Idiotul

Notă relativ importantă: Rândurile de mai jos reprezintă fapte, întâmplări inspirate din viața MEA, ori lucruri poate care ți s-au întâmplat ȚIE – dar, cu siguranță, ar fi fost PĂCAT să nu se fi întâmplat CUIVA/ORICUI…

De obicei usturimea cuvintelor cu care îmbrac pe unul sau pe altul dintre personajele mele este mult diluată de felul cum îi învălui într-un norișor plin de nostalgie…

Nu e cazul și cu următorul tip de idiot, acesta fiind unul dintre pripașii bunului simț de care voi încerca cât pot de reținut să vă vorbesc. Mă veți întreba cu ce m-a supărat vericul ăsta de m-am hotărât să îl descriu cumva despuiat aproape de orice calitate. Am să vă răspund sincer – așa cum o fac de fiecare dată: cu NIMIC! Sau, mai bine spus – nu mi-a făcut nimic în mod direct mie. Voi, mă știți! Prefer de 1000 de ori să îmi vărsați orice aveți să-mi spuneți fix în față și să nu mă menajați cumva în vreun fel. Cât despre bursucul de apă dulce despre care urmează să vă scriu câteva rânduri, nu vă pot mărturisi că are vreo altă vină, decât aceea că se înscrie cu succes în tiparul NESIMȚITULUI, bifând parcă fiecare căsuță a listei oricărui magraon fecundat.

Sunt oameni care mint atât de străveziu, de copilărește – încât ai senzația că, ori te iau de fraier, ori au scuza lipsei unei părți însemnate de substanță cenușie. Și mă veți mai întreba acuzator și pe bună dreptate până la un punct Ce te-o fi apucat tocmai acum să scrii despre un simplu idiot? Dar eu sunt sigur că voi știți deja răspunsul la întrebarea voastră, însă eu vă voi confirma imediat răspunzându-vă franc: Pentru că zugrăvindu-l pe idiot, așa cum spuneți voi – de fapt mă adresez tuturor idioților care ne înconjoară. Și o fac ca o palidă încercare de echilibrare a balanței disconfortului creat de către aceștia din urmă…

Idiotul meu, nu al lui Dostoievski (care avea scuza unei naivități soră cu prostia) – are alonja arogantă a unui tip bine înfipt care spune oricui are ghinionul să îi fie prin preajmă Doar pentru că am dat ciorna, în locul foii de concurs nu am reușit să intru la secția potrivită a celui mai bun liceu din oraș. Ca orice idiot – are o părere fantastică despre el însuși și își petrece timpul liber plictisind de moarte pe oricine e dispus să îl asculte despre peripețiile lui la fel de plictisitoare din perioada liceului (și mare parte dintre ele inventate).

Idiotul nostru vorbește cel mai tare și are o părere despre orice fel de subiect, iar părerea lui este întotdeauna cea mai avizată. Pe de altă parte, tot același idiot părăsește rapid primul scena spălând putina pe românește, atunci când nori negri se adună vremelnic pe cerul schimbător al cercurilor literare unde își petrece tot timpul (lui) liber.

Idiotul vostru, al tuturor – este cel care – invitat de voi pe la vreun grătar – se așează precum primul nesimțit al țării – fix în caPUL (sau capătul😁) mesei – și părăsește frontul de luptă ultimul, săvârșind genocidul oaselor, fiind terminatorul sticlelor de vin.

Dar cel mai mult (și mai mult😁) m-a determinat să scriu despre tipul ăsta de idiot – felul execrabil de a se purta cu cei apropiați lui. Cu cât îți zâmbește mai mult în față, descoperindu-și dinții sparți și plini de carii, care nu au mai văzut o periuță de dinți din 1989, cu atât își revarsă duhoarea pestilențială către cei apropiați lui, fiind un adevărat tiran pentru soție sau copii. Îmi veți spune că mulți dintre noi avem câte-o problemă fizică mai mult sau mai puțin vizibilă, cum ar fi în cazul idiotului nostru o accentuatăvreo carență dentară. Pe de altă parte, însă vă voi reaminti că niciunul dintre voi NU mănâncă răhățel fermentat zilnic prin cârciumi așa cum o face idiotul suprem, bându-și până și puținele minți pe care le mai are și neglijându-și astfel cam…orice altceva normal/decent aflat prezent încă în viața lui.

Nu sunt eu ușă de biserică, niciodată nu am fost, însă kriptonita mea, sau mai bine spus cârpa roșie fluturată prin fața taurului (era să scriu boului🤣) pentru mine o reprezintă mojicii, idioții, otrepele frustrate, NEbărbații într-un cuvânt care își abuzează fie și numai verbal soțiile, prietenele (mai ales) în public. Iar idiotul-emblemă nu numai că nu se sfiește să își urle dominația celor două boabe de mazăre care îi țin loc de 🖕oaie, însă face din lucrul ăsta chiar un motiv de mândrie, de aroganță puerilă.

Vă jur că niciodată nu am fost mai (ne)răbdător cu privire la faptul ca vreunul dintre idioții de frunte care se regăsesc în rândurile de mai sus să se autosesizeze din oficiu și să îmi reproșeze fie numai accidental cu privire la cele enumerate de mine mai devreme. Abia atunci voi avea o fărâmă de respect pentru ei iar lucrul acesta tocmai pentru că, în ciuda lașității lor totale, cel puțin au avut curajul să-și recunoască astfel propria lor nonvaloare.

Să ne citim cu bine!
Dacă ți-a plăcut – nu uita butonul de mai jos – un share e mare lucru
Please follow and like us:
error4
fb-share-icon20
Tweet 20
fb-share-icon20

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *