Neonul

Notă relativ importantă: Rândurile de mai jos reprezintă fapte, întâmplări inspirate din viața MEA, ori lucruri poate care ți s-au întâmplat ȚIE – dar, cu siguranță, ar fi fost PĂCAT să nu se fi întâmplat CUIVA/ORICUI…

NEÓN – gaz inert care nu arde, incolor și inodor, folosit la umplerea tuburilor luminoase.

Mi-e foarte greu și mai ales mă simt foarte ciudat, chiar cu o urmă de jenă să încep să scriu despre…nimic! Pentru că nimicul ăsta are formele lui câteodată înduioșătoare, înșelătoare, uneori fermecătoare care pot păcăli rapid vreo persoană sau alta (e adevărat – numai pentru o perioadă scurtă de timp doar) – persoană cu o certă deficiență de antene personale absolut necesare pentru detectarea bullshitului uman. Sentimentul meu de jenă pierde astfel repede teren și se estompează rapid lăsând loc unui alt sentiment – celui de revoltă, chiar a celui de necesitate a avertizării tuturor celor care iau vreodată contact, fie numai indirect cu nimicul de care vă aminteam.

De ce îl numesc nimic? Nu pentru a-l umili, sau pentru a-i reduce existența la minim sau spre nimic, ci dintr-un alt motiv – foarte clar, precis – și anume de încercare de explicare, de avertizare, dacă doriți cu privire la o anumită categorie de oameni care merge, respiră, consumă resurse de orice fel și care se poate camufla vremelnic sub o formă sau alta. Nimicul despre care vă vorbesc aici este un bun exemplu al acestei categorii amintite mai sus – reprezentând un element de frunte chiar – și nu are vreo calitate bine conturată, el neavând dealtfel ambiții precise sau vreun obiectiv principal de îndeplinit. Nimicul nu are nici măcar vise și nici nu visează. Trăiește exclusiv în propria lui lume și exclude lumea înconjurătoare, considerând dealtfel că noi, ceilalți ocupanți efemeri ai lumii lui exterioare și cu care intră vremelnic în contact – suntem doar niște false programe de calculator ale unei lumi înșelătoare, fabricate de un Dumnezeu potrivnic lui. El își închipuie lumea asta a noastră un fel de Matrix, iar el nu este altcineva decât un supererou atotputernic în luptă cu…toată lumea – un Neon strălucitor al pământenilor.

Nu pot să-mi închipui ce fel de relații personale/familiale, ce cumul de relaționări sociale din copilărie sau cât de afectat emoțional de vreo decepție sentimentală sau alta poate fi un om, astfel încât să apese efectiv pe butonul de shutdown al lumii noastre și să-i dea apoi un restart, computerul lui propriu deschizându-i-se într-o realitate absolut paralelă cu cea a noastră, asemănătoare unui sistem propriu de autoapărare mai degrabă – în care noi, ceilalți – suntem considerați pe rând prieteni sau dușmani, funcție de nivelul jocului aflat în hardiskul lui Neon. Dar parcă numai sistem de autoapărare nu se poate numi zidul pe care și l-a ridicat eroul nostru. Mai degrabă Neonul zburător acumulează parcă cu o poftă nestăvilită doar antipatii, fiind un magnet al scuipăturilor venite din partea tuturor, un Joker (dacă vreți) autohton al societății noastre originale – un Păcălici cu alte cuvinte.

Astfel – Neon, aflat în modul Easy reprezintă supereroul cu puteri aproape nelimitate și care își poate permite luxul unei relaționări aproape normale cu noi, ceilalți playeri ai lumii lui închipuite. În modul acesta eroul nostru de carton presat anunță Matrixul de atotputernicia lui, de măreția lui orbitoare și de norocul nostru de a-i fi fost cumva chiar dacă doar vremelnic numai alături vreodată, fie simpli numai vechi colegi, fie doar cunoștințe sau chiar rude. Ferească cumva Sfântul Arhitect sau Marele Oracol să îi conteste cineva supremația sau să se îndoiască vreun nefericit de progrămel cu tupeu de marea lui capacitate de hiperlevitație. Neon e numai unul, iar toți ceilalți – prieteni sau nu – ar trebui să se mândrească că li se adresează mărețul haiduc electric, chiar să-i mulțumească umil vreun oarecare Morpheus de mâna a doua atunci când Neonul nostru plictisit se hotărăște să-i cucerească vreun program de gen feminin precum Trinity. Și asta numai pentru că Neon e cel mai bun și frumos bărbat, cel mai aprig luptător, atât apărător al creștinătății, dar și cel mai credincios musulman sau poate numai budist practicant de arte marțipane – numai și numai după cum își schimbă setările din propriul joc eroul nostru îmbrăcat în mantia strălucitoare a cămășii de forță. Neon e cel mai romantic supererou și numai bunul Dumnezeu poate ști câtă lumină orbitoare sau dimpotrivă – câtă beznă adâncă se află în mintea lui.

În modul Medium, eroul nostru nu stă prea mult la discuții cu celelalte programe, considerându-le chiar inamice declarate ale stării lui de bine și își canalizează energiile pozitive exclusiv către cele foarte apropiate lui (tot programe dealtfel), acoperindu-le pe acestea cu laude pentru marele noroc de a le fi aproape și de a le proteja cu aura lui – de răutatea tuturor programelor malefice de genul lui Smith. Aici – cei ușor influențabili, pot fi pe moment păcăliți de strălucirea artificială a Neonului nostru.

Și am ajuns și la modul Hard al jocului din mintea eroului nostru – mod în care avem parte de lupta finală, de pârjolirea tuturor, de otrăvirea tuturor fântânilor (inclusiv a propriului robinet); într-un cuvânt avem parte de un adevărat armaghedon propriu al Neonului. Supermanul nostru arde cu privirea lui pe oricine îi intră în raza vizuală și sfârșește retezat de raza propriei săbii cu laser, jocul terminându-se într-o explozie cataclismică, pe un fond sonor pe măsură și cu o temă muzicală de excepție.

Și – după o perioadă scurtă de timp, maestrul-păpușar apasă butonul de restart al jocului și Matrixul lui imaginar prinde iarăși viață, urmând același traseu, cu același crescendo – easy, medium, finalizând în cele din urmă apoteotic cu modul hard.

V-aș întreba eu acum – ce lucru considerați voi că este mai trist? Marea iluzie în care trăiește eroul nostru de astăzi, în mare măsură creată de el însuși (dar nu numai, fiind și ajutat uneori total aiurea prin încurajări complice de către vreun binevoitor) și care provoacă evident numeroase răni cât se poate de reale și în primul rând propriei lui persoane? Sau mai degrabă este trist, chiar nedrept, rănirea voită sau nu, urmare totuși a acțiunilor de cele mai multe ori imprevizibile ale Neonului? Bineînțeles, mă refer aici la rănirea majorității celorlați din jur – fie ei cunoscuți/prieteni sau nu și care nu au altă vină decât că s-au aflat în aria de desfășurare a hărții de game a antieroului nostru de astăzi. Un lucru e clar – Neonul ăsta lowcost atunci când a ales să înghită (din lăcomie sau mai degrabă prostie) ambele pastile oferite de Morpheus – și pe cea albastră, dar și pe cea roșie, nu cred că și-a închipuit vreodată că, într-un final – va sfârși până la urmă intoxicat de propriile-i povești de virusat căruțe zburătoare.

Mic îndrumar de refamiliarizare cu marele univers Matrix:

  • Matrix – lume imaginară creată de către roboți și inedit reprodusă în blockbusterul The Matrix;
  • Neo (evident – nu Neon) – personaj principal al lumii artificiale Matrix cu puteri aproape nelimitate – supranumit the One, anagrama lui Neo;
  • Morpheus – personaj important din Matrix, aliat de nădejde a lui Neo;
  • Trinity – personaj secundar de importanță egală cu cea a lui Morpheus, în plus fiind prietenă specială cu Neo;
  • Oracle – figură misterioasă și puternică opusă Arhitectului în lumea Matrix;
  • Architect – personaj-program, creator al Matrix-ului.
  • Smith – antagonistul numărul 1 a lui Neo, superprogram virusat din Matrix.
Să ne citim cu bine!
Dacă ți-a plăcut – nu uita butonul de mai jos…un share e mare lucru
Please follow and like us:
error4
fb-share-icon20
Tweet 20
fb-share-icon20

1 Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *