Notă relativ importantă: Rândurile de mai jos reprezintă fapte, întâmplări inspirate din viața MEA, ori lucruri poate care ți s-au întâmplat ȚIE – dar, cu siguranță, ar fi fost PĂCAT să nu se fi întâmplat CUIVA/ORICUI…
Asta e! Recunosc – sunt mămăligă! Și după ce că sunt atât de moale, îmi mai și place mămăliguța îmbrăcată cu olecuță de smântânică sau ușor îmbrățișată cu o țârișoară de brânzicuță de oi și apoi frumos amestecându-și culoarea cu cea a unui oușor de gâscă nițeluș scăldat printr-o băiță de unt…Și ce poate fi mai bun la final, decât un păhăruț strașnic de vinișor roșu? Parcă vă și aud grăbindu-vă să-mi răspundeți aruncându-mi șmecherește 2 pahare ar fi cu mult mai bune decât unul! Ați numărat diminutivele folosite în fraza de mai sus? Fix 10😂.
Probabil deja zâmbiți și iarăși vă întrebați ce naiba l-o fi apucat din nou pe ăsta să-și înșire la nesfârșit pe aici, oriunde – preferințele culinare, sau pohta ce-a pohtit. Dar asta nu reprezintă decât o introducere, dragii mei, pentru a netezi calea și pentru a mă descrie așa cum voi sigur mă cunoașteți deja: „nalt la stat, iute la mânie dar deloc vărsător de sânge😀 și mai presus de toate – iubitor de oameni. Pentru că – scumpii mei cititori – îmi plac oamenii cu toate defectele lor, cu toate abilitățile lor nelimitate, iubesc să iubesc, ce mai încolo și-ncoace – iubesc iubirea! Urmăresc cu o voluptoasă plăcere comediile romantice dulci ca mierea de genul 50 First Dates, revăd cel puțin de vreo 2 ori pe an Notting Hill – cu alte cuvinte sunt imaginea clară a unui romantic incurabil.
Nu vă grăbiți să mă certați spunându-mi că ar cam trebui să-mi fie rușine ca tocmai eu, ditamai omul – depășind suta de kg de multișor timp și cu o tonă de experiență de viață – tocmai eu, spuneam – să lăcrimez oftând precum o domnișorică îndrăgostită atunci când fabuloasa Julia Roberts se întoarce pentru a 3 oară la slăbănogul ăla cocoșat și netuns de Hugh Grant și-i cere umil…să o iubească. Ca să nu mai amintesc aici de miniseriile alea celebre ale BBC -ului de prin anii ’90, ecranizări superbe ale capodoperelor genialei Jane Austen, cum ar fi spre exemplu magnificul tv-show Pride & Prejudice în care strălucește precum un astru Colin Firth. Un bărbat ceva mai echilibrat ca și mine ar spune despre toate astea că sunt micile lui plăceri vinovate, încercând astfel să-și explice o nevoie de echilibru, ca și cum în restul timpului s-ar uita numai la fotbal, wrestling sau documentare despre cele mai mari războaie ale istoriei. Ei bine nu! Toate cele de mai sus le consider MARILE mele plăceri NEVINOVATE.
De ce nevinovate? Pentru că, dragii mei am eu destule plăceri vinovate😋! Și – pentru că astăzi am tot adus în discuție spectaculoasa lume a filmelor – vă mărturisesc că am – spre exemplu – o ciudată atracție pentru cinematografia asiatică, în special pentru cea coreeană, filmele din țara de baștină a Samsung-ului sau Hyundai-ului oferind lumii întregi în ultimii 20-30 de ani cele mai intense și originale proiecții cinematografice. Filme precum Parazit sau Parasite, marele câștigător al premiului Oscar și primul film străin câștigător al celui mai bun film – nu face decât să încoroneze mult prea târziu supremația asiaticilor. Doar Q. Tarantino vorbește de vreo 2 decenii oriunde are ocazia de magia filmului din estul îndepărtat, filme precum Oldboy fiind aproape de neegalat ca măiestrie cinematografică.
Dar iarăși mă îndepărtez prea mult și zbor departe uitând să vă spun că nu cele de mai sus reprezintă cu adevărat plăcerile mele vinovate, ci – spre exemplu – infinita paletă de filme de groază. Și nu neapărat cele cu adevărat bune, cât francizele infinite de genul Saw, Scream și Final Destination sau mai nou IT. Și acum vă voi explica și de ce mai sus vă spuneam să nu vă grăbiți să mă trageți de urechi pentru alegerile mele soft cu privire la filme, cumva nepotrivite pentru imaginea unui nene în toată puterea vârstei, așa cum sunt eu😁. Adevărul e un pic mai complicat (și cu mult mai rău😃)! E adevărat că îmi plac și tâmpeniile de mai sus, însă – și aici vine și culmea de jos a abominabilului alegerilor mele – mi-au plăcut și mai mult să le urmăresc pe rând – împreună cu fiică’mea mai întâi (primele 3), apoi cu fii’miu – seria IT. Și asta atunci când vârstele copiilor nu erau cuprinse în baremurile cna-ului nostru sau al oricui. Nu știu cât de bine sau cât de rău o fi, însă – cel puțin deocamdată – în cazul Biancăi mele – am observat o alegere ceva mai atentă (a fiică’mii bineînțeles) cu privire la filmele preferate sau chiar a cărților pe care dorește să le citească. Zâmbesc mândru și deloc vinovat când se strâmbă la toate aparițiile siropoase din ultimul timp ale filmelor forțate marca Disney. Asta nu ne împiedică să nu revedem cu plăcere toți 3 seria Harry Potter (ultimele filme din serie numai potrivite pentru vizionat de către copii nefiind😄). Toți 3 – pentru că Cicioaica rămâne singurul reper moral🤔 al nostru, dealtfel plăcerile ei cinematografice rezumându-se exclusiv la blockbusterele de acțiune, filmele din seria Die Hard sau Terminator făcând-o de fiecare dată să lăcrimeze de emoția actului artistic🤗.
Așa că, aș îndrăzni să ofer un sfat oricui vrea să mă asculte: lăsați copiii să citească cum, când și ce vor ei! Poate nu vor înțelege totul acum, însă informația le va rămâne undeva lipită și – fix atunci când vor avea nevoie – le va țâșni de fiecare dată în ajutor, atunci când vor vedea altfel lucrurile. Așa și cu filmele – bunul gust legat de poveștile astea vizuale, va veni odată cu experiența. Iar experiența se câștigă – ați ghicit iarăși! – trecând prin purgatoriul vizionării filmelor mediocre, al citirii cărților ușurele și frivole sau – de ce nu? – al purtării conversațiilor lungi și plictisitoare (uneori) cu vreo persoană sau cu alta, afișând o mină cât se poate de preocupată și de serioasă – exemplul perfect al interesului total.
Să ne citim cu bine!
Dacă ți-a plăcut – nu uita butonul de mai jos – un share e mare lucru
5
20
20
20