Madame docteur, mon amour…

Notă relativ importantă: Rândurile de mai jos reprezintă fapte, întâmplări inspirate din viața MEA, ori lucruri poate care ți s-au întâmplat ȚIE – dar, cu siguranță, ar fi fost PĂCAT să nu se fi întâmplat CUIVA/ORICUI…

Căldură mare, prieteni! Și – ca să punem capac peste toată canicula asta mare, nici bericică nu mai pot bea pentru că am intrat de curând la (încă😌) o mică dietă/cură. Și iată cum stau satisfăcut nevoie mare în foișorul din curtea proprie (pe persoană fizică😁) și cum admir mândru, dar cu o mică strângere de inimă noua noastră boltă pentru vie, meseriaș executată de unul dintre bunii mei amici, doctor docent și vrăjitor de gradul 4 în grad de sudor.

Strângerea de inimă vine cumva de mai jos și anume de la o durere de șale cumplite cu care m-am pricopsit recent. Iau legătura împins de către toți cunoscuții, cu cel mai bun doctor de oase și mușchi (dar nu numai), dl doctor Vasiloiu. Micuț de statură, vioi ca o veveriță, rapid cu diagnosticul și mai iute cu tratamentul, doctorul Vasiloiu reprezintă esența aia care definește un om dedicat meseriei. Nu degeaba e medicul sportiv al echipei noastre locale din Liga 1, Gloria Buzău. Refuză să discutăm despre vreo remunerație, spunându-mi că totul se va plăti la finalul zilelor de tratament fizioterapeutic.

Mă liniștesc totuși la gândul că tocmai am reușit să-mi plătesc (sper eu) ultima tranșă de reparații dentare capitale. Da, oameni buni! De prin ianuarie am avut marea plăcere să fac cunoștință cu una dintre cele mai mișto persoane pe care am avut șansa să o cunosc în ultimul timp și anume noua mea doamnă doctor dentist. Voi, mă știți! – băiatul favorit și unic al propriei mele mame, am urmat sfatul dumneaei (adică al Didei), mi-am luat inima în dinți și am pășit un picuț emoționat pragul cabinetului viitorului meu dințar.

Mă preia pentru prima oară o pereche de ochi încurajatori și tinerei ai unei și mai tinere domnișoare asistente, care parcă îmi spunea să las toate grijile la ușă, asigurându-mă mut că totul va fi bine. Eu, trecut prin multe în viața asta, rezist tentației să mă las ispitit atât de ușor și să mă las amăgit că totul va merge strună, însă ocup totuși strategic (și curajos😋) un loc în holul de la intrare.

Abia după vreo 5 minuțele, biata mea privire e hipnotizată de o pereche de ochi negri, ușor întrebători și care nu îți lasă loc de iluzii. Ochii ăștia nu mă mint și îmi spun rapid că, DA, totul va fi bine până la urmă, însă va dura ceva timp. Vă jur că uitasem complet că am venit doar pentru o extracție și am fost sedus și cucerit total, curând împlinindu-se 6 luni de când parfumul doamnei doctor mă amețește ori de câte ori iau loc pe scaunul de tortură. Ce pot să spun? A fost dragoste la prima evaluare a radiografiei mele dentare. M-am îndrăgostit total, definitiv de la primul NFC, de la primul sărut al telefoanelor noastre. Am simțit (cel puțin din partea mea) așa o perfectă chimie (organică, bineînțeles😋), încât am lăsat deoparte toate temerile, inhibițiile și ne-am lansat într-un balet verbal, chiar duel de idei, cum ar fi spre exemplu scandalul creat de invitația bietului Babasha la concertul Coldplay, asta ca să-l amintesc numai pe ultimul. Poate și vârsta apropiată, sau poate chiar și copiii noștri (făcuți separat, evident😊) cu toate ciudățeniile specifice generației Z, toate acestea spuneam ne-au netezit și întins punți comune. Bine, dialogul sau bătălia de idei se încheia fix cu urcarea mea pe scaunul tăcerii, pentru că purtătoarea ochilor negri își începea strategic tocmai atunci argumentația cu privire la începutul discuției noastre, eu neputând altceva decât să-i transmit telepatic eventualele mele dezaprobări cu privire la tovarășul Chris Martin sau la intențiile lui. Femeia își găsise în sfârșit un job cu care efectiv închidea gura interlocutorului, iar lucrul ăsta făcut fix pe dos, adică ținându-l cu gura larg căscată😂. Ironic, nu-i așa? Și când te gândești că prima dorință a stăpânei frezei dentare era să fie mereu la înălțime, dar lucrul ăsta la propriu, visând ca orice domnișoară a generației sale/mele să devină: 1. Ori stewardesă (sau “pe nou”, însoțitoare de zbor), ori 2. Doctoriță. Și a reușit să fie la înălțime, poate nu de atâtea ori la propriu (pentru că vacanțele sunt și ele limitate, nu-i așa?😁), dar întotdeauna în stratosferă la figurat atunci când construiește zâmbete.

Nu vreau să par cumva deplasat, ludic sau chiar obraznic, însă există o anumită conexiune emotivă, chiar o legătură intimă care se creează la un moment dat între un doctor și pacientul său. Ei bine, oameni buni, vreau să cred că sentimentul ăsta nu vine doar dinspre bietul pacient, dar sigur există și o reacțiune, un contraatac de unde energetice care vin și dinspre doamna doctor către mine. Și cum ar fi altfel, dacă mie îmi face bine prezența cabinetului ăstuia? Chiar îi spuneam pe jumătate în glumă, dar sigur pe jumătate serios, că aș vrea să fiu invitat și pe viitor la cabinet, iar lucrul ăsta numai pentru a ne continua duelul de idei, de data asta sigur având avantajul vorbelor bine ieșite printre dinții ăștia impecabili reconstruiți, mărturie a măiestriei EI, a gentilei signora dottoressa LAVINIA SÎRBU🥰.

Să ne citim cu bine!

Dacă ți-a plăcut – nu uita butonul de mai jos – un share e mare lucru

Please follow and like us:
error4
fb-share-icon20
Tweet 20
fb-share-icon20

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *