Dragă doamnă Crăciun…

Notă relativ importantă: Rândurile de mai jos reprezintă fapte, întâmplări inspirate din viața MEA, ori lucruri poate care ți s-au întâmplat ȚIE – dar, cu siguranță, ar fi fost PĂCAT să nu se fi întâmplat CUIVA/ORICUI…

Întotdeauna mi-a plăcut să primesc cadouri. Cui nu-i place? Așteptam pe vremuri venirea moșului înghețat – mă refer aici la defunctul moș Gerilă – cu atâta speranță și cu atâta intensitate, încât mă mir uneori, fie numai doar pentru o singură fracțiune de secundă – cum mama naibii, nu învingea voința mea arzătoare orice lege metafizică și nu reușeam ca printr-o minune să primesc de ziua mea, de ziua tricolorului, a Crăciunului, a mâinilor curate sau a ce mai vreți voi – nu primeam, spuneam – TOT CEEA CE ÎMI DOREAM!?

Păstrez undeva într-un norișor (sau cloud din ăsta tehnologizat) o înregistrare de acum câțiva anișori cu fii’miu – lordul Rareș, mare maestru în grad de cavaler al PS. Și ce o avea – mă veți întreba – înregistrarea asta de care vă spun, atât de deosebit, astfel încât să vă povestesc despre ea? Ei bine, dragii mei – clipul video are undeva la vreo 6 minute, însă cuprinde perfect esența bucuriei, de fapt a certitudinii unui copil că moș Crăciun există cu adevărat, nu numai ghicindu-i fiecare colțișor de dorință al suflețelului său, dar chiar anticipându-i cumva multe dintre dorințele lui, unele dintre ele nespuse sau scrise prin vreo scrisoare moșului, dar atât de mult dorite.

Dar iarăși, cârcotași cum vă cunosc – îmi veți zâmbi superior (și pe bună dreptate dealtfel) – spunându-mi că așa sunt toți copiii. Așa am fost și noi, așa vor fi și copiii copiilor noștri. Și aveți dreptate! Un singur lucru aș dori să adaug: chestia asta cu primitul/oferitul cadourilor merge în ambele sensuri. Adică, sentimentul de satisfacție pe care ți-l oferă primirea unui cadou potrivit, poate fi egalat și chiar depășit uneori de modul cum este primit un cadou pe care îl oferi. Și să nu îmi spuneți că este vorba aici despre un exemplu perfect de bunătate creștină, de omenie, de solidaritate umană, sau de dragoste de orice fel ar fi aceasta. Din păcate, pesimist sub acoperire cum mă cunoașteți – înlocuiesc toate frumoasele calități umane de mai sus, cu un exemplu perfect de egoism, de autosatisfacere a unei plăceri proprii care privește măgulirea propriului egou. Și e normal până la un punct – suntem cu toții oameni, slabi și plini de păcatul deferenței, al mândriei.

În lumina celor afirmate mai sus vă invit nițeluș să ne oprim puțin la moș Crăciun! Un bătrânel blazat, obez, nițeluș cam bețiv și care caută să ofere tuturor cadouri, dar mai ales copiilor – cadouri care – de cele mai multe ori – depășesc cu mult posibilitățile noastre, ale celorlalți, frați, soți sau bieți părinți neputincioși în fața grămezii roșii care se prăvălește peste noi fix o singură dată pe an, dar care are un impact major asupra conștiinței colective întregul an. Pe românește: adică tu – tată de tată, soț de soț, fiu de fiu – ești condamnat să acționezi întotdeauna normal, decent – chiar îndrăznesc să spun – cu o atenție deosebită cu privire la toate(!) evenimentele de peste an (și nu sunt puține deloc, credeți-mă!). Și ce se întâmplă exact la finalul anului, moment de reflectare al întregii perioade ce tocmai e pe cale să plece naibii odată ducându-se pe pustii, cu toate problemele ei cu tot? Vine nesimțitul ăsta gras, umflat de băutură și mănâncă ca un porc toate prăjiturile care îți lasă (tot ție😁) gura apă și la care doar visezi să ai parte și tu vreodată (nu de altceva, însă burta nu-ți este nici pe departe atât de jovială ca cea a moșului). Apoi bea precum ultimul nesimțit vărsând inclusiv pe jos – laptele lăsat cu grijă într-un pahar de whiskey mai degrabă – pahar aflat pe o minunată farfurioară, parte a unui set de cafea primit cu ceva timp în urmă probabil tot de pe la el. Dar nu lucrul ăsta te deranjează cel mai mult! Noooo! Cel mai mult te roade invidia asta care îți cuprinde mațele și care te face aproape să urli de necaz. De ce? Păi tu – om cu scaun (și) la cap – ești atent la toate zilele onomastice, zile de sărbătorire a oricărui eveniment pe care l-a putut inventa omul (și când spun OM îi puteți spune și simplu pe nume – EVA). Eu vorbesc aici despre toate datele de naștere ale nevestei și ale mamei tale (pe persoană fizică amândouă😁), ale mamei-soacre (exclusiv numai ale tale😎), ale cumnatei tale (și numai ale tale😛) sau ai copiilor tăi (pardon! – ai voștri😜). Tot aici amintesc despre zilele în care tu cu nevastă’ta te-ai cunoscut și ai vrea să comemorezi🤣 lucrul ăsta anual, urmată îndeaproape apoi de ziua căsătoriei voastre, un alt moment dureros de repetitiv😜. Vine apoi ziua de Valentine’s Day și de Dragobete, urmate imediat de blestemata (pardon! – minunata voiam să spun) lună martie cu toate zilele ei pline de Mărțișor și de zile ale Femeii. Dar mai sunt zile care sunt sărbătorite lunar, în care tu, bărbat cu b mic și bine asomat ar trebui să ții cont. Vorbesc aici despre zile cum ar fi ZUF (Ziua Umplerii Frigiderului) sau ZPF (Ziua Plății Facturilor), ca să nu mai amintesc despre ZPC (Ziua Plății Concediului). Și mai sunt atât de multe alte zile în care tu, idiot suprem, uiți de semnificația lor, ca un imens munte de insensibilitate care te afli, dar pentru care vei plăti cu vârf și îndesat tot tu, te asigur de pe-acuma.

Și uite cum, fix pe la sfârșitul anului, când te gândești și tu la minunatele tradiții românești, cum ar fi asumarea porcului, tricolora țuică fiartă, foarte românescul caltaboș sau chiar la sarmalele noastre balcanice – ce crezi tu că se întâmplă? Ei bine, dragii mei (ptiuuu – era să spun dragii moșului) – vine nesimțitul ăsta alcoolic, gurmand nevoie-mare, pretențios până la cer și-napoi și îți ia ție fața cu un cadou unic/singurel/solitar. Cadou oferit dealtfel și pe niște criterii discriminatorii care țin de niște lucruri abstracte, total interpretabile până la urmă cum ar fi gradul de cumințenie sau cât de muncitor ai fost întregul an ce stă să-și ia zborul…Iar tu, care tot timpul anului nu faci altceva decât să oferi fără a cere ceva înapoi, fie că ar fi vorba doar despre lucrurile astea total subiective cum ar fi și cumințenia – ei bine, dragii mei (și doar ai mei!❤) tu cu ce rămâi? Vă spun eu! Rămâi cu un gust amar în gură și cu nedreapta comparație între tine și moș Crăciun!

P.S.: Mă tot chinuie gândul că am încurcat vreo două cuvințele între ele, însă nu-mi dau seama deloc care ar fi acestea. Dacă reușiți voi, dați-mi și mie de știre cumva…Știu numai că sunt lipite fiecare dintre ele de două personaje cu ADN asemănător – ambele mamifere: un bărbat și un porc.

NOTĂ: Toate personajele aflate în istorioara de mai sus sunt pur fictive, rolul moșilor Gerilă sau Crăciun fiind doar de decor și folosiți numai pentru a sublinia și mai mult lipsa de inspirație ai celorlalți eroi fără strălucire ai poveștii, adică tu/voi/noi – purtători de bărbi false. Și până la urmă – dacă am scris ceea ce am scris mai sus, a fost numai și numai pentru a-i mulțumi indirect lui moș Crăciun, a cărui sosire o aștept cu nerăbdare. Îl asigur pe această cale că am fost cuminte, ascultător și muncitor!

Să ne citim cu bine!
Dacă ți-a plăcut – nu uita butonul de mai jos – un share e mare lucru
Please follow and like us:
error4
fb-share-icon20
Tweet 20
fb-share-icon20

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *