Hotel Cișmigiu

Notă relativ importantă: Rândurile de mai jos reprezintă fapte, întâmplări inspirate din viața MEA, ori lucruri poate care ți s-au întâmplat ȚIE – dar, cu siguranță, ar fi fost PĂCAT să nu se fi întâmplat CUIVA/ORICUI…

Parcă v-am mai spus cândva, undeva pe-aici – că am cam fost primul din marea baltă de amici, prieteni comuni nouă – cuplului Cicioaica&Sorel, care și-au luat inima în dinți și care – inconștienți până la un punct – au spus DA! ofițerului stării civile. Inconștienți, pentru că, nu-i așa? – căsătoria reprezintă până la urmă tot un fel de ruletă, unde poți câștiga semnificativ, în egală măsură în care poți pierde totul. De obicei pierzătorii sunt de cele mai multe ori ei, așa cum de fiecare dată ele au întotdeauna dreptate.

Ce nu știți încă, reprezintă probabil faptul că era cât p`aci să fim întrecuți în ale căsătoriei – de către cine credeți? – de către magicianul nopților – Dan – căpitan de plai, zis Morales sau Întunecimea Sa. Marele meu prieten se înscrie în marea paletă a artiștilor sălbatici, greu de îmblânzit și care era cât pe ce să eșueze întocmai la fel ca unul dintre ei (dintre artiști, normal😊). Cum altfel, dacă nu aproape sfârșind însurat și mult prea curând pentru buna lui creștere ulterioară – cu una dintre cele 3-4 mari iubiri ale vieții lui – și anume cu Mălina – silfida studentă la (para)psihologie.

Unul dintre cei mai de nădejde tovarăși de discuții filozofice, toate petrecute neapărat după ora închiderii majorității restaurantelor cu pedigree, Dănuț – alături de mine și de Adi – adevăratul stăpân al inelelor – binecuvântam pioși acum mai bine de 2 decenii majoritatea stabilimentelor semirespectabile din orașul nostru, toată acțiunea noastră petrecându-se evident după conducerea prietenelor noastre pe la casele lor. Tocmai de aceea, Adi Talent și cu mine rămânem cu gura căscată când, într-o frumoasă dimineață de sâmbătă, prietenul nostru de 7 stele Alexandrion ne invită la ora 11 AM(!) la cea mai normală (sau ordinară😁) bodegă de pe lângă gara orășelului nostru, numai pentru a ne comunica ceva urgent şi de o importanță capitală cu privire la viitorul strașnicei noastre camaraderii mușchetărești.

Ajung împreună cu marele blond, cu Adiță cel înțelept – cea de-a treia roată de la tricicleta noastră bahică – la marele fix, exact în fața Soldatului grăbit, mare lăcaș de cultură muzicală de cea mai mare valoare artistică. Piese precum Balerina sau Așa sunt zilele mele ale unor artiști consacrați ai vremii și de o înaltă (cu o măreață😀 unică excepție – Adi Minune) ținută scenică și factură muzicală (era să scriu fiscală😁) răsunau în niște boxe uriașe. Ce vremuri, Doamne Dumnezeule – era 11 dimineața, oameni buni!! Și cine stătea cu o față de câine de vânătoare rănit la masă și în fața unei halbe cu bere? Tocmai el – maurul nostru amic, care părea pleoștit de tot în timp ce privirea îi era ațintită către o lalea galbenă leșinată aflată pe masa de lucru, în fața lui. Înainte să ne lase să întrebăm ceva, auzim vorbele lui ca un trăsnet:

– M-am hotărât s-o cer de nevastă – și cu asta basta! Vine cu trenul de 11.30 și uite ce lalea frumoasă i-am luat, ne arată victorios biata floare eșuată. Are și culoarea galbenă – sunt preferatele ei lalelele galbene. Din păcate era singura de felul ăsta și am preferat să nu stric momentul luând de mai multe culori, astfel m-am hotărât mai bine să beau o bere cu voi de restul banilor – totul în cinstea evenimentului – evident…

Evident😂…s-a ales praful și pulberea curând (și) de toată afacerea Mălina, rămânându-ne doar amintire o frumoasă invitație deja făcută și primită ca o dovadă în plus a unei tentative eșuate…Dar despre asta, voi vorbi poate cu o altă ocazie. Și iată cum, din primul candidat la căsătorie pe viață și pe moarte, Dănuț s-a transformat în ultimul mohican, omul cochetând cu boemia vieții de burlac mult timp după aceea. Daaaar, viața asta pișicheră l-a prins în cele din urmă și pe el în final – iar nouă, celor care îl invidiam cu o simpatie sinceră (dar bine ascunsă) pentru libertatea lui – nu ne-a rămas altceva decât să-l felicităm resemnați pentru faptul că a intrat și el în rândul lumii. Soarta l-a norocit bine cu o frumoasă nevastă care i-a potolit elanul tineresc pentru totdeauna (sau cel puțin pentru o vreme😁). Adio petrecerilor de pomină, adio nesfârșitelor noastre nopți pierdute, adio micilor farse făcute prietenelor noastre, când – după ce le conduceam pe la casele lor, ne reîntâlneam imediat și continuam să ne îmbătăm cu viața asta minunată. Nu trece mult timp și minunatul cuplu a fost binecuvântat cu o scumpă fetiță, făcându-l pe Morales să devină pentru totdeauna sclavul unui ghemotoc de energie – așa cum noi, ceilalți spadasini ai viței-de-vie deja cunoscusem sentimentul ăsta, de abandon total în fața mașinilor ăstora de consumat scutece.

Și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți/Și-am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea așa! Totuși…mă mănâncă rău degețelele astea și nu mă lasă inima să nu vă aduc la cunoștință și să vă povestesc o țâră numai și despre petrecerea dată cu prilejul botezului fetiței lui Dan, eveniment monden ce ar fi fost păcat să nu rămână pomenit undeva.

Petrecerea avută după botezul propriu-zis – una tipică – desfășurată la un restaurant cochet – a fost pe placul tuturor. Nașii mândri si frumoși, părinții tineri și emoționați, martorii prezenți – suficienți ca și număr și deloc pretențioși. Toate bune și frumoase, muzica de calitate – totul până în momentul când cineva dintre noi – a avut neinspirata idee ca la sfârșitul petrecerii să ne întrecem cumva la un concurs de karaoke. Neinspirată – pentru că, majoritatea dintre prietenii tăticului, la sfârșitul evenimentului erau deja supereuforizați😂 – dacă mă înțelegeți (și sigur o faceți) ce vreau să spun.

Petrecerea continuă – cum frumos puncta titanul Toma Caragiu într-un celebru scheci umoristic, câțiva dintre cei prezenți chiar au făcut câteva încercări timide de a cânta, însă fără să întoarcă niciun scaun😀 (cred că ăsta a fost și evenimentul care a inspirat de altfel marele șou The Voice). Și a sosit și marele cutremur, cireașa de pe tort (pentru că ar fi nepotrivit să spun bomboana de pe colivă). Cunoașteți cu toții marele hit, evergreenul Hotel California al celor de la Eagles. Ei bine, nu știu câți dintre voi cunoașteți însă și varianta autohtonă a song-ului de mai sus, nemaipomenitul cover Hotel Cișmigiu al băieților de la Vama Veche. Să spunem doar că hotelul nostru autohton conține niște versuri nu tocmai ușor de înghițit de către toată lumea și reprezintă o melodie ușor nepotrivită pentru a fi redată la un eveniment precum celebrarea unui botez. Una peste alta, spuneți-mi voi dacă ghiciți câte scaune am întors eu și cu magicul tătic atunci când ne-am suflecat mânecile și am cântat cu toată pasiunea de care eram capabili? Exact – toate!!! Am început cu Dănuț în forță și – inundați de încurajările primite de pe margine, am continuat savurând fiecare picătură de adrenalină care ne curgea valuri prin vene. Lumea extaziată, ne aplauda frenetic, nașul fluiera aprobator, lumea în general era total hipnotizată de duo-ul nostru electrizant, versurile ușor de fredonat…totul până la refren😀. Dj-ul de serviciu, băiat finuț și probabil plictisindu-se de moarte până atunci – exact în momentul în care refrenul se auzea zbierat din gurile noastre, oprea negativul – toată lumea auzind apoi clar memorabilele cuvinte Să te f.t în hotel Cișmigiu!/Îmi e frică și tremur de un nou cutremur/Americanii-s de vină/F…-i în gură să-i f.t! Vă închipuiți atunci gurile căscate ale tuturor, rudele de la țară și cu frica lui Dumnezeu gândindu-se probabil că a venit necuratul și nu mai e mult până la sfârșitul lumii.

Terminăm transpirați, răgușiți, dar cu sufletele pline de bucurie – cântecul emblemă al tinereților noastre libere și frumos colorate și privim pe toată lumea în ochi – gata să primim aplauze la scenă deschisă. Ne înconjoară o tăcere glacială, lumea privindu-ne cu o curiozitate de parcă am fi fost niște specii noi de artiști, nemaiîntâlnite până atunci. Privesc cu coada ochiului către Morales, care încă nu renunțase la zâmbetul lui victorios, apoi privirea îmi alunecă către masa nașilor – unde se șușotea de zor. Și – tocmai când mă pregăteam să-l iau pe Dănuț și să mă ascund în vreo gaură de șarpe, auzim aplauzele frenetice și uralele însoțite de fluierături ale celui de-al treilea nostru mușchetar – camarad de nădejde în împrejurări grele cum era și cel de atunci: Bine, băieți – extraordinar, bis! Biiiiis! Freneziei lui molipsitoare i se alătură cam fără chef alți câțiva comeseni și astfel, precum o flacără mistuitoare se creează un iureș de nestăvilit, proaspătul tătic fiind pe punctul să dea curs cererilor tot mai aprinse de bis-uri. Îl opresc la timp, simțind privirile soțioarei lui și – în general – ale rudelor mămicuței cum ne fulgerau nu tocmai cu simpatie.

Totul se termină cu bine, ca în orice poveste holywoodiană de succes și revin pe jumătate speriat, pe jumătate mândru la masa mea, primind dealtfel recenzii mixte cu privire la prestația avută: Cicioaica era pe punctul să mă mănânce (de drag, evident😂) din priviri, în timp ce Adi sau frații Ristic și Miler mă felicitau zgomotos. Privesc totuși cu o umbră de îngrijorare cum Morales e înconjurat de toate rudele și presupun că e felicitat deasemenea cu mare avânt. Răsuflu ușurat totuși când îi văd zâmbetul imperturbabil cum i se lățește pe față, iar atunci când ochișorii noștri fac contact, îl aud strigându-mi în gura mare ceea ce numai mușchetarii de bere la halbă ar fi trebuit să știe: – Sorele, îl iei pe Adi și după ce termin de strâns pe-aici ne vedem să ne luăm la revedere cum trebuie! Face apoi cu ochiul conspirativ, atât de evident – încât până și străbunica surdă de la țară și care moțăia pe un scaun și-a dat seama cu privire la intenția mărețului nostru prieten.