Școala vieții

Notă relativ importantă: Rândurile de mai jos reprezintă fapte, întâmplări inspirate din viața MEA, ori lucruri poate care ți s-au întâmplat ȚIE – dar, cu siguranță, ar fi fost PĂCAT să nu se fi întâmplat CUIVA/ORICUI…

Oamenilor nu le plac poveștile triste! Punct și de la capăt…

De ce de la capăt? Pentru că undeva, bine ascuns în spatele zâmbetelor noastre larg afișate se află un sâmbure de îndoială, înfipt adânc mai mult nu atât datorită experiențelor noastre, cât mai ales născut dintr-un instinct primordial de autoconservare, de apărare sau de autoapărare. Nu-i așa că și pe voi v-au vrăjit la un moment dat cuvintele unor oameni cu vârste sau/și cu ocupații mai mult decât respectabile și aproape v-au făcut să cădeți în idolatrie admirându-le frumusețea judecății lor desăvârșite, a gândirii lor morale fără cusur? Sunt genul acela de oameni care oferă întotdeauna sfaturi fără ca cineva să le ceară lucrul ăsta și vorbesc despre cele mai obișnuite obiceiuri pământești, punctând apăsat cu privire la puterea credinței, spre exemplu, sau despre moralitatea creștinească a vreunui lucru sau a altuia.

Aceeași oameni sunt foarte ușor de urmărit de către noi pentru că puterea seducției lor se află tocmai în cuvintele cheie cu care ne fac să ne simțim ocrotiți, de parcă expunerea unui fapt normal, bun, creștinesc este neapărat să fie făcut cunoscut cât mai expansiv, cât mai zgomotos cu putință.

Astfel de oameni sunt vampiri ai atenției noastre și ajung să se hrănească cu orice fel de impuls energetic cu care sunt înconjurați, abuzând de orice rețea de socializare inventată în lumea asta a noastră, din ce în ce mai virtuală. Dar nu lucrul ăsta e principala lor hrană. Foamea lor dintâi o reprezintă ceva cu mult mai sinistru și mai banal în același timp – lucrul care ne ridică perișorii pe ceafă inexplicabil atunci când vreun nene bine îmbrăcat și cu ochelari cu dioptrii groase, îți zâmbește cumva grotesc în fața ochilor tăi interiori, dar atât de respectabili și indescifrabili în fața luminii ochilor lumii întregi…

Și totuși despre ce vorbesc eu aici? Despre faptul că suntem o societate de carnivori îmbrăcată într-o mantie a veganilor, a ierbivorilor neputincioși. Ne mințim pe noi înșine și (mai grav) ne mințim proprii copii că lumea este perfectă, fără vreun norișor. Și de ce am face altfel? Au trecut generații întregi fără războaie sau fără molime nesfârșite, nu-i așa? Și totuși războaie sunt, iar molimile există. Așa cum există și vor exista întotdeauna lupi îmbrăcați în blană de oaie, prădători sexuali acoperiți de vreo mantie preoțească sau – mai rău! – având sub brațul lor catalogul vreunei obișnuite clase școlare, brute violente atât fizic, cât mai ales moral, emoțional. Și ce te faci tu atunci, cel căruia ți se ridică uneori inexplicabil perișorii pe ceafă când treci pe lângă cineva cu o înfățișare absolut respectabilă? Continui să îi spui copilului tău că nu există răul pe lumea asta, sau cel puțin nu există nimic diabolic până la dovedirea irefutabilă a acestui lucru de către vreo instanță pământească? Sau îl vei minți inconștient în continuare că îl poți proteja întotdeauna tu? Ori vei încerca mai degrabă să îi stingi câte un pic luminița aia strălucitoare din ochi arătându-i măcar o parte din jumătatea cu adevărat urâtă a lumii, în același timp răpindu-i astfel câte puțin tocmai tu din inocența pură a copilăriei?

Schimb brusc registrul și aș vrea, cu acordul vostru să vă spun câteva cuvinte despre marii oameni de afaceri/patroni ai anilor ”90 sau, de ce nu? – președinții/directori de bănci ai anilor 2000, antreprenori și funcțonari de mare succes, vremuri în care se dădeau tunuri de milioane (de euro uneori) de către prima categorie și se ofereau credite cu buletinul de valori similare de către a doua categorie.

Puțini dintre noi au curajul de a se privi cinstit în oglindă și a recunoaște cât de mult i-am invidiat (și nu constructiv, ci mai degrabă înjurându-i de mamă pentru norocul lor) pe marii afaceriști și corporatiști de mare succes ai primelor două decenii după revoluția noastră celebră.

Și nu am avea nimic împotriva afaceriștilor gușați și agramați de acum vreo 25 de ani și nici a pseudointelectualilor parfumați de genul șefilor de sucursale bancare de până în criza din 2008, cei care respirau numai aere de o boemie superioară de neatins de către noi, restul muritorilor de rând. Nu! Nu am avea, pentru că am învățat cu toții pe pielea noastră că fiecare pasăre pe limba ei piere, cum potrivit un proverb românesc spune. Și au învățat din păcate (sau mai degrabă din fericire) mulți dintre cei amintiți mai sus de lecția umilinței. Dar lucrul ăsta nu reprezintă o dramă, ba dimpotrivă aș spune. Dramă în schimb o reprezintă o mare parte dintre copiii lor, născuți cu gena bunăstării permanente, a lucrului obținut imediat și ușor, a unei generații ratate de tatuați de la gât în jos, fără ambiții sau vise. Nici măcar cu visuri…

Citeam recent de povestea de viață a unui nene apropiat de vârsta mea, relativ cunoscut pe plan național care a avut puterea să-și recunoască propriul eșec, de faptul că nu a știut (cum) să trăiască până la vărsta de 30 de ani, vârstă la care și-a pierdut tatăl – sponsor absent al unei tinereți irosite prin cazinouri sau baruri. Dar nu viciul sau viciile astea sunt marea problemă, ci mai degrabă lipsa unei motivații, ale unei ambiții cum că ai putea obține un lucru prin forțe proprii, că îți poți face părinții mândri de tine. Până la urmă scopul în sine de a reuși în viață reprezintă un drog suficient de puternic ca să întrețină flacăra succesului.

De ce vă povestesc eu toate astea când aș putea foarte bine să vă binedispun spunându-vă ce a mai făcut maestrul Putinel, spre exemplu? Pentru că tu, ca și mine dealtfel – ai cel mai ingrat, cu toate astea, cel mai frumos job full time din lume – cel de părinte. Și tare aș avea nevoie de un schimb de experiență cu cineva. Nu de alta, dar fiecare dintre noi aș paria că a trecut prin câteva sincope la locul lui de muncă. Nu-i așa?

Să ne citim cu bine!

Dacă ți-a plăcut – nu uita butonul de mai jos – un share e mare lucru

Please follow and like us:
error4
fb-share-icon20
Tweet 20
fb-share-icon20

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *