Ghiața verde, ghipsul și Casanova de Cândești

Notă relativ importantă: Rândurile de mai jos reprezintă fapte, întâmplări inspirate din viața MEA, ori lucruri poate care ți s-au întâmplat ȚIE – dar, cu siguranță, ar fi fost PĂCAT să nu se fi întâmplat CUIVA/ORICUI…

Nu e vorba de timp sau de lipsa subiectelor, ori poate de orice altceva atunci când încerc să vă explic de ce nu am mai scris de multișor… E vorba despre o lehamite, soră cu deznădejdea mai degrabă. Parcă până și lucrurile alea frumoase care (sigur) ni se întâmplă în viață își cam pierd din strălucire și simțim că ducem în derizoriu orice fel de încercare de înfățișare a lor, chiar dacă lucrul ăsta îl facem fie numai (doar) prin scris. Și ni se întâmplă cam multe, nu-i așa?

Și uite cum vă iau eu părtași, sau complici mai bine spus, în filozofarea mea de luni dimineața folosind pluralul la persoana 1, tocmai ca să nu fiu singurel și să fiu lăsat cumva în offside-ul melancoliei de ianuarie.

Și – Doamne iartă-mă – câte lucruri mișto ni se întâmplă și care parcă ar fi păcat să nu ni le împărtășim…

Spre exemplu vă aduc la cunoștință de faptul că mă tot agasează o blestemată de durere de măsea tocmai de pe la anul nou. Binecuvântat de prezența mămicuței mele într-o bună zi, aceasta (adică mămicuța subsemnatului, pentru a evita orice fel de confuzii probabile😁), realizează rapid inconfortul meu și fără vreo legătură aparentă cu durerea mea, mă sfătuiește părintește:

  • – Măi, mamă, dar tu de când nu ți-ai mai făcut niște analize generale? – Ce îți spune ție mama mereu? – Dacă tu nu ai grijă de tine, nimeni nu are… – și se oprește strategic fix când ni se alătură discuției (absolut întâmplător bineînțeles🤣) și Cicioaica – Ia dă-mi mie cardul tău de sănătate să te programez la un cabinet!

Degeaba încerc să-i explic binecunoscutul proverb românesc, știți voi care, ăla cu sula și cu prefectura, Dida insista că lucrurile sunt legate – măseaua cu inima, berea cu vinul alb, rock-ul cu maneaua și apa dulce cu cea sărată. Învins, accept și îmi propun să mă duc la casa de sănătate a orășelului nostru pentru o adeverință care să înlocuiască (ați ghicit!) cardul de sănătate pe care îl pierdusem cu vreo 3 ani în urmă.

Voi, mă știți! Băiat finuț și bine înfipt, îmi propun să fac 3 lucruri într-o singură zi: mersul la casa de sănătate, apoi la un cabinet de radiografie dentară, iar în final programarea la un medic dentist. Intru hotărât în incinta casei de sănătate locală, inspir aerul cu putere și îmi afișez cel mai seducător zâmbet cu putință, ăla care deschide toate ușile blocate. Primesc feedbackuri încurajatoare de la doamna de la pază și sunt invitat relativ repede în biroul de eliberări adeverințe. Îmi urez în gând niște felicitări pentru faptul că nu mi-am pierdut măiestria și continui cu același zâmbet cuceritor îndreptându-mă către primul ghișeu. Stupoare! Șoc și groază! Lucrurile merg unse și aici și deja mă umflu în pene cu privire la succesul meu continuu. Simt totuși niște ace în ceafă și prevăzător cum mă cunoașteți, îmi arunc o privire peste umăr, numai pentru a face contact cu o pereche de ochi de ghiață verde. Sunt hipnotizat și ies rapid din transă realizând că purtătoarea ochilor este una dintre supraviețuitoarele marii noastre familii a blocului 20, Simona de la etajul 10, domnișoara blondă de care era amorezată pe vremuri jumătate din cartierul nostru vesel. Bineînțeles că fac ceea ce face orice bărbat bine făcut și trecut bine de 40 de anișori – îmi sug strategic burta și trag aer în piept, făcând de râs orice păun pe o rază de 1 km. Urmează un mic small talk, gen: bunăcefaci?mamataebine?eneschimbatămulțumescdarataceface?vaicumtrecetimpuleștilafeldefrumoasășitueștilafel desimpaticpluscăcitesctotcepublicișimăfacisărâdtottimpulșisuntchiarmândrăcătecunosc. Deja mă gândesc că încep anul în forță și cu un boost generos de energie. Schimb rapid numerele de telefon cu frumoasameavecinădela10 și chiar înainte de a ne lua la revedere simt un deget împungându-mă fix (unde credeți?) în burtă:

  • – Și cu asta ce este, Sorin?

Sorin, adică io, bâlbâi o oarecare explicație, îmi iau rapid la revedere și părăsesc cât pot de repede blestemata asta de casă de sănătate, propunându-mi ca de mâine să încep dieta aia în sfârșit. Pe drum către laboratorul de radiologie dentară încep să zâmbesc rușinat de reacția mea stupidă, ca și cum aș fi fost prins la borcanul cu miere, dar îmi revin rapid amintindu-mi că sunt în continuare cea mai bună versiune a propriei mele persoane (încercați s-o deslușiți p-asta😃). Ajung într-un final în fața laboratorului, îmi chem urgent la ordin zâmbetul marcă înregistrată și urc scările rapid către recepția cabinetului privind fix în ochii unei simpatice asistente medicale.

  • – Cu ce vă putem ajuta, domnule..?

Aud o voce de înger cum îmi cere numele și tocmai când mă pregăteam să-i răspund…:

  • – Nu-mi spuneți, vă numiți Sorin Nănău!

Îmi aud efectiv falca de jos cum îmi pică, dar mă reculeg rapid și îmi pun în aplicare schenărele încercând să îmi aduc aminte de unde ar putea doamna din fața mea să mă cunoască. Realizez vag că ochișorii ăștia care-mi zâmbesc îmi sunt cunoscuți, aplec capul către ecusonul înfipt în pieptul doamnei asistente și realizez într-un final (însă destul de rapid pentru mine) că recunosc în fata aflată în fața mea pe o colegă de liceu, însă de la o altă clasă. Ce să vă mai spun oamenii mei dragi? Urmează pupături, îmbrățisări calde și emoții reale, așa cum le stă bine unor copii care se reîntâlnesc după câteva decenii. Simt căldura sinceră cu care mă învăluie privirea Laurei de la D, evident facem apoi schimb de numere de telefon și ne propunem o eventuală reîntâlnire extinsă cu clasele noastre. Și (normal😜) fix înainte de a ne lua la revedere, doamna cu radiatorul în privire îmi dă letala:

  • – Îți amintești Sorin cum prin clasa a 11-a mi-ai pus piedică, am căzut, am făcut entorsă și apoi am stat cu piciorul în ghips vreo 2 săptămâni de zile!?

Ce să vă mai spun? Că de rușine nu mai nimeream nici ieșirea cabinetului intrând din greșeală în wc-ul doamnelor? Abia afară încerc să-mi revin din emoție și să înțeleg de ce mama naibii uit lucrurile de felul ăsta, foarte importante dealtfel în decursul existenței mele. E adevărat că mi-am amintit de incidentul cu pricina, însă numai vorbele Laurei m-au luminat ca o străfulgerare. O fi vreun mecanism de autoapărare, de autoliniștire mai bine spus a sinelui, care ne face să uităm de propriile noastre prostii? Observați cred folosirea iarăși a pluralului aflat la persoana 1 și cum încerc din nou fără rușine (sau succes) să vă iau părtași la păcatele mele😃.

Și tocmai când credeam că ziua nu are cum să îmi mai ofere vreo surpriză, exact când eram în parcarea aflată în fața tribunalului unde îmi lăsasem mașina, simt o mână pe umăr cum mă bate ușurel:

  • – Ce faci, Sorinele? – Ai pățit vreun necaz de ești p-aci? – mă întreabă interlocutorul meu făcându-mi cu bărbia un semn către impozanta clădire a tribunalului.

Pentru că, de ce s-ar afla cineva pe lângă tribunal, Doamne iartă-mă, doar dacă nu cumva ar avea cumva probleme, îmi șoptesc eu zâmbindu-mi în barbă. Recunosc rapid pe o mare vedetă a magicienilor clasei E, cea a colegilor mei din școala generală. E vorba despre maestrul Roland Bălăduță, un Bănel Nicoliță al generației mele, cu glezna fină și un fuleu extraordinar. Pe el îl recunosc rapid poate și datorită faptului că ne-am întâlnit relativ recent în câteva memorabile ocazii despre care am mai amintit pe aici. Nici acum nu pot uita cum, la celebra noastră chermeză dintr-o seară de mai, de acum câțiva ani, maestrul Bălăduță a căutat vreme de vreo jumătate de oră (la propriu) pantoful Cenușăresei❤️, numai pentru a afla că a fost pitit strategic pe pervazul stabilimentului. Vai, ce seară, câte amintiri…Îmi amintesc vag, bunul Dumnezeu știe de ce, că Bălănel de Buzău este foarte credincios, membru al unui cult creștin minoritar care refuză consumul de băutură, de dans ori de cântat spre exemplu, asta ca să nu mai amintim și despre alte păcate lumești. Știu că are vreo 3 copii mărișori și o soție la fel de credincioasă ca și el. Îmi revin rapid din amintiri și îl întreb dacă este bine, intuind că ar vrea să-și descarce sufletul:

  • – Ce să fac, Sorinele…- Nu ai cumva vreun post de muncă pe la tine, la uzină? – Aș vrea totuși ceva pe la pază că nu mai sunt tânăr și mă doare spatele de cât am muncit… – Știi, am căzut în păcat!

Mă pregătesc să-i zâmbesc și să-l încurajez spunându-i că nu-i dracul atât de negru, chiar dacă s-o fi scăpat în vreo beție, când următoarele lui vorbe mă îngheață rapid:

  • – M-am încurcat cu fata nevestei lui frate-miu… – Ce să fac dacă mă iubea? – Mai nasol e că e minoră, Sorinele…– îmi mângâie numele donjuanul pentru a treia oară. – Și mai grav e faptul că e gravidă…- Ce mă fac io acum, că am 3 copilași de crescut și numai de problema asta nu aveam eu nevoie!?

Realizez rapid de ce se află amărâtul în fața tribunalului și fentez la timp o replică de genul felicitări! care îmi stătea în vârful limbii atunci când am aflat că va fi tătic din nou, încercând în schimb să-l încurajez cum pot cu privire la situația încurcată (soră cu penalul) în care se află. Mă despart cu o urmă de tristețe de Casanova de Cândești sperând din tot sufletul să i se rezolve cât de bine cu putință problemele.

Cu așa întâmplări uit să mă mai programez la dentist, iar în drum spre casă îmi sun unul dintre colegii din gimnaziu, ca să-l informez cu privire la necazul colegului nostru comun. Iar lucrul ăsta îl fac, vă jur – nu dintr-un reflex de bârfă, ci tocmai ca să îmi elimin cumva tristețea care mă cuprinsese și pe mine. Colegul ăsta al meu, mucalit prin definiție, mă readuce rapid cu picioarele pe pământ:

  • – Măi, Sorine – știi tu ce ghicitoare îmi punea mie bunicul meu ori de câte ori veneam prin vacanțe la țară? – Știi de ce rămâne femeia gravidă și se arde pâinea în cuptor? – Fii atent aici, filozofie de țăran: – A lăsat-o prea mult înăuntru…

Să ne citim cu bine!

Dacă ți-a plăcut – nu uita butonul de mai jos – un share e mare lucru

Please follow and like us:
error4
fb-share-icon20
Tweet 20
fb-share-icon20

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *