Doctorul și ceasurile rele

Notă relativ importantă: Rândurile de mai jos reprezintă fapte, întâmplări inspirate din viața MEA, ori lucruri poate care ți s-au întâmplat ȚIE – dar, cu siguranță, ar fi fost PĂCAT să nu se fi întâmplat CUIVA/ORICUI…

  • – Uită-te și tu la tine: băiat tânăr și cu niște șanțuri în gură de zici că-s peșteri. Ce-s cu stalactitele alea în mestecăul tău? Ai nevasta aia – un bibelou de femeie! Plus că ești tată de fată acum…Gata! Mâine mergi cu mine la doctorul Topor! Mi-a fost coleg în școala primară – băiat bun, dar nițeluș cam din…topor – continuă zâmbind interlocutorul meu, mândru nevoie-mare pentru calamburul reușit.

Asistam pe jumătate interesat, pe jumătate înfricoșat la sfaturile inegalabilului meu amic/coleg/părinte spiritual/guru motivaționalLouis de Funes de Buzău. Interesat, pentru că adevărul cam ăsta era – relieful accidentat aflat în gura subsemnatului era din ce în ce mai greu de suportat sau de ascuns vederii. Înfricoșat – pentru că nimic pe lumea asta nu mă speria mai mult decât vizita la un stomatolog, oricât de lăudat ar fi fost acesta. Mai trebuie adăugat că dialogul nostru se petrecea cu vreun deceniu și jumătate în urmă, cam la vreun an distanță de la nașterea fiică’mei.

Plecam capul rușinat de fiecare dată, nereușind să am vreo replică potrivită la avalanșa de reproșuri constructive dealtfel făcute de il maraviglioso. Ce mai încolo și-ncoace: avea perfectă dreptate! Ăsta reprezintă de fapt și unul dintre punctele lui forte: capacitatea de a spune lucrurilor pe nume, de a-ți spune ceea ce gândește fără perdea, fără vreun filtru inutil. Faptul că în spatele vorbelor lui se află mai mereu câte vreun obiectiv ascuns și pur personal, nici măcar nu mai contează😁. De asemenea, nu are importanță deloc nici faptul că aproape întotdeauna mărețul meu prieten nu își urma propriile sfaturi, atât de potrivite dealtfel cu privire la vreo situație sau la alta, la viața asta pur și simplu.

  • – Gândește-te că te duci și tu la o nuntă sau că ieși împreună cu Cicilica ta și cu prietenii tăi pe undeva. Te faci de râs și tu, și ce e mai grav este că o faci și pe ea, ceea ce e cu atât mai nasol, așa cum îți și spuneam. Sorinele, ascultă la mine – oala acoperită, nu dă în clocot! Azi te iartă femeia, însă mâine nu poți să știi. Nevasta te lasă baltă până la urmă! Ascultă-mă pe mine – rămâi și fără copil, ca să nu mai vorbesc că-ți ia și apartamentul. Nici nu știi când te trezești că te muți înapoi cu mămica. Și mămicuța ta e tot Leoaică, ca și a mea. Vai de mama noastră! Păi nu-s eu pățit? Doar ți-am povestit viața mea…Ca să nu mai lungesc vorba prea mult: rămâi pe drumuri, amărâtule – dacă nu îți repari rapid dantura! Las-o dracului de teamă și hai cu mine la doctorul Topor și te face ăla harcea-parcea – încheie făcând haz de necaz valorosul meu arhitect de bună dispoziție.
  • Ăăă – să nu uit: când te-o întreba dom’ doctor cine ți-a recomandat serviciile lui, să nu uiți să-i spui că eu am făcut lucrul ăsta. I-am spus că îmi ești un văr mai îndepărtat de la țară, de prin Micro 5😎, dar curățel – cu bun simț. Vezi să nu mă faci de râs! I-am zis că ești băiat cu facultate și că suntem rude, mama mea și cu mama ta fiind femei amândouă – hohotește fabulosul meu amic, dezvelindu-și lucrarea dentară începută la același doctor Topor.

Am realizat astfel rapid intenția reală a prințului semipur și anume aceea de a reuși să obțină vreun eventual discount de la nota de plată a dentistului nostru comun, aducându-i în schimb clienți noi acestuia.

Că mi-a inoculat nițeluș de îndoială în suflețel cu privire la viitorul meu alături de Cicioaica😃, sau că mi-a insuflat poate și o fărâmă de curaj – un lucru e cert: Pardaillan de Crâng m-a convins să fac primul pas, cel mai greu – și anume să iau legătura cu un doctor stomatolog. Restul e poveste…

De ce spun poveste? Pentru că exact ca o poveste pot numi experiența mea alături de doctorul Topor. Cabinetul era cumva (și îmi închipui că este încă) parte-anexă a casei stomatologului. Curtea care împrejmuia casa dințarului de care vă spun era de o frumusețe fantastică, aflată într-o neorânduială exotică și cu un falnic nuc aflat în mijlocul bătăturii care se apropia de centenar – sunt convins. Totul reprezenta o oază de aer curat, puternic ozonat și totul fix în mijlocul sufocant și prăfuit al orășelului nostru.

Felcerul de dinți avea o ținută dreaptă, asemănătoare unui conte snob, iar atitudinea lui rece, aproape sfidătoare la prima vedere era însoțită de o voce ascuțită cu inflexiuni care conțineau urme clare de ironie. În cabinetul domnului dottore se asculta exclusiv muzică clasică, iar liniștea era spartă doar de zgomotul ustensilelor folosite pentru reparat dantura. Nu știu ce poțiune magică o fi folosit dentistul ăsta minune, însă un lucru e clar – a reușit să-mi elimine teama viscerală cu privire la cabinetul stomatologic sau la mirosul specific al unui astfel de cabinet, dar mai ales a reușit înlăturarea groazei pe care o simțeam la auzul frezei ăleia nenorocite. Și totul parcă în ciuda aerului lui superior, rece, nedigerabil😄. Sau cine poate ști? Poate tocmai de aceea…

Astfel, nu pot să uit un moment în timp care poate foarte bine sta mărturie cu privire la exotismul acțiunilor doctorului Topor, la metodele lui de relaționare rigide, însă întrutotul corecte. Ce m-a surprins întotdeauna (în mod plăcut) la toate ședințele stabilite de-a lungul timpului la cabinetul doctorului a fost respectarea la minut (și secundă) a programărilor. Dacă spre exemplu aveai programare la ora 12.30, atunci poți fi sigur că la ora 12.29.59, ușa cabinetului se deschidea și erai invitat înăuntru. Și omul nu ducea lipsă de clienți. Cu toate astea, întreaga acțiune medicală operată tuturor era desfășurată în așa fel, încât să respecte timpul programat fiecărui pacient. De altfel domnul constructor de danturi ne dădea nouă, pacienților dumnealui, câte un fluturaș în care era specificată data următoarei consultații și mai ales ora acesteia. De aceea am considerat o mare surpriză faptul că, într-una dintre zilele programate, aflat în antecamera cabinetului, am observat cum ușa domnului doctor se deschide larg și stupefiat asist cum mă ignoră complet și îi vorbește în schimb unei paciente care tocmai părăsea camera de tortură, sfătuind-o să aștepte pe hol până își va face loc efectul anesteziei. M-am prins imediat că va urma o extracție. Suferisem cu câteva ședințe în urmă una și știam perfect care sunt procedurile. Hotărăsc totuși să aștept cumințel și fără să vorbesc neîntrebat până când nenea doctorul va binevoi să mă cheme în cele din urmă în cabinet. În loc de lucrul acesta, mă întâmpină cu cea mai rece privire care mi-a fost dat să simt vreodată, urmată imediat de vorbele lui care îmi plesnesc urechile:

  • – Dumneata, domnule Sorin Nănău? S-a întâmplat ceva? Ce e cu dumneavoastră? Aveați programare la ora 14 și nu știu ce căutați la cabinetul meu la ora 14.45! – îmi aruncă rapid vorbele în față consultându-și ceasul de la mână.
  • În plus, mi-am consultat și telefonul mobil, mi-am verificat și cutia poștală, n-am primit nici vreun mesaj de la vreun porumbel voiajor. Mai mult decât atât – am verificat dacă funcționează și telefonia terestră la care sunt abonat. Funcționează! Nu am primit niciun fel de telefon sau mesaj din partea dumneavoastră prin care să mă anunțați că doriți să anulați ședința. Prin urmare, cu un minim de regret – vă anunț că vă puteți lipsi din momentul acesta de serviciile mele. O zi bună!
  • – Bună ziua! – răspund automat luat total prin surprindere de vorbele inginerului bucal.

Voi, mă știți! Băiat isteț și sigur pe el atunci când trebuie, îmi revin rapid din uluire și reușesc până să îmi trântească ușa în nas doctorul nebun să îngaim rapid următoarele vorbe care au efectul unui adevărat tsunami asupra maestrului dințar:

  • – O clipă, domnu’ doctor! Vă rog un singur lucru – păstrați dumneavoastră fluturașul cu programarea și iertați-mi lipsa de tact. Am uitat complet să întreb dacă întâlnirea rămâne valabilă tot pentru ora 14.30– închei accentuând nițeluș mai apăsat pe ora stabilită clar pe hârtia scrisă chiar de către nazistul ăsta de dinți.

Se întoarce fulgerător către mine, îmi smulge hârtia din mână realizând rapid greșeala, apoi urmează un dialog – dar ce spun eu aici? Urmează un monolog, de fapt o avalanșă de cuvinte adresate pacientei suferinde aflată pe canapeaua din hol, alături de mine dealtfel:

  • – Scumpă doamnă, pentru faptul că ați reușit să mă faceți să cred că aveți programare la ora 14.00, vă felicit! Se pare că degeaba mă urmărește inteligența, eu sunt mai rapid ca ea! Vă promit dealtfel că voi prețui nespus de mult aceste amintiri ale unei tulburătoare zile de marți cu tot cu cele 3 ceasuri rele ale acesteia și cu astea spuse vă anunț de faptul că mă simt deloc dezolat de faptul că puteți să mă considerați concediat din funcția de măgar personal al domniei voastre. Bună ziua!

Se îndreaptă cu fața spre mine, deja considerând gol locul ocupat de doamna aflată pe canapeaua din hol și mă țintuiește cu privirea invitându-mă cu un gest larg în cabinet:

  • – Domnul meu, dați-mi voie să vă prezint scuzele mele tardive, dar cele mai sincere. Vă rog să binevoiți să-mi acceptați umilele mele greșeli cu un dram de indulgență și să îmi faceți onoarea de a continua ceea ce am început săptămânile trecute.

Intru și iau loc pe scaunul suferinței neîndrăznind vreo clipă măcar să încerc să provoc o împăcare între doamna amorțită și la propriu și la figurat aflată pe hol și doctorul obsedat de punctualitate aflat în fața mea. Ar fi fost în zadar – sunt sigur de lucrul acesta și nu aș fi făcut decât să risc un prejudiciu și mai mare. Cine poate ști?

Mă întreb de multe ori ce s-o fi ales oare de biata pacientă anesteziată…Oare cum o fi ajuns ea acasă cu colțurile gurii lăsate și picurându-i salivă din abundență din orificiul oral? Și ce explicație o fi găsit biata femeie să le spună celor de acasă, nu am idee…Pentru că – dragii mei – uneori adevărul gol-goluț este lucrul cel mai greu de crezut! Credeți-mă pe cuvânt de pionier, chiar mândru comandant de grupă, purtător al șnurulețului roșu😁!

Să ne citim cu bine!
Dacă ți-a plăcut – nu uita butonul de mai jos – un share e mare lucru

Please follow and like us:
error4
fb-share-icon20
Tweet 20
fb-share-icon20

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *