DA sau NU?

Notă relativ importantă: Rândurile de mai jos reprezintă fapte, întâmplări inspirate din viața MEA, ori lucruri poate care ți s-au întâmplat ȚIE – dar, cu siguranță, ar fi fost PĂCAT să nu se fi întâmplat CUIVA/ORICUI…

Să nu-mi spuneți voi mie că nu regretați acum diminețile de primăvară când puteați să faceți ce voia pixul vostru cu mină stearpă😊 sau că nu vă e dor de zilele când ați fi putut în sfârșit să vă luați inima în dinți și să acceptați invitația aia la teatru venită din partea fix singurei persoane cu care ați fi vrut să mergeți dealtfel oriunde în lumea asta. Sau – de ce nu? – parcă vă și aud cum suspinați după momentele acelea când ați fi putut să lăsați naibii toate calculele voastre legate de bani, timp sau mai știu eu de care fel și să luați hotărârea brusc spunând rapid un DA! hotărât ieșelii pe la vreo crâșmă cu prietenii într-o oarecare seară de weekend. Dar nooo – voi găseați întotdeauna scuze, strâmbați mereu din nas cu privire la vreun lucru sau la un altul și erați permanent nemulțumiți ba de locație, ori nu vă convenea ziua propusă, sau poate doar nu agreați ochișorii vreunuia dintre cei care urmau să vă însoțească. Și acum nu faceți altceva decât să înghițiți în sec și să vă bucurați în sinea voastră, consolându-vă total stupid ca un românaș sadea ce vă aflați de faptul că – măcar (sau at least cum ar spune neozeelandezul dacă ar avea și el coronavirusul ăsta cu ochișori oblici) niciunul dintre noi nu mai poate acum face lucrurile atât de simplu, pe sistemul mioritic să moară și capra vecinului. Aș paria că vă lamentați cu toții că nu mai puteți alerga cu atâta lejeritate în parcul din apropiere, făcându-vă că uitați cu privire la faptul că nici echipamentul de sport nu mai știți pe unde l-ați lăsat ultima oară sau dacă vă mai cuprinde cumva – evident. Deasemenea parcă vă și aud plângându-vă cum niciunul dintre voi nu mai poate ieși pe la vreo cafenea și să lenevească singur în fața unei cafele urmărind cum crește iarba aflată exact pe gazonul de lângă terasa unde vă aflați. Dar mai ales ați fi vrut poate să beți cafeaua cu cineva drag vouă, pentru că – nu-i așa? – parcă și iarba de care vă spuneam este mai verde atunci când sunteți cu persoana care vă face sufletul să cânte…Și mai știți ceva? Vă citesc ca pe un prompter gândurile și chiar vă aud cum vă promiteți în barbă cu toții că nu veți mai rata nicio ocazie pe care viața asta atât de frumoasă vă va mai scoate în cale. Le veți arăta voi tuturor, dar mai ales vouă înșivă!

Și iată cum după un timp veți fi martori vii😂 ai decesului armaghedonului ăstuia infernal și vă veți lua inima în dinți, scoțând timid capul afară și inspirând adânc în piept aerul ăsta cu mult mai curat decât atunci când ați intrat în hibernarea asta forțată. Și știți ce veți face apoi? Cunoașteți oare care va fi primul lucru care vă va motiva, care vă va face să trepidați de emoție? NU! Nu veți alerga ca niște bezmetici prin parcuri gata să vă ușurați de kilogramele în surplus, nu veți bea vreo cafea pe la vreo terasă și nici nu vă veți înghesui la vreun teatru imediat cum scăpați din carantina asta autoimpusă. Veți visa iarăși cu ochii deschiși la un viitor în care veți avea timp de toate, de huzureala de a vă bucura cu niște prieteni pe la vreun pahar cu vorbă, mințindu-vă iarăși până vă veți crede și voi înșivă că nimic rău nu vi se va mai putea întâmpla from now on și că veți avea timp berechet să mâncați pe săturate, să cântați din toată inima, să iubiți cu patos, cu alte cuvinte veți avea timp destul să trăiți cu adevărat, însă un pic mai târziu, nu chiar acum! Pentru că acum prioritar pentru voi va fi completarea unui formular important de preschimbare a permisului auto care v-a expirat în timpul pandemiei. Apoi vă veți aminti că nici nu prea vă place atât de mult cafeaua băută aiurea-n tramvai prin nu știu ce crâșmă obscură și vă veți spune liniștindu-vă complet, că tot mai bună e cea făcută de voi la ibric – acăsică bineînțeles. Și până la urmă vă veți convinge că de fapt voi nu ați înțeles niciodată nebunia asta a tuturor celor care se lamentau de mama focului cu privire la viața care merită trăită din plin, lamentări venite puhoi în zilele parcă nesfârșite ale închisorilor voastre conjugale😃. Și toate astea vărsate urlând de-a dreptul pe toate rețelele online pe care bunul Dumnezeu le-a inventat (cu ajutorul unor flăcăi precum e și băiatul acela cu nume de bere germană – Zuckerberg) pe nesfârșitul tărâm al internetului. Să vedeți apoi averse de imagini și povețe filozofice (de parcă sunt și de vreun alt fel😀) cu privire la traiul simplu și minimalist – hrană a sufletului, de parcă îndrăzneala de a respira cântând sau iubind reprezintă tabuul total ale unei vieți sociale sănătoase. Și veți reveni la vechile voastre obișnuințe de a vă urca oriunde tone de imagini cu voi și cu odraslele voastre din vreo vacanță estivală, unde veți poza fericirea absolută – totul bineînțeles culminând cu rânjetul vostru perfect fabricat în fața vreunui apus de soare grandios. Apoi vă veți grăbi să vă culcați înainte de a intra soarele în mare, doar cu scopul de vă trezi la timp să apucați să fotografiați răsăritul😁.

Dar chitroși cum vă cunosc și încăpățânați până la cer și-napoi, parcă îmi și închipui cum vă veți grăbi să-mi stricați toate pronosticurile și vă veți buluci cu toții să rânjiți cu toată fasolea întregii lumi, conștienți brusc de faptul că singurul lucru cu adevărat prețios și de neînlocuit, singura iubită căreia îi datorăm totul și cu care ar trebui să ne mândrim permanent și de care ar trebui să avem grijă întotdeauna este propria noastră viață.