FILI de poveste

Notă relativ importantă: Rândurile de mai jos reprezintă fapte, întâmplări inspirate din viața MEA, ori lucruri poate care ți s-au întâmplat ȚIE – dar, cu siguranță, ar fi fost PĂCAT să nu se fi întâmplat CUIVA/ORICUI…

Iată că a sosit momentul în care să scriu câteva rânduri și despre minunatul personaj de film de mai jos, acesta având mereu câte un rol principal sau secundar, dar exclusiv în filmele care se termină întotdeauna cu happy-end.

Și mai are ceva aparte îndrăgitul nostru erou cu lipici la suflet – e ușor de plăcut, galant și cu un farmec aparte pe care numai cei puțini norocoși sunt cu adevărat înzestrați de mama-natură. Întrebându-l într-o oarecare zi circumspect (nu circumscris🤗, nici circumcis😃) – cum ar fi oare să încerc să scriu câteva rânduri despre el – Fili – prietenul nostru – m-a surprins plăcut, lovind fix în orgoliul meu de scriitoraș viteaz – spunându-mi chiar că ar fi onorat de lucrul acesta.

În altă ordine de idei, mi-am jurat de-a lungul timpului (nițeluș cam strâmb, e adevărat😁) că nu voi mai scrie despre…EL. Iar dacă indirect o voi (mai) face, atunci nimeni nu e de blamat – numai blestematele astea de degete fiindu-mi vinovate, degete care nu încetează să ÎL mângâie tastându-I aventurile savuroase. Cum adică despre cine amintesc eu aici? Despre EL – bineînțeles – cel care mi-a făcut cunoștință și cu eroul nostru de astăzi. Astfel, nu pot uita ziua când, aflat la obligatoria cafea de la ora 9 servită la cantina-restaurant a măreței noastre societăți metalurgice, acum aflată pe patul de moarte din păcate – tot EL este cel care mi l-a prezentat pe Fili, totul frumos ambalat în stilu-I caracteristic:

  • – Io-te, Sorinele – el e cel mai bun transfer al societății noastre. Ce vorbesc eu aici? E transferul secolului! Nici Prodanca nu reușea unul mai bun. M-a sunat și Giovanni Becali din pușcărie să mă felicite. L-am luat în mercato pe ultima sută de metri, iar dom director Mitică Mihai sigur îmi va mulțumi și iar mă va aburi că îmi va da o premiere. Îl ai în față pe noul viitor șef al secției transporturi al uzinei noastre.

AJOFM – concurentul LUI direct – ar fi dat orice să aibă recordul SĂU de angajări, dar mai ales mâna LUI bună cu privire la oameni. Un lucru e cert – din zecile, chiar sutele de oameni pe care direct sau nu, EL i-a ajutat angajându-i în majoritatea societăților de frunte ale orășelului nostru, Fili pot îndrăzni să spun că este de departe în top, calitățile lui umane reprezentând numai un bonus – excelent, e adevărat – pe lângă multiplele lui abilități practice.

Dar iarăși magnetismul LUI mă îndepărtează de principala vedetă a articolului de astăzi. În acest sens, aș vrea să vă povestesc un pic despre marea petrecere dată de Fili, cu prilejul împlinirii de către acesta a unei jumătăți de centenar. Invitat de onoare – bineînțeles, Măria Sa – cel mai bun impresar al forțelor (binelui și răului) de muncă buzoiene. Invitați de prim-plan – cele vreo 8(!) perechi de fini ale lui Fili și/sau câteva rude apropiate. Invitat de rând, sau de coloană🤣 – subsemnatul. Norocul meu – pentru a compensa cu strălucire lipsa mea de inspirație din ultimul timp😊 – a purtat același nume ca de fiecare dată, adică tot…Cicioaica. Apariție elegantă, însă discretă – Cicioaica a reușit (și) de data asta să mă facă să fiu invidiat, samsarul de suflete aflat în dreapta mea la cea mai strălucitoare masă, dealtfel – urlându-mi în ureche pentru a acoperi muzica lăutarilor:

  • – Băi, Sorinele – ai dat lovitura! Marilyn Monroe a ta parcă e din ce în ce mai frumoasă. Se uitau finii lui Fili la ea, de îmi venea să le atrag eu atenția, nu altceva.

Și, dragii mei – acum aș dori să vă fac un picuț atenți. Abia în seara aceea am aflat cât de bogat e Fili. Aveam eu o presimțire, însă abia în momentul în care i-am cunoscut cele 2 fete din viața lui și mai ales după felul în care îl privesc, am avut certitudinea că omul ăsta se poate considera cel mai bogat și cel mai fericit om de pe pământ. Și nici nu avea cum altfel, cu o soție cu un caracter atât de frumos cizelat – unde anume credeți? – fix în creuzetul renumitei școli 16, actuala Școală Ion Creangă. Parcă vă spune ceva lucrul acesta, nu-i așa? Parcă am scris despre câțiva exponenți se seamă ai acestei renumite școli și parcă v-am mai reținut atenția cu privire la magicieni care au atins suflete de-a lungul timpului în această adevărată uzină de fabricat OAMENI. Și iată-mă deodată depănând amintiri cu soția sărbătoritului, valul emoției gâtuindu-ne pe amândoi atunci când ne reaminteam unul altuia de câte vreun profesor sau de un altul. Și – nu știu cum mama naibii se întâmpla, dar dintre toți profesorii amintiți tot despre ea am vorbit cel mai mult – despre stăpâna cifrelor, îmblânzitoarea teoremei lui Pitagora (generalizată sau nu). Amintesc aici, evident – de (fosta) domnișoară profesoară de matematică Stratan. Am întâlnit-o recent chiar, cu prilejul unei memorabile reuniuni a generației mele de suflet – generația E. Vă jur că primul impuls atunci când am revăzut-o a fost să-i confirm grăbit cum că, întradevăr – suma pătratelor catetelor este egală cu pătratul ipotenuzei.

Dar iarăși mă lăsați să zbor luat de vântul amintirilor și aproape uit să vă spun cel mai important lucru. Dragii mei, dacă vreodată am simțit viermele ăsta nesuferit al invidiei în suflețel – ei bine, recunosc vinovat, spășit chiar că l-am simțit atunci când am văzut dansul lui Fili cu fetița lui, cu numai vreo 4-5 ani mai mari ca și Bia mea, prin urmare să tot aibă vreo 20 sau 21 de primăveri. Ca să rezum într-o frază – vă spun numai că mi-aș dori ca și Bianca mea să mă privească în felul în care fetița lui Fili își privește tatăl. Atunci am avut sentimentul bogăției totale cu care prietenul meu este binecuvântat.

Nici nu apucăm noi bine să ne obișnuim unii cu ceilalți, iar eu să îmi revin din emoția discuției purtate cu soția semicentenaristului – moment în care își face apariția…Iulia Timosenko. Cum adică – cine mai este și asta? Da-ți un search pe google sau oriunde și căutați numele ei. Ne uităm hipnotizați cum coboară scările duduița despre care vă vorbesc – cu o ținută exact ca a fostului prim ministru al Ucrainei, având mersul cu (mă scuzați!) pieptu-nainte exact ca și fosta matroană a vecinilor noștri de la răsărit. Dar nu lucrul ăsta reprezenta cea mai izbitoare asemănare cu tanti Iulia, ci tocmai coafura acesteia din urmă – marcă înregistrată – cu care blonda noastră era accesorizată (ca să forțez la maxim exprimarea🤗). În spatele ei, ca și un demn purtător de stindard se afla evident soțul. Putea dealtfel să-i fie și vreun frate mai mare (ori vreun tată mai tinerel), poate chiar un bodyguard, sau poate fie chiar doar un simplu stegar. Lângă sosia Iuliei nimeni nu avea suficientă strălucire să lumineze. Și dacă ar fi avut, ar fi fost înghițită rapid de neonul…Irinei. Pentru că așa se numea blonda noastră din Carpați (cu filtru).

Petrecerea continuă…Și am un deja-vu – sunt iarăși singur la masă, exact cum vă povestisem cu ceva vreme în urmă, într-una dintre relatările mele. Toată lumea se află pe terasă – la o țigară, evident. Mă ridic rușinat de privirea lăutarilor care se uitau insistent la mine, de parcă îmi cântau numai mie și mă îndrept și eu către terasa restaurantului. Aici – veselie mare – Cicioaica era absorbită într-o discuție aprinsă cu soția celui al cărui nume nu poate fi rostit. Mă îndrept timid către Fili și îl rog să îmi dea detalii cu privire la mașina pe care i-a făcut-o cadou fetiței recent – un SUV frumușel, cu care să poată urca munții patriei noastre. Îmi întinde cheile mașinii și – înainte să o iau – auzim o voce feminină, așadar autoritară😀:

  • – Vreau și eu să văd ce mașină i-ai luat fetei, Fili!

Ați ghicit! E Iulia, pardon Irina – verișoara soției lui FiliTimosenko a României. Preia rapid cheile din mâna sărbătoritului și se urcă hotărâtă la volanul mașinii. Nu-mi rămâne decât să iau loc pe scaunul din dreapta și aștept cuminte ca doamna din stânga mea să dea o cheie. Pornește, execută câteva mișcări până se obișnuiește cu mânerul aflat pe consolă, apoi bagă bățul în poziția R – mașina pornind ascultătoare să meargă înapoi. Asta numai vreo 3 metri, apoi duce stickul în D pornind înainte și oprește apoi mașina în poziția inițială. Smulge cheia cu un gest ferm din fanta aflată pe bord și rămâne cu jumătate din cheie în mână!!! Reușește în cele din urmă cu un mic ajutor să reintregească utilajul și se dă în cele din urmă triumfătoare jos din mașină. În tot timpul acesta eu nu am scos niciun cuvânt – vă jur! Da! Eu – ăla care nu se poate să nu vorbească mai mereu neîntrebat, tăceam de data asta din gură chitic, temându-mă să nu cumva să spun ceva nepotrivit. Mă dau jos stângaci și laud noua achiziție tuturor celor care voiau să mă asculte. Degeaba – verișoara acaparase toată asistența – terasa cârciumioarei fiind deja aflată sub influența ei. Încerc să mă îndrept timid către intrarea locantei când sunt țintuit locului cu o întrebare:

  • – Și zi, Sorine! Ai avut-o profesoară de matematică pe domnișoara Stratan? Așa mi-a spus vară’mea…

Voi, mă știți! Băiat finuț, cu vorbele la el – descurcăreț în orice situație. Așadar răspund perfect ca un idiot🤣, bâlbâindu-mă teribil:

  • – Am avut-o…ăăă vreau să spun că aveți dreptate – așa este, doamna Irina!

Nu durează mult timiditatea mea însă și preiau hotărât hățurile conversației, petrecând câteva zeci de minute bune pe terasa cârciumii împreună (și) cu cele două fermecătoare verișoare, exponente de bază ale generației mele, ale adevăratei școli de magie, școala 16. Școala cu numărul 16 sau școala Ion Creangă poate dealtfel foarte bine să fie denumită Hogwarts – fiind celebră pentru pleiada de eroi de poveste sau chiar de monștri care i-au trecut pragul de-a lungul timpului.

Ce să vă spun mai multe? A fost o petrecere de vis, cu niște lăutari care s-au ridicat la înălțimea evenimentului, fiind cu mult peste prestația majorității. Credeți-mă – mă pricep, știu despre ce vorbesc😂! Dealtfel – prezența lor a fost o surpriză plăcută făcută lui Fili de către familia acestuia. Lăutarii, cum vă spuneam – de lăudat. Cu o chimie între ei explicabilă doar poate prin faptul că reprezentau un trio familial: mama prin voce, tatăl cu acordeonul și un puști de vreo 14 ani la clape întregeau tabloul muzical deosebit. Și – ca toată atmosfera plină de sărbătoare să fie completă, acordeonistul formației a făcut un șou cu propriul instrument – încheindu-și minireprezentația cu o încercare de interpretare – limitată totuși – a unei arii celebre, pur românești:

  • – Extraordinar! – se auzeau câteva voci extaziate de cucoane. E Ciocârlia lui Enescu…
  • – Ei nici chiar așa, doamnă! – se aude inconfundabila LUI voce. Poate doar cel mult e vorba despre oCIOARĂ.
Să ne citim cu bine!
Dacă ți-a plăcut – nu uita butonul de mai jos – un share e mare lucru

Please follow and like us:
error4
fb-share-icon20
Tweet 20
fb-share-icon20

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *