Busolă morală

Notă relativ importantă: Rândurile de mai jos reprezintă fapte, întâmplări inspirate din viața MEA, ori lucruri poate care ți s-au întâmplat ȚIE – dar, cu siguranță, ar fi fost PĂCAT să nu se fi întâmplat CUIVA/ORICUI…

Facem, ce facem și ne opărim sufletele, ne împiedicăm precum cei mici, ne dăm peste cap busolele, ne dezactivăm propriul gps bine proptit către vreun obiectiv sau către altul de fiecare dată când suntem siguri că nimic și nimeni nu ne mai poate surprinde suflețelele astea trecute prin ciur și prin dârmon (expresie perimată, învechită, total inutilizabilă în zilele noastre și care sugerează pe scurt faptul că suntem trecuți prin multe încercări, având suficientă experiență de viață. Folosirea expresiei e pur subiectivă și folosită aici cu scopul exclusiv de a încerca să epatez și să vă induc ideea de stăpânire a cuvintelor, însă eșuând de fiecare dată în încercările mele pseudoliterare, reușind numai să stârnesc cel mult câteva zâmbete ironice binemeritate😊).

Îmi iau inima în dinți, adunându-mi tot curajul de care sunt capabil și voi încerca (absolut sincer și fără vreo urmă de ironie prost plasată) să vă înfățișez mai jos felul în care eu văd, simt sau categorisesc oamenii. Așadar, fără alte introduceri – fabuloșii noștri semeni se împart (după umila mea părere) în două (2) mari categorii:

  • 1) Cei care își stăpânesc (cred ei) emoțiile bine și își maschează cu grijă reacțiile la orice stimul exterior, autoconvingându-se că nimic și nimeni nu îi poate deplasa de pe locul lor bine situat, de la obiectivul lor bine stabilit. Ăștia sunt și genul de persoane cel mai ușor de manipulat, lupta lor interioară cu propriile emoții fiind aproape de fiecare dată pierdută, iar când lanțurile cu care își țin în frâu simțămintele sunt rupte, atunci să te ții, nenică! Să vezi atunci plânsete sau hohote de râs, să vezi averse de lacrimi, efuziuni sentimentale de neoprit, kilometri de resentimente…
  • 2) A doua mare categorie o reprezintă cei pentru care fiecare eveniment, fiecare situație cu care viața asta îi poate surprinde la un moment dat – nu reprezintă altceva, decât doar un alt motiv pentru eliberarea sentimentelor, de oricare fel ar fi acestea. Râd, plâng, se enervează, se tem – în general oamenii de felul acesta sunt exemple perfecte de recunoscut fiecărui sentiment uman în parte. Eiii..și aici e un picuț mai complicat. Aș împarte (cel puțin) în două subcategorii bine conturate acestă a doua mare categorie de tipologie umană și anume:
    • a) Îi regăsim aici pe cei cu sufletul zugrăvit pe față, cei cărora ușa raiului le e deschisă, asemănător cum cea a iadului le e la fel de ușor înfățișată. Mă refer la tipul de oameni care efectiv nu-și pot ascunde emoțiile sau nu vor lucrul acesta și tot ceea ce gândesc – spun sau înfățișează vizual prin expresiile lor faciale. Dacă simt furie, li se pare inutil să se autocenzureze în vreun fel, așa cum dacă simt bucurie li se pare absolut normal să se exprime liber sau cel puțin nu sunt capabili să își mascheze în vreun fel emoțiile.
    • b) Ajungem în final la cea mai complicată și foarte răspândită chiar (după umila mea părere) trăsătură umană – categoria celor care își pot suprima vizual anumite emoții, uneori chiar se pot autoconvinge de un neadevăr, numai cu scopul liniștirii subconștientului. Această categorie aparține exclusiv celor frustrați de orice fel, celor care suferă acumulând resentimente, celor care poate iubesc neîmpărtășit în tăcere suferind cu un foc mocnit permanent și nestins, chiar și celor care nu se pot bucura așa cum și-ar dori din cauza unor diferite motive autoimpuse cum ar fi jena, teama de ridicol, superstiții de orice fel etc. Oamenii de felul acesta pot mima o paletă largă de sentimente total opuse cu tot ceea ce simt și o fac frecvent, scopul lor fiind ascunderea cât mai bine a adevăratelor lor gânduri. Dealtfel folosirea unor expresii faciale cât mai expresive, a unor interjecții care pot exprima surprindere/teamă/veselie/furie etc. nu sunt făcute decât cu scopul de a ascunde cât mai bine adevăratele lor emoții.

M-aș opri brusc aici și – cu respectul total pe care vi-l port vouă, tuturor cititorilor mei – v-aș lansa o mică provocare prin care v-aș întreba cărei categorii/subcategorii vă încadrați fiecare dintre voi sau – dacă nu vă regăsiți în niciuna de mai sus – spuneți-mi voi atunci ce altfel de tipuri de oameni am omis de amintit mai sus. Aștept cu mare drag și interes răspunsurile voastre!

Să ne citim cu bine!
Dacă ți-a plăcut – nu uita butonul de mai jos – un share e mare lucru
Please follow and like us:
error5
fb-share-icon20
Tweet 20
fb-share-icon20

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *