Covid-19 – jurnal de front

Notă relativ importantă: Rândurile de mai jos reprezintă fapte, întâmplări inspirate din viața MEA, ori lucruri poate care ți s-au întâmplat ȚIE – dar, cu siguranță, ar fi fost PĂCAT să nu se fi întâmplat CUIVA/ORICUI…

  • – Hai acasă, te rog! – aud vocea speriată a Cicioaicei în telefon… – Mi-a ieșit testul pozitiv… – continuă să mă informeze pe un ton sfârșit magnifica nevastă a valorosului vostru prieten😋.
  • – Așadar vom mai avea un copil? – încerc eu să glumesc total nepotrivit, așa cum deseori îmi este felul.

E vorba bineînțeles despre testul Covid-19 pe care neînfricata mea nevastă îl face periodic, ea aflându-se dealtfel în prima linie de apărare împotriva dușmanului ăstuia nevăzut. Cu alte cuvinte, dacă doriți – Cicioaica este la rândul ei un erou – așa cum sunt medicii, infirmierele, pompierii, gunoierii, jucătorii de păcănele etc. – cu alte cuvinte, noi toți☺!

Deja simt cum îmi circulă cu viteza luminii circumvoluțiunile sistemului meu de operare și am senzația acută cum că sunt cuprins din toate părțile de toate simptomele nenorocitului ăstuia de virus asiatic. Parcă se calcă toate pe picioare (simptomele, evident😁), făcându-și loc pe lista neagră a tuturor senzațiilor anormale. Brusc nu mai am gust sau miros, simt o slăbiciune musculară și parcă-parcă și nițeluș de febră aș avea. Totul se petrece numai în caserola care-mi ține loc de cap, normal – astfel că revin iute din șocul veștii primite, scuturându-mă rapid și spunându-mi că e o prostie și că ar trebui să (pre)iau hățurile căsniciei în propriile-mi mâini (– În sfârșit! – ar zice maică’mea bucurându-se – cam târziu, Sorine, mamă – însă mai bine acum, decât niciodată!)😁. Primul impuls pe care îl am – îmi confirmă dealtfel doza de testosteron în care bărbăția mea înoată – Mă duc la mama, astfel nu mă izolez și eu…😅 Renunț rușinat aproape imediat la acest gând – îmi anunț toți colaboratorii și șeful de situația mea și intru frumușel în izolare cu nevastă, copii și una bucată javră bișoneză (sau bișonească😁) pe cap. Apoi realizez – cuprins de o teamă teribilă – crunta realitate. Astăzi este luni, iar noi tocmai ne-am întors după un weekend fabulos petrecut undeva în apropiere de Bran cu încă vreo 4 familii de prieteni, toți prezenți cu copii cu tot, dealtfel. Anunț imediat telefonic pe toată lumea și stau cu inima cât un purice gândindu-mă să nu cumva să fie vreunul dintre ei cu ceva simptome de Covid-19. Răsuflu cumva ușurat abia câteva zile mai târziu când aflu că una dintre familiile de mai sus și-a făcut chiar testul obligatoriu pentru plecarea în concediu în Grecia și totul a fost ok, testul ieșindu-le tuturor negativ.

Prima veste bună: persoanele asimptomatice, precum Cicioaica stau în casă și nu se mai duc la spital pentru 48 de ore. Uraaa! Prima zi o petrecem mișto – jucăm cărți și ne uităm la Netflix! Începând cu a doua zi, începe calvarul plictiselii pentru copii, de parcă toată viața lor numai pe câmpii au alergat și nu au stat vreodată mai mult de 24 de ore închiși în casă😁. Îmi dau seama că totul ține de echilibrul psihologic și încerc cum pot să ridic moralul tuturor:

  • – Dragii mei, gândiți-vă că am intrat în izolare cu rezerve suficiente de hrană, însă bere nu am luat deloc! Asta dramă cu adevărat… – încerc eu nefericit să descrețesc frunțile tuturor.

Aiurea! După alte 24 de ore, cele două lăcuste, pardon – odrasle ale noastre – termină cu o furie soră cu disperarea toată rezerva de gustărele dulci sau sărate avute prin casă…În tot timpul acesta – nevastă’mea vorbește 12 ore din 24 la telefon, circuitul serviciu-DSP-colege fiind un vârtej aproape continuu. Îmi vine mă(t)reața idee să-mi învăț copiii un joc nou de cărți, plictisindu-mă de anostul macao. Îi învăț rapid renț – unul din jocurile care mi-au mâncat nopți întregi în timpul facultății. Pfff- mare greșeală am făcut! Jocul ăsta creează dependență! Un lucru tot e bun – copiii au uitat cu totul de altceva, prinzându-ne toți într-un teribil vârtej de wist, dame, roambe, popici de roșu sau totale, asta numai pentru connoisseurs😉! În tot timpul ăsta – Cicioaica umflă nota la telefon.

  • – Tocmai am vorbit cu cea mai bună coleguță a mea…Ne va aduce pe lângă niște cumpărături absolut necesare și niște porumb pentru fiert, plus vreo 2 pepeni…

Cuprinsă de o efuziune sentimentală, de înțeles până la urmă, mama copiilor mei izbucnește în plâns. Bia și cu Rareș se uită cu gura căscată când la mama lor, când la mine – așteptând parcă să spun ceva. Offf – și spun:

  • – Foarte frumos din partea coleguței tale! Auzi, Cicișor, nu vrei tu să-i spui dragei tale coleguțe să ne aducă și vreo 5-6 batoane cu Snickers sau cu Mars și numai vreo 2-3 băxulețe cu doze de bere? Mă uit spre copii și le fac cu ochiul, iar ăștia izbucnesc rapid în râs plusând imediat:
  • – Și vreo 3-4 pungulițe de chipsuri cu sare. N-ar fi rău să ne mai ia și niște pungi cu popcorn…

Cicioaica se uită încruntată la noi și nu are încotro, reușind să-i smulgem până la urmă un zâmbet. Aude telefonul și – înainte de a ne confirma că e aceeași drăgălașă coleguță, mă adresez copiilor:

  • – Șșșș – să nu vă aud: mama vorbește iarăși cu coleguța! Eu zic în timpul ăsta că vom avea suficientă vreme să ne uităm la un film și apoi să ne mai jucăm cărți. Ce spuneți?

După 3 zile – prima veste proastă: Cicioaica trebuie să plece la spital pentru refacerea testului – DeSePe -ul s-a răzgândit pentru a 14 oară și nu mai vine să refacă testul acasă. Plânsete, îmbrățișări, băgăjel făcut – Cicioaica plecată cu ambulanța, vecinii probabil deja speriați de-a binelea. Copiii și cu mine facem cu mâna polițiștilor în fiecare zi de la balconul apartamentului, confirmând în felul acesta prezența noastră. Ne simțim precum niște capete încoronate (nu încornorate😃) sau niște vedete pop care-și salută fanii de la balconul reședinței. Dacă îmi pun o cipilică pe cap, mai că-mi vine să desfac larg geamurile și să fac semnul crucii binecuvântând muritorii de rând precum o face papa de la Roma de la balconul Vaticanului.

Surpriză! Prietenul la nevoie se cunoaște…Un bun amic îmi aduce la ușă cele esențiale traiului în izolare: dulciuri pentru copii și bere pentru mine! Și toate astea fără să transmit ceva pretenașului pe vreo cale cunoscută, poate doar telepatic bombardându-l cu incantații🙂! Ce înseamnă și solidaritatea asta masculină…Parcă izolarea asta nu mai este chiar atât de rea. În tot timpul ăsta am realizat un lucru: nu avem niciun simptom: nici noi, nici copiii! Așteptăm astfel cu speranță rezultatul noului test.

Cicioaica revine după 2 zile împreună cu o veste mare: rezultatul noului test este negativ! Uraaa! Îmi înghit în ultima clipă gluma nepotrivită avută pe vârful limbii, știți voi care – cea cu privire la rezultatul testului, glumă pe care am lansat-o total neinspirat pe la începutul izolării noastre și îmi îmbrățișez emoționat nevasta. Oameni responsabili – întrebăm Di_eS_Pi – ul dacă și în ce condiții putem părăsi izolarea sau carantina și primim răspuns cum că – imediat după primirea testului. Mai repetăm întrebarea – dacă restricțiile au fost ridicate tuturor – și ni se răspunde ușor iritat de către reprezentatul PeSeDeului, pardon DeSePeului local că – totul e ok, puteți ieși cu toții! Așa și facem – ieșim la aer, fiecare după priorități: Cici cu Rareș în parcul din apropiere, Bia a plecat rapid către Crâng – mândria orașului nostru, în timp ce eu am fost cuprins de o nevoie mare de a-mi vizita Aurașul aflat în cea mai strălucitoare cârciumioară din cartier, asta nu înainte de a da o tură prin oraș cu mașinuța mea salutând fiecare patrulă de poliție, fie ea locală sau de orice fel…Nu ajung bine să parchez mașina, când aud telefonul zbârnâind:

  • – Agent BLĂTULESCU CAPDELUPĂ la telefon! Sunteți acasă? Dumneavoastră și 2 minori?
  • – Știți, tocmai am primit confirmarea că putem părăsi izolarea în urma testului…

Să vă comprim mai bine toată acțiunea…Alerg de nebun prin tot orașul culegându-mi copiii și alergând către casă, rugând în același timp pe agentul CAPDELUPĂ să înțeleagă că nu avem nicio vină. De_Sta_Po -ul se scuză pentru neplăcerea creată, în schimb nu ne dă nicio explicație cu privire la toată tevatura asta. Mai mult, devenind brusc suspicioși – cerem rezultatul testului inițial. Nici până astăzi nu l-am primit…Dragii mei, vreți să vă mărturisesc ceva? Pentru timpul petrecut izolați, pentru eventualitatea imunizării măcar parțiale – mi-aș fi dorit să fi avut cu toții coronavirusul ăsta nou-nouț.

Știți însă care lucru m-a dezamăgit cel mai mult? Faptul că am avut din păcate dreptate! Că – în ciuda, sau mai bine spus, mai ales în condițiile astea – unii oameni – tot neoameni au rămas! Și nu mă refer aici neapărat la circuitul bârfelor în natură. Nu! Mă refer la liota de babe (fără vârstă) care șușotesc pe la colțuri și se dezinfectează pe mâini după ce te privesc intens, neînțelegând că ar trebui să se dezinfecteze oral mai bine. Și nu pentru ce ar fi putut băga în gură, ci tocmai pentru ce le ies din mațe. Cum spuneam – când spun babe aici, nu mă refer la vârsta lor, nici măcar la sex dealtfel. Babe sunt deasemenea și toți ăștia care îți tușesc în față și strănută în propriile lor măști, având toate simptomele covidului ăstuia nenorocit, însă ascund lucrul ăsta absolut criminal, continuând să se ducă la job, sau să plece în concediu, oriunde – nepăsându-le de nimeni și de nimic. Babe sunt și țațele astea cu masca pe gușă care măcăne mâncând semințe și bârfesc pe toată lumea, dându-și cu părerea despre orice lucru.

Voi, mă știți! Limbă lată și usturător de iute atunci când vine vorba de…cuvinte, mă aprind repede – dar mă sting la fel de rapid, amintindu-mi la timp ce este cu adevărat important: eu vă iubesc cu toată puterea cordului meu! Și mai important decât atât este faptul că simt cum și voi îmi zâmbiți încurajator, iar unii dintre voi chiar îndrăznesc să spun că mă iubiți la rândul vostru cu adevărat…Așa o fi oare?

Să ne citim cu bine!
Dacă ți-a plăcut – nu uita butonul de mai jos – un share e mare lucru
Please follow and like us:
error4
fb-share-icon20
Tweet 20
fb-share-icon20

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *