Sarmale de post

Notă relativ importantă: Rândurile de mai jos reprezintă fapte, întâmplări inspirate din viața MEA, ori lucruri poate care ți s-au întâmplat ȚIE – dar, cu siguranță, ar fi fost PĂCAT să nu se fi întâmplat CUIVA/ORICUI…

  • – Gata, după o lungă analiză, m-am decis în sfârșit!

Cuvintele astea aruncate rapid, cu o hotărâre demnă de o cauză cu mult mai nobilă, m-au făcut să tresar și să ciulesc urechile imediat și chiar să stau cu inima cât un purice ca să aflu ce anume decizie importantă va lua Cicioaica…Și-o fi luând inima în dinți și îmi va cere (în sfârșit) să-mi fac bagajul și să plec la mama? De divorț nu cred că se (mai) pune problema, pentru că suntem condamnați în comun la ani grei de plătit un credit ipotecar. Și totuși, nu-mi vin în minte decât cuvintele marelui Toma Caragiu, în Operațiunea Monstrul: Unde-am greșit? Pentru că nu-mi pot imagina cuvintele nevesti-mii spuse mai sus decât numai traduse ca pe vreo viitoare pedeapsă binemeritată pentru cine știe ce greșeli făcute (și neștiute încă) de către multiubitul vostru subsemnat.

  • Vom face astăzi sarmale! Ce părere ai?
  • – Sigur! O decizie excelentă, draga mea.Să știi că exact la sarmale mă gândeam și eu înainte să mă suni – răspund prudent și inofensiv întrebării ei capcană și total inutilă până la urmă, cunoaștem amândoi lucrul ăsta.”La sarmale, la vinișorul ăla demidulce aflat la rece, la patul meu călduros și la nenorocita aia de factură umflată de la gaze”, continui în gând dialogul meu cu Cicioaica.

O mare ușurare mi-a invadat suflețelul, așa că nici nu a mai contat faptul că propoziția de mai sus conține verbul auxiliar a vrea, situat mai sus în forma lui imperativă și aflată la plural (și persoana I) – vom . După cum o cunoașteți deja bine de-acuma pe Cicioaica, sunt convins deja că știți cu toții că nouă ne place la nebunie salata boeuf, așa cum tot nouă ne displace să ne dăm în spectacol și să depășim cumva rația de 2-3 pahare cu vin atunci când ne aflăm la vreun bairam mai deosebit sau la vreo nuntă oarecare. Pe sistemul ăsta, tot nouă ne plac atât de mult vizitele dese făcute de mămicuța(-soacră) pe la noi și tot noi nu ne mai săturăm de plimbările lungi și romantice făcute prin…mall. Și n-a mai contat nici faptul că decizia cu privire la (oala cu) sarmale este luată fix acum, adică imediat după sărbătorile pline cu cărniță de purcel, sărbători ce tocmai (chipurile) s-au încheiat. În apărarea Cicioaicei, trebuie să menționez că are un metabolism de vis, arderile ei fiind rapide, consumând fără rețineri (nedorite pe vreo parte a corpului) – orice, oricând, oriunde. Pe românește – E fierul dracului, muierea asta! – cum frumos îmi alinta soția acum vreo 2 decenii, o rudă ceva mai îndepărtată de-a mea (numai pentru că locuiește la vreo 1000 de metri distanță de noi, dar e bună💖 și de sânge).

Închid ușurat telefonul și – exact când mă pregăteam să sorb dizgrațios din cana mea plină cu cafea un pic prea dulce pentru timpurile astea – intră vijelios pe ușa biroului, marele adversar al plictiselii, cavalerul Putinel:

  • – Primești cu sorcova, Sorinele? – Băi, băiatule, ai tu idee ce este astăzi? Ziua îmbrățișării, Sorinele! Hai, vino sa te pup! – De douăjdeani te bat la cap la fiecare început de an să te miști odată și să începi să mă asculți. – Hai, ia o foaie de hârtie, un pix, toarnă-mi și mie un păhărel din țuiculița aia pe care știu că o păstrezi numai pentru mine și scrie după dictare. – Om te fac anul ăsta. – Gata, s-a terminat cu jmecheria!

Mă ridic în picioare, ocolesc biroul și îmi pup amicul total nepotrivit pentru vremurile astea, ștampilându-l fix pe obraji, sau mai degrabă pe masca lui ridicolă care ii sprijinea strategic nasul aflat deasupra. Iau loc apoi la biroul meu și parcă ziua asta mohorâtă de ianuarie nu mi se mai pare deloc atât de urâtă. După vizita de lucru a marelui maestru internațional, campion de șah al Crângului nostru, primesc un telefon de la ruda aceea îndepărtată de care vă aminteam mai sus:

  • – Ce faci, băiatul mamei? – Te mai doare stomacul? – Tu știi că de mic ai fost mai sensibil și ar trebui să ai grijă ce mănânci. – Dacă tu nu ai grijă de tine, atunci să știi că nimeni nu are, puiule! – Și i-am spus nevesti-tii de atâtea ori să nu mai gătească atât de des carne tocată. – Arsurile alea pe care le ai, de la sarmalele și ardeii grași sunt și nicidecum de la vinul pe care mi-a spus nevastă-ta că l-ai băut de sărbători. Dealtfel tu nici nu bei, dragul mamei. – Uite, nu ar fi fost mai bine să gătească ea niște sărmăluțe de post? – Știu că îți plac și îmi aduc aminte cum ai mâncat atunci când erai mai micuț chiar vreo 8 sărmăluțe de genul ăsta, toate nefierte. Nu apucasem încă să pun oala pe foc și – prostuț cum ești – ai crezut că sunt făcute deja. – Și acum îmi amintesc cum scrășneai din dințișori mestecând orezul ăla nefiert. – Să știi că mama te iubește mult…

Deja antenele îmi erau ridicate odată cu tonul cald și deloc obișnuit cu care maică-mea foarte rar obișnuiește să mă gratuleze, însă – la auzul declarației de iubire filială – deja eram îngrijorat de-a binelea.

  • – Sărut mâna, mamă! Te simți bine? Ți-ai luat pastilele pentru tensiune?
  • – Da, băiatul mamei! Stai liniștit. – Chiar îi spuneam ieri la biserică tanti-tii Tatiana cât de mândră sunt de tine. – Chiar așa – tu îți mai amintești cum se numește mănăstirea aceea unde sfântul părinte Arsenie Boca a făcut atâtea și atâtea minuni? PENTRU CĂ EU NU AM UITAT, ÎNSĂ NU-MI MAI ADUC AMINTE!🤣 – Nu vrei tu, băiatul mamei – să ne repezi într-un weekend pe Tatiana și pe mine la PRISLOP? – Nah, uite că mi-am amintit cum se numește!

Să ne citim cu bine!

Dacă ți-a plăcut – nu uita butonul de mai jos – un share e mare lucru

Please follow and like us:
error4
fb-share-icon20
Tweet 20
fb-share-icon20

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *