Farmacia sufletelor noastre

Notă relativ importantă: Rândurile de mai jos reprezintă fapte, întâmplări inspirate din viața MEA, ori lucruri poate care ți s-au întâmplat ȚIE – dar, cu siguranță, ar fi fost PĂCAT să nu se fi întâmplat CUIVA/ORICUI…

Cu cât suntem mai ocupați de un lucru sau de un altul, cu cât încercăm să domesticim timpul și să îl prindem în vreo valiză la purtător și cu atât mai mult ne zboară mai repede printre degețele și ne zâmbește ironic de fiecare dată când rostim următorele vorbe mințindu-ne dureros: Mai târziu mă voi ocupa și de lucrul ăsta sau După ce voi încheia proiectul început, voi avea timp să fac ce vreau. Aiurea! Și – totuși, cu cât conștientizăm lucrul acesta, cu atât ne încăpățânăm să ne folosim timpul ăsta atât de prețios – alergând toată viața după una sau după alta (cum ar spune un bun amic de-al meu – mare fustangiu😁) – de fiecare dată parcă cu o sete nepotolită.

Daaar – spun stop introducerii lacrimogene, polologhiei plictisitoare și vreau să vă arunc direct în câteva episoade amuzante – totul numai pentru a vă descreți frunțile astea încruntate, fie numai pentru a uita măcar preț de câteva minute de proiectele voastre atât de importante și care nu suportă amânare.

Așa că vă reamintesc de faptul că eu sunt unicul fiu al propriei mele mame, așa cum Dida este singura mea mamă😃. Femeie cu frica lui Dumnezeu, bună ca pâinea caldă (e adevărat -uitată nițeluș cam mult în cuptor🤣) – mămicuța mea înfruntă stoic pandemia asta mondială, aflându-se în primul rând al celor care s-au vaccinat. Totul numai pentru libertatea de a cutreiera împreună cu una dintre prietenele ei cele mai bune, zecile de supermarketuri și farmacii ale orășelului nostru cochet. Și iată cum mămăițele astea două – Dida și una dintre amicele ei septuagenare căutau de zor o anumitâ farmacie fix în centrul orașului. Sunt câteva lanțuri de farmacii cu renume național, dar și local aflate în oraș și de aceea, probabil emoționate – fetele noastre cu cărucioare de cumpărături la purtător – nu le venea totuși în fața ochilor denumirea farmaciei pe care o căutau. Nume precum Catena, Dona, Iris, Maxifarma sau Dr. Pharma le apăreau prin sticla ochelarilor, numai denumirea uneia dintre ele, celei căutate, evident – nu le apărea în față. Însă cum norocul ține cu bețivii și cu supermămăițele patriei noastre – iată cum numele căutat al farmaciei de top ale țărișoarei noastre le apare deodată în față. Maică-mea – energică precum o leoaică – semn zodiacal care i se potrivește precum o mănușă – trece pragul drogheriei și – hotărâtă nevoie-mare întreabă fetele îmbrăcate în halate albe:

• – Nu vă supărați – aș dori să cumpăr SENSIBLU!

Moment de tăcere totală, stupefacția probabil citindu-se pe fețele farmacistelor chiar dincolo de măștile lor de protecție. Una dintre ele, probabil mai îndrăzneață, se încumetă să o măsoare un pic mai atent pe această potențială investitoare cu ochelarii aburiți aflați în fața lor și – dându-și într-un final seama că este vorba doar despre o amuzantă greșeală de exprimare, o confuzie chiar cu privire la ceea ce dorește cu adevărat clienta lor, răspunde îndatoritoare:

• – Cu regret doamnă, vă informăm că lanțul nostru farmaceutic tocmai a fost vândut! Încercați săptămâna viitoare!

Maică-mea, unsă cu toate alifiile (diclofenac, puterea ursului, picătura chinezească etc.) – se prinde repede de greșeala comisă, însă continuă imperturbabil având ca întotdeauna ultimul cuvânt:

• – Păcat! Voi reveni joia viitoare. Până atunci puteți să-mi dați și mie rețeta asta compensată?

Păi și cum să nu izbucnim noi în râs, atunci când viața ne oferă momente de genul acesta, zâmbindu-ne parcă încurajator, cu atât mai mult – cu cât vremurile astea sunt din ce în ce mai tulburi.

Dar mămicuța mea (s-o țină bunul Dumnezeu sănătoasă!) este un izvor nesecat de întâmplări hazlii, sigur amintindu-vă spre exemplu de confuzia legată cu privire la cabinetul stomatologic descrisă în PROGRAMAREA. Asta numai ca să vă reamintesc doar despre una dintre nenumăratele aventurile ale prețioasei mele mame. Un alt moment uluitor, de data asta maica-mea fiind doar un participant secundar al povestirii mele s-a întâmplat recent – subsemnatul aflându-se într-una dintre cele mai stânjenitoare momente ale viețișoarei sale.

După cum bine știți, cam din cincinal în cincinal – mă apucă așa un sentiment de curățire a sufletului, de deșertare a sacului plin cu păcatele adunate de-a lungul timpului. Și unde s-a întâmplat lucrul acesta, dacă nu la biserica din cartier și mai ales cui i-am mărturisit eu toate greutățile suflețelului meu, dacă nu singurei persoane cu har și cu aptitudini reale de psiholog de frunte? Ați ghicit – e vorba despre duhovnicului meu, preotul căruia mi-am deschis sufletul în câteva rânduri așa cum v-am mai spus PE AICI, pe undeva.

Și iată cum într-una dintre diminețile friguroase ale primăverii ăsteia mofturoase, mă hotărăsc brusc – exact cum iau deobicei deciziile astea legate de curățirea sufletului – și mă îndrept către biserica unde știam dealtfel că maică-mea se află deja prezentă, urmând la rândul ei să se spovedească și să se împărtășească. Ajung exact în ultimele 30 de secunde ale moliftei – slujbă executată înainte de spovedania propriu-zisă a credincioșilor. Maică-mea mă preia rapid și mă trage de mână mobilizator șoptindu-mi pe un ton conspirativ că voi intra primul în locul ei. Mă uit jenat la toate perechile de ochi pe care le simțeam privindu-mă acuzator și mă îndrept către părinte plin de sfaturile primite de la Dida – de genul Nu te întinde mult și mai ales nu plictisi preotul cu prostiile tale…Fii scurt! Ai grijă să nu uiți sâ îi dai banii! Nu îi dai în mână, ci îi pui în cutia aflată lângă el! Și nu uita să îngenunchezi!

Cu capul plin și cu gândurile învârtindu-mi-se prin minte îngenunchez în fața preotului și parcă orice durere fizică, dar mai ales sufletească simt cum mi se evaporă rapid. Ca de fiecare dată, conversația cu preotul meu mi se lipește de suflet, iar balsamul cu care vorbele acestuia îmi mângâie inima mă fac să-mi reîncarc bateriile de self esteem, de stimă de sine. Închei întregul proces spiritual făcând o cruce mare și mulțumesc părintelui din adâncul sufletului meu. Mă întorc apoi către toți credincioșii aflați în biserică, pregătindu-mă să le urez sărbători pascale liniștite și le urez în schimb stupefiant și plin de recunoștință binecunoscuta urare SĂRUT MÂNA PENTRU MASĂ!

Nu știu nici până astăzi cum am ieșit din biserică mai repede, totuși corespunzător – adică mergând cu spatele, în marșarier și cu fața roșie precum racul fiert! Și mai cred că doar fața maică-mii probabil egala ca intensitate roșeața aflată pe chipul meu.

Să ne citim cu bine!

Dacă ți-a plăcut – nu uita butonul de mai jos – un share e mare lucru