în frâu de neveste să nu se îmbete (de parcă ăsta e și scopul unui tată de mire/mireasă la nuntă – să se facă muci, praf și pulbere) – dar nunțile noastre, românesti au ceva în plus, un farmec aparte; lăsând la o parte tot balamucul familial, toată tevatura care cuprinde toate rudele, toate emoțiile tuturor celor implicați – fie ei doar simpli participanți, nunțile noastre spuneam au în primul rând ceva unic (cred) la nivel planetar – furatul miresei! Nu vreau acum să „sap” după vreo explicație științifică și să vă ofer aici o justificare a obiceiului ăsta al nostru – nu e cazul. Rămânem cu ritualul ăsta – mult diluat în marile orașe (dar nu numai) dar bine conservat încă la nunțile de „la țară”. Am să vă povestesc 2 astfel de „furturi” de mirese, fără legătură între ele dar unice în felul lor – unul rural, iar cel de-al doilea urban evident.

Cu (foarte mulți) ani buni în urmă părinții mei au fost invitați la o nuntă ale unor rude mai îndepărtate de-ale mamei. Ai mei nu prea voiau să meargă – în special taică’miu, Dumnezeu să-l odihnească! nu voia cu nici-un chip să se lase convins de maică’mea – astfel că, ce să vezi?:

– Îl trimitem p’ăsta micu’ și cu asta basta! Ăsta micu` avea vreo 18 primăveri și neavând încotro a umflat potul (a se citi „darul de nuntă”) babacului, s-a parfumat până la intoxicație, i-a cerut cheile dăcioarei de familie aceluiași babac și a pornit plin de speranță către raiul domnișoarelor de onoare. Revin la persoana I și vă mărturisesc că eram hotărât să fac ravagii, să moară toți verișorii (țăranii😏) de ciudă și să cuceresc cel puțin vreo 2-3 inimi de tinere fete (de la țară).

Ajung ceva mai târziu pentru că disputa alor mei cu privire la cine să meargă la nuntă a durat ceva timp – și intru fălos în căminul cultural unde avea loc petrecerea nuntașilor. Mă întâmpină o sală supraaglomerată, cu mese aliniate pe lângă pereți, iar în fundul (mă scuzați! – în spatele) sălii se afla masa în care stăteau încremeniți mirii înconjurați de nași. Entuziamul meu se dezumflă vertiginos și mă uit speriat după chipul cuiva cunoscut în speranța să mă îndrume și pe mine cineva către locul meu de parcare la masă. Toată lumea se uita la mine curioasă, nimeni nu schița vreun gest de recunoaștere. Încă nu erau MC’s care te așteptau la intrare (sau poate o fi fost și oi fi venit eu prea târziu), cert e un lucru – mă simțeam ca un curcan fără penaj aflat pe o grămadă de rahat.

Nepriceput încă cu privire la aproape nimic pe vremea aia eram pe punctul să fac stânga’mprejur și să o iau la sănătoasa. Văd deodată cum se ridică mireasa și aproape alergând vine cu un pahar în mână și mă întâmpină zâmbind:

– Bine ai venit, Sorine! Hai să te prezint lui Corneluș! Acum să nu credeți că eram complet idiot, așa că subliniez că la plecarea de acasă știam că vin la nunta vărului meu (al ‘nșpelea) Corneluș, fiul mătușicii Tanța și al unchiului Costel. Prin urmare aveam coordonatele Corneluș-Tanța-Costel. Atâta tot! Despre restul – nimic altceva, cu atât mai puțin nu știam nimic despre mireasă sau alte rude. Mă las purtat de domnișoara mireasă până la masa lor, mă prezintă nașilor și stupoare (!) mirelui și îmi face semn spre o masă alăturată să iau loc. Aici 2 frumoase și distinse babe abia așteptau să mă ia în primire cu întrebările. Știți voi genul: al cui ești?, de unde ești?, cu cine ești? Uitasem complet de domnișoare de onoare, de tot și mă gândeam amărât cum să scap mai repede din iadul ăsta. La un moment dat simt doua mâini vânjoase (a se citi muncite) pe umeri, mă întorc și îmi intersectez privirea pentru a doua oară în seara aia cu mireasa.

– Dansezi cu mine? – și nemaiașteptând răspunsul meu sunt aspirat de pe scaun fără vreun regret dealtfel, ușurat că am scăpat, fie preț de numai un dans de inchizitoriul băbesc. Mireasa – diafană, brunețică, un pic durdulie dar cu o frumusețe rurală, sănătoasă și mirosind vag a ceapă călită, îmi șoptește conspirativ:

– După dans ieși până afară și te urci în mașina lui Ginel! Înainte să o întreb cine este Ginel sau mai important de ce să mă urc în mașina lui, miresica continuă:

– Frate’miu are o dacie neagră parcată lângă țarcul cu biciclete. ”- Aha!”, mă gândesc cu satisfacție. ”- Ginel e fratele miresei și are o Dacie neagră.”

Mă îndrept cu un zâmbet idiot pe față către ieșire ocolind cât pot de mult masa babelor ale căror priviri le simt cum îmi ard ceafa, însă fără să mă întreb o secundă ce anume treabă are Ginel cu mine sau cine mama dracului o mai fi și ăsta!? Afară întuneric beznă – nu disting nimic. Aștept vreo 5 minute și decid nu fără regret să mă întorc la masa babelor și să înfrunt cu stoicism tirul întrebărilor. „-Pssst!”, aud de undeva din față…mă uit și disting o mantie albă plutind în aer. Mă apropii hipnotizat și disting silueta miresei pe capota unei dacii negre ca noaptea. Din mașină ies repede vreo 2 vlăjgani la fel de bruneți ca și dacia și îmi fac semn să urc în mașină. Urc inconștient fără să întreb unde mergem și pornim la drum în trombă. În mașină veselie mare – mireasa, băieții bruneți și o domnișoară creață care râdea continuu.

– Mergem la discoteca de la Banița! – mă informează domnișoara creață.

– Ce față o face Cornel acum! Îi voi cere răscumpărare pe puțin un bidon cu vin dar d’ăla bun de’a lu’ tasu’mare.

Mă dumiresc că sunt complice la o schemă elaborată de furt de mireasă.

– Pe mine mă lăsați acasă…mi-am udat jupa și trebuie să mă schimb. Stați și voi vreo oră și vă întoarceți să mă luați – comandă pe un ton neutru mireasa. Mergem preț de o țigară (de fapt 4, pentru că fumau toți mai puțin eu pe vremea aia) și ajungem la casa miresei. Aceasta iese valvârtej din mașină și îi șoptește ceva creței la ureche. Când să plecăm, mă înșfacă hotărât cu o mână și mă trage din mașină:

– Ăsta rămâne cu mine, tâmpitule! – ii spune miresica lui Ginel. – Cum să lăsați mireasa singură și voi să plecați la discotecă? Ai uitat că ți-a spus mama să ai grijă că trebuie să fete vaca? Mă duc cu ăsta să verific ce face (vaca😶), dar voi să nu întârziați mai mult de-oră! Ați înțeles? – urlă fioros (însă convingător) domnișoara mireasă. Răspundem cu toții pe același ton: „- Am înțeles!”. Îmi face semn cu capul să o urmez și pășește hotărâtă în curte. Eu, inmărmurit – o urmez spășit întrebându-mă ce dracu mă fac dacă fată vaca tocmai în momentul ăsta!?

Acum, mă bazez pe imaginația voastră debordantă, pe mintea voastră suficient de pervertită de viața asta atât de complicat de frumoasă, încât să vă dați seama că bietul animal (despre vacă vorbesc acum😉) nu are nici-o vină sau legătură cu povestea noastră și nici măcar nu pot să vă descriu într-un fel bovina sau țarcul în care era închisă pentru simplul motiv că nu am avut prilejul să o fac.

De atunci mă încearcă de fiecare dată o stare nostalgică când mă gândesc la vaci, simbol al fertilității rurale🤗🤗🤗.

P.S.: Dacă ai avut răbdare să citești până aici lăsa te rog un semn oricum ar fi ăla (contează enorm pentru mine să știu ce gândești – fie și cu un dislike) și spune-mi eventual dacă vrei și continuarea – nunta urbană😊. După cum bine mi s-a sugerat voi proceda la construirea (și) unui blog dar strâns legat de aplicația facebook-ului nostru de zi cu zi. Deocamdată am turnat fundația și sper să fie definitivat cumva la mijlocul lunii viitoare. Până atunci…să ne citim cu bine!

Un mare P.S.: Textul e preluat integral de pe pagina mea de facebook – în final s-a reușit cu chiu cu vai și finalizarea blog-ului.

Dacă ți-a plăcut – nu uita butonul de mai jos…un share e mare lucru

Please follow and like us:

5

20

20

20