MALLaniada

Notă relativ importantă: Rândurile de mai jos reprezintă fapte, întâmplări inspirate din viața MEA, ori lucruri poate care ți s-au întâmplat ȚIE – dar, cu siguranță, ar fi fost PĂCAT să nu se fi întâmplat CUIVA/ORICUI…

  • – Pe bune dacă NU e un avantaj extraordinar să te naști bărbat. Nu mai pot!! Simt că am obosit cu totul. De la Crăciun încoace văd numai munți de farfurii murdare, iar oriunde aș păși prin casă calc peste sute de mașinuțe fără roți, iar voi toți nu mă ajutați deloc cu nimic.

Mă uit în stânga mea la fi’miu, care – împreună cu mine – reprezintă voi toți. Soră’sa – mult mai norocoasă – e plecată de vreo 2 zile ba pe la vreo prietenă, ba pe la vreo mămăiță, parcă presimțind acumularea norilor de furtună😊. Încerc curajos să protestez cu privire cel puțin la un lucru din avalanșa celor spuse de Cicioaică și anume acela că este de notorietate faptul că ofițerul de serviciu cu responsabilități de spălare a veselei a fost întotdeauna subsemnatul, dar mă opresc la timp amintindu-mi că – am dreptul să nu spun nimic și orice voi spune în continuare poate și va fi folosit împotriva mea ulterior, astfel mă grăbesc să urmez cu sfințenie zicala românească tăcerea e de aur.

  • – Mă odihnesc 10 minute, apoi vom merge să ne relaxăm prin Orășelul Copiilor și apoi vom da o tură rapidă și prin mall. Ce spuneți?

Rareș I -ul, adevăratul stăpân al controlerului de Play Station, începe din ce în ce mai rapid să realizeze că viața asta nu e deloc dreaptă, iar noi oamenii nu suntem și nu vom fi niciodată egali. Întotdeauna vor fi ele, stăpânele planetei și numai apoi, la sfârșit noi – restul😁. Înghite în sec privindu-mă cu o urmă de speranță în privire ca și cum aș fi putut schimba cumva orarul deja bine stabilit de mămicuța lui și – oftând de-ți era mai mare mila – renunță în final la jocurile lui pe calculator consolându-se probabil cu gândul la mașinuțele bușitoare din orășel.

După vreo oră și jumătate de învârteli dezorganizate prin orășel însumând 2 știuleți cu porumb fiert, 2 căni cu vin (la fel de) fiert și vreo 3 serii de învârteli prin mașinuțele bușitoare absolut obligatorii ne îndreptăm grăbiți să ne tragem sufletul prin mall doar așa să vedem ce discounturi o fi la țoale, dragă și să-i luăm ceva copilului de la kfc.

Vă jur că am făcut cunoștință împreună cu fii’miu cu majoritatea scăunelelor (total inconfortabile dealtfel) așezate strategic în fața magazinelor, așezate parcă cu scopul precis de a amăgi mai degrabă decât alina vreun pic oboseala nefericiților de felul nostru. După numai vreo 3 ture dus și-ntors prin majoritatea magazinelor, Cicioaica – probabil de-acum ușor mulțumită și fără vreo urmă de oboseala de care amintea cu vreo 4 ore înainte – ne invită pe un ton suspect de drăguț să ne potolim foamea la etaj – în marele circ al foamei nou amenajat în unul din cele 2 mall-uri ale orășelului nostru.

Aici – se pare că toți locuitorii județului nostru s-au hotărât subit să mănânce ceva/orice exact în momentul când am venit noi – scările rulante gemând de forfota neîntreruptă. Lume multă, pestriță și parcă din ce în ce mai opacă, lipsită de orice direcție. Dar nu am eu dreptul să judec vreun trend anume, cu atât mai puțin să fac aprecieri cu privire la lumea asta care parcă se globalizează, se aplatizează ca și intenții sau chiar puseuri de emoții sterile – lucrul ăsta parcă în ciuda modei political correctness de promovare a diversității oricui sau a oricărei comunități.

Cicioaica – o știm cu toții – face parte din categoria persoanelor ălora nesuferite nouă celorlalți, persoane spuneam care pot mânca orice, oricând, oricum fără vreo consecință semnificativă asupra cântarului. După ce se gândește numai vreo jumătate de oră cu privire la ce gustărică să mănânce și ea – hotărăște brusc că o banală șaormioară (mică dar cu de toate😄) i-ar potoli foamea. Subsemnatul – băiat educat – mă ridic automat și mă îndrept către coada de la pizzeria/șaormeria indicată de delicata de nevastă’mea și înjur în gând pentru lipsa mea de inspirație de a nu-mi întreba consoarta dacă nu dorește și ea ceva, evitând astfel să stau la 2 cozi de anaconda pentru gustărica lui fi’miu prima oară, apoi pentru șaormioara nevesti’mii. Mă întorc victorios purtând tava plusând cu încă vreo 2 porții de cartofiori prăjiț şi vreo 2 pahare cu suc, numai așa pentru decor😁. Fericirea de pe chipul Cicioaicei mă face să mă gândesc că a meritat orice efort și tocmai când mă pregăteam să-i sugerez (diplomat😄 evident) că e timpul să mergem acasă – aud următoarele:

  • – Știi ceva? Mă simt vinovată că noi am mâncat, iar tu aproape deloc. Bianca m-a sunat că va veni în seara asta acasă, așa că mă gândeam să păcălim cina cu o mega și tradițională😁 pizza. Ce spui? Scăpăm în felul ăsta și de spălatul vaselor, încearcă nevastă’mea să mă convingă definitiv – ca și cum mai era cazul…

Dar deja nu o mai ascultam și doar aprobam cu zâmbetul meu pus pe modul automat, în timp ce mă îndreptam dând aprobator din cap la vorbele Cicioaicei către cea de-a 3 coadă la haleală din mall. În timp ce mă întorceam cu ditamai cutia de mega/extra/pizza mă pocnește tardiv inspirația că aș fi putut evita coada, slalomul cu pizza pe scările rulante și apoi patinajul prin toată lumea asta nebună – doar comandând telefonic la domiciliu. Mă consolez cu ideea unui păhăruț cu vin care mă așteaptă bine aşezat la rece în frigiderul mărețului meu pretenaș poznaș – Auraș, zis și Piele sau Săgeată, chiar Petrol și nu bag astfel în seamă prea mult căldura plină de unsoare a fundului cutiei cu pizza. Totuși îmi iau avânt hotărât către parcarea mall-ului, urmat îndeaproape de fi’miu care deja se vedea în fața PS-ului cu controlerul în mâini când…:

  • – Vreți să așteptați un pic? Mi-a rămas gândul la o bluziță și aș vrea totuși să o probez…
  • – Până vom ajunge acasă se va răci pizza, iar dacă mai întârziem mult mă tem că nu va mai avea același gust…

Realizez prea târziu că am făcut o greșeală de începător și îmi dau pumni în cap (doar în gând evident😊) pentru faptul că am uitat un lucru de bază – și anume că întotdeauna ultima impresie contează. Degeaba încerc să dreg busuiocul încurajându-mi nevasta să meargă liniștită unde vrea fără să se grăbească. Răul e deja făcut şi ajungem acasă aproape la fel cum am plecat, adică pe picior de război. Îmi iau adio de la rendez-vous-ul cu pretenașul meu, dar mai ales deplâng lipsa vinișorului aflat la rece în frigiderul amicului meu de 7 stele michelin.

Să ne citim cu bine!
Dacă ți-a plăcut – nu uita butonul de mai jos…un share e mare lucru
Please follow and like us:
error4
fb-share-icon20
Tweet 20
fb-share-icon20

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *