Lucruri pământești

Notă relativ importantă: Rândurile de mai jos reprezintă fapte, întâmplări inspirate din viața MEA, ori lucruri poate care ți s-au întâmplat ȚIE – dar, cu siguranță, ar fi fost PĂCAT să nu se fi întâmplat CUIVA/ORICUI…

Recunosc, sunt vinovat! Iubesc viața asta frumoasă cu toată urâțenia ei. Stop! Io-te cum ar trebui imediat să fiu arestat pentru delict grav împotriva logicii, pentru atac armat asupra bunului simț. Și totuși viața e în același timp și frumoasă și urâtă, așa cum sigur suntem și noi…Dar ce vă țin eu aici lecții cu privire la viață? Știți și voi mai bine ca și mine cum și cât de mișto e viața, cu umbrele ei gri cu tot.

Și cum stăteam eu ca un motan lenevind și savurând (un păhărel de gin tonic cu gheață😋) aerul ăsta călduț de după-amiază de aprilie, aud cum îmi sună telefonul nerăbdător. Și cum îmbătrânesc devenind (deloc) mai înțelept și parcă crescându-mi niște antene extrasenzoriale, realizez înainte să mă uit pe ecranul aifonuluimeu14promax, că mă caută inegalabilul, inimitabilul și irefutabilul Putinel:

  • – Sorinele, să nu uiți să mă suni mâine și să-mi urezi ”la mulți ani!”. – Știu că nu ai uitat, însă mă gândeam să nu omiți să pregătești cadoul ăla pentru mine. – Calendarul ăla cu domnișoare dezbrăcate pe care mi l-ai dat anul trecut a picat perfect. – Aveam o datorie la un popă de la țară și i l-am oferit frumos împachetat. – Mi-a dat ăla telefon la vreo săptămână să-mi spună că era să facă infarct vreo două babe din primărie când l-au desfăcut să-l agațe pe un perete. -Io i-am zis că-i doar pentru el…, continuă gânditor magnificul. – Așa cum mi-ai spus și tu mie de altfel, dar ce să-i faci? – Suntem români, iar la noi lanțul slăbiciunilor e lung, așa cum o mână spală pe cealaltă. – Așa că te-am sunat ca să-ți spun că nu mai sunt supărat pe tine și accept invitația ta pe la tine la birou fix de ziua mea, ca să mă cinstești așa cum trebuie.

Vreți să știți ceva? Menționarea aifonului de mai sus reprezintă singurul lucru dezagreabil scris de mine, tocmai pentru a fi precum o ancoră , o probă a frustrării mele, a noastre, a tuturor dacă îmi dați voie să vă includ și pe voi. Și l-am menționat doar ca să-mi zâmbiți apoi un pic acru, gândindu-vă cât pot fi de împăunat și prost-crescut astfel încât să mă laud fie numai în treacăt cu un dispozitiv devenit până la urmă comun la noi românașii, buni sau răi, mai puțin mintoși sau dimpotrivă, ori fie ei cu scaun la cap sau doar sub c.u.r. Noi suntem o nație de frunte, mândri inventatori ai celebrei zicale – Nu mâncăm, dar ne purtăm…

Restul vorbelor mele nu conțin nici o picătură de condescendență, ori de vreo ironie cumva voit superioară și slab mascată cu care vreau cumva să-mi zugrăvesc amicul. Deloc! Pe Putinel îl iubesc fie vrea el sau nu😊, poate chiar mai mult decât ar trebui și nu de ieri sau de azi, iar lucrul ăsta pentru că e atât de fascinant și cu un SPIRIT care parcă învinge orice lucru negativ în viață, reușind să-și bată joc de soarta asta uneori nedreaptă, făcând în același timp peepee pe orice piedică a vieții. E singurul guru aflat în viață care mă gratulează cu diminutivul ăsta penibil, dar pe care ador să-l aud ieșindu-i numai lui din gură atunci când îmi vorbește – Sorinel. Știu, sună aiurea, de-a dreptul chiar hilar uitându-te un pic la subsemnatul😁, însă cumva atunci când mi se adresează maistrul din Crâng, mi se pare cea mai dulce mângâiere.

Tresar neplăcut când mă informează în treacăt cu privire la decesul unei foste colege din marea noastră industrie metalurgică locală și reușește iarăși să încheie conversația lăsându-mă perplex:

  • – Ce-o fi cu epidemia asta de morți, Sorinele? – Întâi tovarășu’ președinte Sandu, apoi dom’ director Matei, nea Mirea Georgică la fel.. – Dumnezeu să-i ierte! – Apropo, să știi că nu mi-a plăcut când ai sugerat cumva că urmez io și ar urma să mă strige aia cu coasa la catalog, așa că l-am sunat pe fostul șef al biroului de personal, pe domnul Gigi Trăcan și i-am spus ”- Bre, nea Gigi, te simți bine? – Io-te Sorinel ce spune, că dumneata ai urma în ordinea funcției să dai raportul pe lumea ailaltă.”

Nu apuc nici măcar să neg protestând, că imediat valorosul administrator unic îmi și închide în modul caracteristic telefonul în nas, eu neavând altceva de făcut decât să încerc să revin la dulcea mea reverie de primăvară. Mă sâcâie totuși un sentiment iritant, ca și cum am uitat un lucru. Nu apuc să-mi amintesc despre ce este vorba, că aud iarăși telefonul sunând, iar blestematele astea de antene parasenzoriale își fac și de data asta treaba, realizând simultan două lucruri: cine mă apelează și mai ales de ce:

  • – Bine măi, băiatul lu’ mama, te mai aștept mult să vii și să semnezi contractul ăsta odată? Păi ce-am discutat noi? Tu crezi că părintele nu are altceva mai bun de făcut decât să te aștepte pe tine să semnezi actele astea de preluare a locului de veci? Coboară odată cu picioarele pe pământ (și nu în pământ, ferească bunul Dumnezeu😁) și fi un pic mai responsabil.

Mama prietenului vostru scriitoraș de weekend îmi închide telefonul în nas urmând exemplul maravigliosului, numai pentru a-și sublinia în felul ăsta supărarea evidentă, iar eu mă grăbesc să plec la întâlnirea cu popa, în același timp urmărind cum norii negri se adună rapid pe cer alungând rapid orice urmă de primăvară timpurie aflată prin suflețelul meu…

Să ne citim cu bine!

Dacă ți-a plăcut – nu uita butonul de mai jos – un share e mare lucru

Please follow and like us:
error4
fb-share-icon20
Tweet 20
fb-share-icon20

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *