Eu cu cine votez?

Notă relativ importantă: Rândurile de mai jos reprezintă fapte, întâmplări inspirate din viața MEA, ori lucruri poate care ți s-au întâmplat ȚIE – dar, cu siguranță, ar fi fost PĂCAT să nu se fi întâmplat CUIVA/ORICUI…

  • – Eu cu cine votez, băiatul mamei? – mă întreabă cam în același fel, cu mici variațiuni mămicuța mea unică, întotdeauna cu un ton pe jumătate ironic, pe jumătate serios. Și lucrul acesta – cam de fiecare dată când au loc alegeri, fie ele locale, parlametare, prezidențiale, europarlamentare, interplanetare sau care țin de vreun referendum de orice fel ar fi acesta – de cele mai multe ori inutil, să fim serioși.
  • – Evident, cu ai noștri – mamă scumpă! – răspund în același fel de vreo 2 decenii încoace reușind să o fac de fiecare dată pe maică-mea prima oară să tresară nedumerită, apoi să râdă din toată inima. – Să nu cumva să votezi cu ceilalți că ne-am fript odată cu ei. – continui joaca mea electorală cu maică’mea plusând cu sfaturile mele de bine adresate majestății Sale – Cucernica Dida.

Frumoși și deștepți nevoie mare cum vă știu, v-ați prins imediat că ai noștri sau ceilalți sunt 2 părți ale aceleeași monede, neștiind niciunul dintre noi cu certitudine cine sunt unii și care sunt alții, sau de care parte a forței înclină balanța puterii.

Și pentru că mâine sunt alegeri pe tărâmurile frumoasei noastre țărișoare, aș fi vrut nițeluș să vă vorbesc despre datorie civică, responsabilitate publică, patriotism autentic, cât și despre alte câteva alăturări de cuvinte de felul acestora – pompoase, strălucitoare – menite să ne facă inimile noastre tricolore să ne bată cu putere în piepturi și să ne comande mâna cu care ținem ștampila să apese într-un dreptunghi sau în altul al buletinului de vot.

Aș fi vrut reprezintă verbul aflat la timpul potrivit. Pentru că ceva experiență politică locală aș fi avut să vă împărtășesc, cu ceva legături chiar centrale dacă stau bine să mă gândesc. Însă mă tem că unele lucruri rușinoase, precum niște relații amoroase din trecut cu cea mai lacomă, rebelă, nestatornică amantă pe care oricine a avut nenorocul să o întâlnească în cale nu pot încă fi divulgate și mă tem că niciodată nu vor fi întrutotul descrise sau deslușite. De ce lucrul acesta? Pentru că – exact ca orice iubită nepăsătoare, seducător de letală prin eficiența cu care te amețește – politica se folosește de orice și de oricine pentru a-și atinge scopurile. Astfel – tu – cel sedus și apoi părăsit de ea sau dimpotrivă cel care ai părăsit-o brusc pentru a scăpa la timp din vraja-i arzătoare nu prea ai încotro. Oricât ai spune după experiența amoroasă avută cu ea, că va veni un timp când vei confirma tu mai multe cu privire la caracterul ei, sau la lipsa acestuia – nu vei putea decât să te acoperi de ridicol tot tu. Pentru că ea – nu uită și nu iartă! Vei eșua doar lamentabil să te faci de râs dorind să o compromiți, reușind doar să te acoperi de rușine pe tine însuți. Aș plusa întrebându-vă dacă nu cumva cunoașteți voi vreun politician care – retras din viața publică, și-a turnat apoi cenușă în cap și a început cu o sarabandă de dezvăluiri cu privire la fosta-i iubită. Și după toate acestea să fie aclamat public ca un messia al adevărului. Nope – nu veți întâlni!

În susținerea celor spuse de mine am să încerc să vă povestesc o mică istorioară, evident din trecutul meu. Sau poate nu s-a întâmplat așa și poate e numai rodul imaginației mele sau mai grav – e numai o amintire furată de pe la vreun necunoscut oarecare. Dar despre posibilitatea aceasta vă fac atenți de fiecare dată prin nota relativ importantă de la începutul fiecărei povestioare.

Prin ’96, unul dintre anii cei mai încărcați electoral ai istoriei noastre postdecembriste, eram implicat foarte serios într-o activitate intelectuală de o intensitate greu de imaginat în zilele noastre. Felul meu studios, setea mea de acumulare de noi și noi cunoștințe, de experiențe inedite care să mă ajute să duc pe culmi nebănuite progresul țărișoarei mele – mă îndemna să studiez asiduu împreună cu câțiva colegi la fel de sârguincioși ca și mine misterele economiei politice, ale managementului rasat, sau ale marketingului protestant😁. Pe scurt – eram un tocilar, așa cum mă cunoașteți cu toții dealtfel. Și eram înconjurat de încă alți câțiva tocilari ca și mine cu care studiam pe vremea aceea mai în fiecare zi la o bibliotecă foarte cochetă, unde îmi amintesc și acum că cel care o patrona, cuprins probabil de o admirație pentru studiul nostru profund, ne ajuta păsuindu-ne cu plata, zecile de litri de literatură de specialitate cu care ne îmbogățeam spiritul în fiecare dimineață, zi sau seară. Ce mai încolo și-ncoace – eram pe vremea aceea cu toții niște studenți avizi/lacomi și devoram orice fel de volume aflate în oferta bibliotecii și nu neapărat cele de cea mai bună calitate. Într-un cuvânt – consumam orice, oricând. Învățam cu atâta aplomb, încât îmi amintesc că unele după-amieze de studiu intens se prelungeau până la cântatul cocoșilor de a doua zi. Eram pe vremea aceea un admirator înfocat al sistemului economic nemțesc, așa că studiam asiduu aplicarea acestuia în economia românească. Berea lager de orice fel mă ajuta să aprofundez misterele acestui proces tehnologic nemțesc de fermentare a binecunoscutei băuturi recreaționale. Câțiva dintre colegii mei, un pic mai aplecați către istorie decât mine, mai ales admiratori ai civilizației grecești, studiau cu mare interes implicațiile coniacului Alexandrion tocmai apărut pe piața noastră și îl comparau atenți cu autohtonul nostru lichid Olimpia. Vă închipuiți câte discuții aprinse se iscau, câte comparații se făceau și câte dispute cu privire la gustul cu adevărat cel mai desăvârșit sau care dintre civilizațiile pământene și care sistem deținea coroana bahică. Printre noi se aflau și câțiva români (mai) verde (sau verzi🤣) care apreciau mai degrabă influențele populare, cu aplecare către literatura cu miros de prună. Bine – aveam incluși în cercul nostru literar și niște pseudoerudiți, snobi cu buzunarele găurite care strâmbau din nas cu privire la orice altceva care nu era distilat din cereale. În general erau constituite două tabere – ca și în prezent dealtfel – cu influențele lor geopolitice diferite: pe de o parte erau filo-vodkăii, iar pe de altă parte se aflau admiratorii de whiskey-mouse.

Ahh – câte poezii cu abur de caisă stricată nu mi-a fost dat să aud pe vremea aceea. Eram tineri, plini de avânt, iar scârba asta frumoasă – pe atunci puternic fardată – ne făcea tuturor ochi dulci, îmbătându-ne mai mult decât ne amețea literatura ieftină și îndoită cu apă pe care ne-o servea din spatele barului – pardon! – de la pupitru, domnișoara bibliotecară seară de seară. Evident, despre ea amintesc aici – despre iubita nestatornica a noastră, a tuturor. Insidioasă, plină de o frumusețe vulgară – ne făcea tuturor curte, înfierbătându-ne mințile noastre necoapte și făcându-ne să ne clocotească simțurile deja aprinse. Pe majoritatea dintre noi frumusețea vestică a politicii reprezentată pe vremea aceea de răposata CDConvenție Democrată ne sucise mințile și ne făcea să visăm cu ochii deschiși la un cu totul alt fel de parcurs al țărișoarei noastre. Și – dragii mei – ca în orice grup de înaltă ținută literară, de cerc poetic chiar – trebuia să se afle și un gicăcontra, un nene cu aere de atotștiutor care să presupună el pe un ton misterios dar fără să-și susțină în vreun fel concret ceea ce spune (ca noi toți, dealtfel😀) cum că totul va fi cu mult mai rău dacă va fi ales președinte Țapul – pardon dl. Profesor (n.a. – Emil Constantinescu). Ridică tonul închinând profetic paharul cu vodcă românească (gen ochii lui Dobrin) îndemnându-ne pe toți să îl votăm pe nenea Ilici (n.a. – Ion Iliescu) – alegând în felul acesta răul mai mic. Și cum fiecare proletar are și un antagonist, observăm cum se ridică din partea cealaltă (!) a mesei rotunde a bibliotecii noastre, pline dealtfel cu fel de fel de materiale de studiu de felul celor amintite mai sus – se ridică spuneam – un camarad (dar nu tovarăș cu noi😉) care înalță curajos un pahar cu cola de la dozator – neavând probabil altceva asemănător și mai plin de substanță care să-i susțină simpatia vestului – și spune:

  • – Dacă va mai ieși iarăși tovarășul Iliescu președinte, atunci eu voi pleca din țară!

Rezultatul alegerilor îl cunoaștem cu toții și astfel nu am cunoscut necazul ca țărișoara noastră să se lipsească de aportul unui vajnic fiu al acesteia, așa cum sigur este și băutorul de cola de mai sus. Sau cel puțin nu din cauza rezultatului😄…M-am întâlnit după ani și ani cu acest fervent avocat al vestului undeva pe stradă, îmbrăcat în roșu și împărțind fluturași electorali, urlând în același timp printr-o portavoce ceva cu privire la pericolul liberalismului. Tulburat de felul în care amanta asta cu atât de mulți iubiți își bate joc de noi și care poartă numele politică, evident – nu fac altceva atunci când mă reîntâlnesc după mulți ani cu celebrul gicăcontra – vechiul meu tovarăș cu simpatii răsăritene – decât să îi spun de fenta politică pe care vechiul nostru amic comun a realizat-o între timp. Și ce credeți voi că îmi răspunde ăsta, dând din cap și cu privirea fixă țintuită profetic undeva peste capul meu:

  • – Cum e viața asta, Sorine! Cine credea că se va schimba atât de mult? Și spui că amicul nostru liberal s-a dat mai nou cu ciuma roșie? Și apoi îmi trântește-n față letala: Iar io – mă știi că-mi curge sânge liberal dintotdeuna prin sânge – mi-am scuipat plămânii pe 10 august strigând PUIE MSD!
Să ne citim cu bine!
Dacă ți-a plăcut – nu uita butonul de mai jos – un share e mare lucru

Please follow and like us:
error4
fb-share-icon20
Tweet 20
fb-share-icon20

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *