Propunerea

Notă relativ importantă: Rândurile de mai jos reprezintă fapte, întâmplări inspirate din viața MEA, ori lucruri poate care ți s-au întâmplat ȚIE – dar, cu siguranță, ar fi fost PĂCAT să nu se fi întâmplat CUIVA/ORICUI…

Aud tot mai des în ultimul timp și mi se spune mai mereu într-un fel tainic, complice și pe un ton jos – de parcă nu care cumva să ne audă cineva – Te citesc cu mare atenție, Sorine! sau Îmi place foarte mult cum scrii – se vede că ești citit! Prin urmare, cititul e delicios cum inspirat promovează o bună amică pe o rețea de socializare cunoscută. Pe scurt – voi presupuneți (corect după părerea mea până la un punct, dealtfel) că felul, modul prin care mă exprim scriind este influențat de cantitatea bine însoțită de calitate a cărților citite de mine de-a lungul viețișoarei mele. Prin urmare se vede, dom’le – i-a plăcut cartea! se poate aplica oricărui alambicator de cuvinte precum subsemnatul, nu-i așa? Și totuși parcă mai trebuie ceva…Parcă lipsește un ingredient, esențial după umila mea părere, fără de care nu se pot lega cum trebuie, nu se pot conecta corespunzător – conținutul celor scrise de mine (spre exemplu😊) cu cei ca și tine – cititor pretențios, cu un nas fin, experimentat, care de-a lungul existenței tale le-ai cam văzut pe toate, așa cum le-ai cam citit pe toate. Ingredientul-sentiment despre care amintesc aici este pe cât de simplu de spus, pe atât de complicat de aplicat, de transpus și anume menționez aici prezența unui sentiment de autenticitate, de creare potrivită a unui tablou în care tu să te poți regăsi la un moment dat, însă cu siguranță care să te facă pe tine, atotputernicule cititor să exclami Da! Mi s-au întâmplat și mie lucruri de felul acesta și chiar dacă nu mi s-ar fi întâmplat, aș fi putut înțelege perfect situația…

Ce ați spune dacă v-aș spune că demult, tare demult – într-o realitate (oarecum😃) alternativă am fost cerut în căsătorie brusc, total neașteptat? Cam greu de înghițit, nu-i așa? Parcă vă și văd zâmbetul ușor ironic, plin de neîncredere…

Tocmai îmi aruncasem la coșul de gunoi ultima țigară pe care mi-o puteam permite de fumat săptămâna aceea și mă îndreptam abătut către biblioteca facultății, frământat numai de gânduri încărcate de pesimism, fără vreun ban în buzunar dar plin de vise și mai ales de visuri😁.

  • – Ești născut toamna, nu-i așa? – mă întreabă o voce catifelată – dar în același timp hotărâtă – din spatele meu.

Mă întorc rapid numai pentru a face contact cu ochii cu gene lungi ai colegei mele din anul acela – Laura. Mormăi încurcat o încuviințare și mă întreb cum să scap mai repede de fătuca asta, nu de alta dar nu aveam bani nici să mă scot pe mine la cea mai ieftină bere, ce să mai vorbim despre vreo ieșire cu micuța domnișoară la vreo cafea. Recunosc – Laura era tipul de colegă fâșneață, ambițioasă, cu o doză de optimism contagios și căreia – în mod normal nu i-aș fi spus nu nici dacă m-ar fi invitat la aprofundarea probabilităților matematice sau a rezolvării problemelor de transporturi la aceeași nefericită materie – matematica😃 care mi-a fost pe rând de-a lungul timpului atât prietenă, dar și cea mai înverșunată inamică.

  • – Te duci la bibliotecă, nu-i așa? Nu mă lasă să răspund și continuă alert: Vin cu tine! Trebuie să vorbim ceva foarte important!

Încep să merg alături de mignona mea colegă (sau mai degrabă – Laura mergea alături de mine☺) și ori de câte ori încercam să o privesc pe furiș, tot de atâtea ori își întorcea fața către mine, căutându-mi mereu privirea, de parcă ar fi știut că încercam să o analizez cumva clandestin.

Ne așezăm la o masă ceva mai retrasă, îmi cere voie să îmi ia mâinile în propriile-i mâini, apoi mă privește în ochi spunându-mi următoarele vorbulițe pe cel mai natural ton din lume, cu vocea ei de catifea care reușea în ciuda muzicalității deosebite să mă facă să mi se ridice micii perișori aflați pe ceafă:

  • – Luna ta de naștere e octombrie și ești născut în a doua parte a lunii. Prima cifră a datei tale de naștere – cea a zecilor, este 2. Mama ta este Leu, tatăl tău Rac. Tu ești evident, o Balanțăzilele de vineri te urmăresc tot timpul, iar prima ta dragoste adolescentină a fost o fetiță brunețică al cărei nume începe cu litera D.

Înainte de toate – țin să vă reamintesc tuturor că toate cele povestite aici se întâmplau într-un trecut al unei realități paralele (sau perpendiculare dacă doriți😄) – în care utilizatorii telefoanelor mobile dintr-o instituție de învățământ imensă – cum e ASE-ul – îi puteai număra pe atunci cel mult pe degetele de la o mână, ce să mai amintim despre (ne)folosirea internetului, sau despre neinventarea încă a Majestății SaleGoogle sau a lui sir YouTube, ca să nu mai pomenim de lipsa cu desăvârșire a oricărei platforme digitale…De fapt cuvântul digital nu fusese încă inventat – aș putea paria lucrul acesta! Vă imaginați așadar imensa mea tulburare sau nedumerire aflată la cele mai înalte cote care mă cuprinsese cu privire la avalanșa de informații cu care fetița asta era înarmată. Cred dealtfel că reprezentam perfect imaginea perplexității, cu gura larg deschisă și abia reușind să cer îngăimând vreo explicație rațională.

  • – Dar e foarte simplu, dragul meu! Linia vieții tale se intersectează tocmai aici cu linia sănătății, iar inelarul împreună cu arătătorul tău sunt egale – ești prin urmare o fire iubitoare de pace, neconflictuală, tandru și fidel într-o relație. Să știi că e foarte dificil de găsit perfectul echilibru între yin și yang, în aceeași măsură în care e și mai greu de dobândit o compatibilitate aproape perfectă între două date de naștere și aparent fără vreo legătură între ele – așa cum sunt cele ale noastre! Prin urmare, dragul meu – vrei să ne căsătorim?

Încurcate sunt căile Domnului, deasemenea nenumărate și frumoase sunt aleile grădinii Sale – iar eu, eu nu sunt decât un vremelnic pasager al trenului ăstuia fabulos numit viață, plin de mister, de oameni frumoși, buni și nebuni, de situații de necrezut așa cum este și cea de mai sus și care te poate face probabil pe tine, cititorule să exclami în sinea ta neîncrezător: Hai, dă-o mă naibii de treabă – chiar așa să se fi întâmplat oare? Dar apoi, mă gândesc că va interveni salvator, tocmai la timp – ingredientul-sentiment despre care vă spuneam la început și care vă va șopti la ureche convingător: Parcă e prea neobișnuit, prea de necrezut pentru a fi inventat!

Să ne citim cu bine!
Dacă ți-a plăcut – nu uita butonul de mai jos – un share e mare lucru
Please follow and like us:
error4
fb-share-icon20
Tweet 20
fb-share-icon20

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *