Filozofia lui Putinel

Notă relativ importantă: Rândurile de mai jos reprezintă fapte, întâmplări inspirate din viața MEA, ori lucruri poate care ți s-au întâmplat ȚIE – dar, cu siguranță, ar fi fost PĂCAT să nu se fi întâmplat CUIVA/ORICUI…

Nu trebuie să vă reamintesc tocmai eu că trăim niște vremuri ciudate, complicate, cu situații de multe ori tragice, cu drame parcă desprinse din cele mai horror filme imaginate. Însă trebuie să recunoașteți că toată această nebunie contemporană, toată această copleșitoare realitate are de multe ori nuanțe ridicole, cotidianul îmbrăcând de multe ori haina burlescului, al absurdului amuzant, tranformând tot blockbusterul ăsta numit Covid-19 într-o comedie spumoasă de situații care mai de care mai greu de închipuit.

Nu voi face acum pe înțeleptul ajuns la înălțimea iluminării depline astfel încât să vă sfătuiesc să luați spre exemplu vreo decizie cu privire la viitorul vostru imediat. Mă refer, spre exemplu la opțiunea fiecăruia de a-și face vaccinul anticoviduț. Atâta înverșunare (de fiecare parte a baricadei) rar mi-a fost dat să văd. Vacciniști și antivacciniști din toate lumile, uniți-vă! Și dacă am rămâne noi și vecinii noștri cu ceafa lată singurii nevaccinați (și astfel mântuiți) de pe planetă? Vă închipuiți oare cum ar fi să fim nevoiți taman noi și vecinii noștri olinclusiv, mă refer aici la bulgărașii noștri viteji – cum ar fi, vă spuneam – să începem să repopulăm întreaga planetă după ce vom fi rămas singurii nevaccinați de pe Terra și din plin virili, pentru că, nu-i așa? – toate celelalte popoare vor pieri sterile după vaccinarea asta în masă…Să vezi după vreo 2 generații cum pământul nostru drag privit din spațiu va semăna cu o mare mămăligă cu brânză (bulgărească).

Dar să revenim din visurile științifico-fantastice și să vă povestesc câte ceva despre cel mai bun amic al meu, fix cel despre care am scris și zilele trecute (notă 1 – dacă vă întrebați cumva cine îmi este cel mai bun prieten, aflați că sunt tot eu – cel mai credincios amic al propriei mele conștiințe). Naiv mai mare ca și băiatul ăsta (notă 2: ca și mine) nici nu am văzut și nici nu cred că voi mai avea prilejul să cunosc. Dependent de drogul ăsta dulce-amar cu numele VIAȚĂ, absorb o experiență după alta și încerc să mă bucur de fiecare felie de laif pe care bunul Dumnezeu mi-o oferă cu atâta măreție divină. Și cum să nu mă bucur eu, atunci când prăvălios, indecent de necenzurat și totuși atât de pur politically INcorrect sunt abordat de mărețul mareșal de apă de ploaie, guru al bunei dispoziții, mă refer aici evident la El Putinel:

• – Și ce mai faci, Sorinele? Nu te-am mai văzut de peste 2 luni de zile. Mai aveam puțin și mă ducea nevastă-mea la psiholog. Am intrat în depresie de dorul tău. Și ce-mi văd ochișorii? Ai mai pus ceva peste burtica de data trecută…Ce dracu’ faci, Sorinele? Băiat frumos ești, deștept suficient aș adăuga… – rânjește malițios pensionarul atomic.

Încerc bâlbâindu-mă să-mi scuz lipsa formei fizice, dar renunț imediat la gândul de a-mi corecta (ferească Dumnezeu!) prietenul, cu privire la lipsa lui de politețe. Nu ar fi avut dealtfel niciun efect asupra amicului meu și până la urmă, ce-ar fi să recunoaștem cu toții un lucru? Nu-i așa că vă e dor nițeluș de vremurile când se spuneau toate pe șleau? Dacă da, atunci faceți parte cu toții din grupa de vârstă unde poreclele copilăriei de genul Grasu’ contrabasu‘, Aragaz cu patru ochi sau Paganel, Prăjina, Cămila etc. făceau parte din limbajul obișnuit dintre copii. Bullying-ul nu exista pe vremea aceea, iar replici primite de la părinții noștri de genul La mine să nu cumva să-mi vii cu ochii umflați că te voi bate eu mai tare sau Iar tu ai stat ca un prost și ți-ai luat bătaie? reprezentau ceva comun, obișnuit. Nu generalizez spunând că toți părinții din epoca de aur spuneau lucrurile de mai sau acționau cu toții în felul acesta, însă ați prins ideea de bază a redresării psihologice cu care părinții noștri ne educau corespunzător în vremurile acelea demult apuse. Și io-te că n-am murit (dar nici nu știm să ne bucurăm cum trebuie de viața asta nu reușim) și nici mămăligi căcăcioase nu suntem (dar ne vine la fel de greu să ne ajutăm câteodată vreun seamăn aflat la greu). Dar iarăși vă fac probabil să zâmbiți amar și mai bine să revin rapid la monstrul sacru al metalurgiei buzoiene, nimeni altul decât Unicul Administrator, care mă privește bănuitor văzându-mă căzut pe gânduri și își continuă rapid tirada:

• – Să nu-mi spui c-ai început și tu ca și prăjiții ăștia fără vlagă și te-ai pornit să te plângi că viața este grea proporțional cu propria-ți burtă. Hai sictir! Copiii ăștia nu se uită în oglindă oare? Dacă ești gras sau grasă – asta e! Așa ești tu…Fă ceva să nu mai fii sau bagă-ți ceva în toți și fii mândru cum ești. Dar nu începe să (te) plângi ca un patetic. Ia uită-te și tu la perechea aia de vis-a-vis – ea, bondoacă, rotunjoară ca un pepene și înfulecând lacomă ditamai sandvișul, iar el, slab ca un paratrăznet, cu pantalonii atârrnându-i pe cur (sau pe necur) și cu privirea aia crucișă de îndrăgostit leșinat privind-o de parcă zici că se uită spre nenea din spatele lui mai degrabă…Ești grasă?Foarte bine – înfulecă frumos fără să te vadă lumea cum îți curge muștarul pe bărbie. Ești chior? Poartă ochelari cel puțin în public și nu încerca să-mi curentezi privirea cu farurile tale mătuite...

Înghit în sec și încerc să scot câteva cuvinte de complezență cel mai probabil, numai pentru a fi lăsat cu gura căscată înghițindu-mi cuvintele nerostite de pensionarul atomic aflat în fața mea, care probabil simte nevoia să deșerte tot sacul cu frustrări adunat de-o vreme încoace:

• – Zi tu dacă n-am dreptate!? În ce fel de lume trăim? Fel de fel de saltimbanci cu chiloți triclor la purtător sunt așa-zișii noștri lideri de opinie sau influenșări mai nou. Cine mama naibii l-a pus pe marți(p)anul ăla de Tudor Chirilă să vorbească în numele meu? Dacă ar ști răposatul nea Vanea, bătrânul Chirilă de faptul că în urma lui a rămas un antrenor ratat, arogant și bețiv și un actor/cântăreț/guru social de mâna a treia – s-ar răsuci în mormânt, îți spun io. Dar nahh..problema e globală, Sorinele! Mă uitam zilele trecute la gretagarbo aia postadolescentă din Danemarca sau Suedia. Bă, băiatule – se uita psihopata asta cu încruntătura aia diabolică de zici că acum va detona bomba atomică și unde lucrul ăsta? Fix la o adunare de tovarăși din toată lumea, credeam io respectabilă…Ai auzit și tu de O.N.U., nu-i așa? Hai c-am glumit cu tine! Mai bine mai umple-mi încă un pahar să beau în cinstea lui nea Gigel. Săracul tăticuțu’ tău. I-am promis solemn să știi, că voi avea grijă de tine. Chiar așa – n-ai ajuns rău de pe urma sfaturilor mele, însă nici vreun nabab nu ești! Ar trebui să-mi faci cinste de fiecare dată când ne întâlnim. Cinste! Nu pomană! Tu? Ce-ai mai făcut? Ți-ai luat măcar vreo 100 de oi? Nu ți-ai luat, doar nu cumva ești prost să-l asculți pe nentu’ Putinel!? Sorinele – ascultă la mine, toată lumea asta proastă, infatuată râde de neghiobul ăla de Becali, dar nu știu mulți că ciobanul ăsta agramat e singurul care râde cu spor. Hai, cumpără-ți o stână, cu tot cu ciobani și câini și cheamă-mă să te învăț cum să tunzi oile până la piele fără să zbiere așa cum frumos ne-a învățat Constantin Brâncoveanu. Nimic nu știi, profanule…

Nu știu ce efect ar fi avut vorbele astea dacă v-ar fi fost adresate vouă, însă unuia mie mi-au făcut tare bine, parcă regăsind în avalanșa de cuvinte ale amicului meu, un pic din vlaga noastră demult uitată/pierdută. Te plângi că viața e nedreaptă? Ia stai un pic, trage adânc aer în piept și gândește-te mai bine. Ești sănătos tu și ai tăi? Ai un acoperiș deasupra capului? Și mai ales – știi că poți privi pe oricine fix în ochi, ținând capul sus? Atunci ești cel mai bogat și fericit om de pe pământ, amice…Iar dacă mă vei întâlni pe stradă, nu ezita să mă inviți la un pahar de vorbă – sigur voi accepta, plătesc eu consumația!

Să ne citim cu bine!

Dacă ți-a plăcut – nu uita butonul de mai jos – un share e mare lucru