Notă relativ importantă: Rândurile de mai jos reprezintă fapte, întâmplări inspirate din viața MEA, ori lucruri poate care ți s-au întâmplat ȚIE – dar, cu siguranță, ar fi fost PĂCAT să nu se fi întâmplat CUIVA/ORICUI…
Sunt în continuare cel mai bun pieten al propriei mele persoane și îmi mărturisesc adesea păcatele, tot eu fiind acela care încerc să-mi ridic moralul și să-mi spun că totul va fi bine, sau că n-o fi necuratul atât de negru…
Nu lenea și nici lipsa timpului m-au împiedicat să mai public recent (cu toate că timpul a devenit o monedă prețioasă pentru mine în ultimul timp), ci mai degrabă un sentiment nedefinit de zădărnicie, de blocaj al degețelelor, de grevă a creierașului care a hotărât el, de capul lui – că inafisinaf și că nimic nu ar merita efortul curgerii cuvintelor dinspre augusta mea persoană către ecranul laptopului.
Cât despre lipsă de subiecte, să mă ierte Dumnezeu, însă întradevăr simt – mai intens chiar acum, odată cu trecerea mea prin pubertate către prima tinerețe😌 – simt, spuneam – că lumea care ne înconjoară e o mare scenă, iar noi, oamenii suntem cu toții personaje unice fiecare în felul lor, ale aceleeași dramecomedii cu numele VIAȚĂ.
Dar să lăsăm deocamdată polologhia asta fără sens, așa cum bine mi-ar spune mămicuța mea sfântă și să vă mai fac nițeluș să zâmbiți, sau chiar să lăcrimați (de ce nu?) de emoție cu câte vreo povestioară autentică sau nu – lucrul ăsta lăsându-vă pe voi să decideți mai bine.
Și exact când mă așezam mai bine în fotoliul meu de scriitoraș viteaz și mă pregăteam febril să încep să vă țes câte-o romanță scrisă, aud pașii balaurului cum urcă rapid treptele scării, apoi ușa glisantă a birouluisleșdormitor-ului meu se deschide larg, iar monstrul cu coc blond mi se adresează acuzator:
- – Eu știu că ești puturos nevoie-mare, însă ar cam fi timpul să greblezi și tu măcar grădina, să toci apoi crengile uscate și să le duci apoi frumușel la container. După aceea nu m-aș supăra să intri un pic și în bucătărie și să încerci să te ocupi de câteva vase nespălate. – Și să nu îmi spui că avem mașină de spălat dedicată pentru asta…- Te pomenești că voi porni mașina doar pentru cele vreo 10 farfurii murdare și pentru încă 4-5 pahare ușor pătate? -Nu! Evident că nu…– completează rapid isteața de nevastă-mea prevăzând răspunsul meu favorabil.
Mă uit fără vreun regret major către laptop și exact în momentul în care (doar) mă pregăteam să mă gândesc la posibilitatea de a-mi începe activitatea cultural-recreativă propusă de Cicioaica, aud telefonul sunând prevestind parcă ce e mai rău:
- – Păi bine, măi Sorinele – ce fel de prieten îmi ești tu? – Stă cumnățelul meu fără serviciu de atâta timp și tu nu ai fost în stare să-i găsești ceva de muncă până acum? – Băiat mai harnic și ascultător ca și Manole nu mai găsești…-Știi că l-am angajat la noi la sârmă o perioadă, însă acum e în șomaj. – Ce băiat bun, pâinea lui Dumnezeu! – continuă galacticul meu prieten să înșiruie o serie de calități ale cumnatului său, ca și cum ăsta, cumnatul – s-ar fi prăpădit între timp. – N-am avut niciodată probleme din cauza lui…- Bine, adevărul e că mereu a fost invidios șeful secției pe ochii albaștri deschis ai lui Manole al meu, iar la primele 5(cinci!) zile de absențe nemotivate i-a și făcut un referat de sancționare. – Iar idiotul ăsta de Manole n-a găsit altceva cu care să-și motiveze lipsa repetată de la serviciu decât că a avut o bătaie la un călcâi… – Ce mai încolo și-ncoace: puturos, mincinos, neserios, bețiv și peste toate astea fumează precum un turc…- Ia mai dă-l dracu’, Sorinele! – Ia zi mai bine când ne întâlnim și noi să bem o bere și s-o plătești tu, iar eu să te felicit apoi cum trebuie pentru că mi-ai ascultat întotdeauna cu sfințenie sfaturile de-a lungul timpului? Chiar așa – să știi că ești cel mai bun elev pe care l-am avut de-a lungul viețișoarei mele! – Un singur lucru îți mai trebuie… – Cum, nu știi? Numai vreo 1000 de oi și gata, te-ai scos – ești milionar! – Hai să-mi trăiești! – Aș mai fi stat la povești cu tine, însă trebuie să vină Cocuțica de la serviciu și aș vrea să-i încălzesc ciorbița.
Fabulosul închide înainte de a apuca să-i răspund ceva și chiar în momentul în care eram pe punctul să încep iarăși să cântăresc îndemnul nevesti-mii, aud din nou sunetul telefonului. E chiar el, amicul meu – Auraș, zis și Piele sau Săgeată, chiar Petrol:
- – Ce faci, mă prostuțule? Tot așa bleguț ai rămas? Hai dracu’ să te ia să mai cunoști și tu lumea bună din cartier. N-ai mai venit demult pe la cârciumă. – Reține un lucru: îmbătrânești și se vor uita moșii ciudat la tine că nu te vor recunoaște. – Ca să nu mai spun că nici naiba n-o să mai vină apoi la tine la înmormântare. – Aici mai afli despre câte-un prost sau altul, mai râdem strâmb de unul sau de altul, mai aflăm de rezultatul vreunui recensământ câinesc de prin cartierul nostru, sau poate chiar ne stoarcem tricourile jucând ceva ping-pong c-o bere înainte și după meci. – Vino cel puțin să te aud cum mă minți și pe mine, dar mai ales pe tine – cum vei publica tu curând cartea aia a ta…
Gata, m-am hotărât! Îmi voi lua grebla în primire și îmi voi îndrepta atenția exclusiv către grădina Cicioaicei (și nu a mea!), iar apoi voi încerca să împac farfuriile plutitoare aflate probabil încă în chiuveta din bucătărie (înadins lăsate de nevastă-mea dealtfel), farfurii care refuză stoic să fie înghițite de mașina de spălat nouă, strălucitoare, însă cu atât mai ironic – șomeră. Sigur, toate activitățile astea plăcute le voi executa curând, fix după ce mă voi asigura că maestrului Auraș îi funcționează bine telefonul. Mărturisesc că apelul s-a întrerupt brusc, iar de câte ori am încercat să-l apelez înapoi îmi tot intră robotul. Așa că mă voi grăbi spre ultima (și singura😊) locație în care drăgălașul meu prieten se afla în momentul convorbirii, pentru a mă asigura că totul este în regulă. Nu poți niciodată să știi ce fel de pericole ne înconjoară în zilele noastre. Dacă vreun nene răcit la mansardă i-o fi pus vreo piedică în timpul vreunui set de ping-pong? Voi, mă știți! – sufletist înainte de toate…