Cerșetorul și conștiința flexibilă

Notă relativ importantă: Rândurile de mai jos reprezintă fapte, întâmplări inspirate din viața MEA, ori lucruri poate care ți s-au întâmplat ȚIE – dar, cu siguranță, ar fi fost PĂCAT să nu se fi întâmplat CUIVA/ORICUI…

Sunt sigur că sunt printre voi câțiva trubaduri de asfalt plecați cu drapelul ca și mine, care își iau inima în dinți și care încearcă câte vreun lucru sau altul, simțind că pot oferi ceva celorlalți, bineînțeles ceilalți neavând încotro decât să asiste neputincioși😀 la frământările aiuristico-artistice ale noastre, ăstora pe care îi chinuie talentul (sau îi mănâncă-n cur așa cum parcă mult mai potrivit și neaoș puncta bunica – Dumnezeu s-o odihnească-n pace!).

Însă, chiar și ăștia puțini care au curajul să arate lumii întregi ce/cât/cum pot ei să se producă artistic au cumva simțul ridicolului, sau mai degrabă așa cred ei că dețin😜 – și au o barieră mentală care le spune STOP ori de câte ori talentul (sau mâncărimea de care amintea mamaia😉) îi îndeamnă să meargă mai departe și astfel să-i facă să depășească orice graniță convențională. Astfel – artiștii noștri condiționați mental pot descrie o dimineață ploioasă precum o premoniție a unui viitor sumbru, dar nu pot spune spre exemplu: ploua nervos de parcă cerul ne scuipa cu scârbă, blestemându-ne precum o babă perfidă și invidioasă pe speranțele noastre

Mă întreb câți dintre cei care pozează artistic picioare aflate la plajă sau poate numai vreun pahar cu cocktail prevăzut cu umbreluța de rigoare – câți oare, spuneam – vor poza aceleași picioare care pot sprijini (de ce, nu?) o carte sau poate doar două mâini cu degetele încrucișate? La fel de bine, mâinile încrucișate pot cuprinde paharul cu cocktail🤣…

Dar mai bine dați-mi voie să vă întreb ceva: e adevărat că, atunci când oferiți unui cerșetor câțiva leuți vă amăgiți vremelnic conștiința asigurându-vă de propria voastră bunătate creștinească și sperând ca bunul Dumnezeu să vă binecuvânteze pentru milostenia voastră? E adevărat că vă simțiți uneori jenați, rușinați de superioritatea existenței voastre raportată cu a aceluia aflat în fața voastră (asta numai atunci când nu vă spuneți în gând că meritați tot ce aveți pentru că ați muncit pe brânci spre deosebire de amărâții ăștia puturoși😎)? Dar ce ați spune dacă v-ați întâlni cu un cerșetor oarecare și – mânați de o curiozitate nepotrivită – l-ați întreba motivul pentru care cerșește? Și ce ați simți, dragii mei, atunci când omul vă va privi în ochi și vă va spune că cerșește pentru că vrea să mănânce numai ce-i place și să doarmă poate undeva mai bine decât în propria mașină măcar pentru vreo noapte sau două? Și ce ați gândi dacă personajul nostru v-ar mai spune că lui nu-i place munca fizică și preferă să trăiască din tablourile pe care le pictează sau din poeziile pe care le recită, protejându-și mâinile cu cea mai mare grijă. Și ce ați face dacă, atunci când vreți să-i oferiți ceva de mâncare sau de băut, omul vă va spune că preferă numai un anume fel de pizza sau doar pastele de calitate îmbogățite cu cel mai nobil sos alb și bine însoțite exact cu un anumit sortiment de vin roze demidulce și rece, bineînțeles inspirat tăiat cu o apă plată dar neapărat doar ușor decarbozificată😂? Sunt convins că vă vor inunda două feluri de sentimente, poate alternând chiar amândouă și anume – ori vă veți enerva, ori vă veți amuza, nu-i așa? Dar dacă veți simți și altceva, cum ar fi – spre exemplu – monstrul cu 1000 de fețe, pe nume invidie?

Și câți dintre voi (nu) ați întâlnit oameni care vă spun fermecător: Eu așa sunt – dintr-o bucată sau Eu nu suport manelele, citesc numai Proust și recit din Voltaire? Cunoașteți tipul, nu? Știți despre cine vorbesc aici – tipul ăla cu pretenții cu mult deasupra a tot ceea ce este, ceea ce reprezintă până la urmă – dar cu un tupeu infinit și convinși întotdeauna de propria lor valoare, indispensabilă societății nerecunoscătoare. Ăștia sunt adevărații artiști care își încep întotdeauna propozițiile cu pronumele personal aflat la persoana I și aproape mereu regăsit la forma lui singulară. Oamenii ăștia și-au confecționat în timp o prelată/scut social bulletproof (sau au șoriciul gros cum bine spunea aceeași înțeleaptă mămăică😊) împotriva oricărei artilerii inamice venită din partea oricui. Sunt închiși ermetic emoțional, convinși de propria lor însemnătate și dețin o armă de temut: își cred propriile gogoși sau inepții pe care le înșiră senin celorlalți. Oamenii de felul ăsta nu pot fi dezumflați nici măcar demonstrându-le practic fractura logică în care se află la un moment dat. M-am întâlnit recent în piață cu o cunoștință de felul acesta și m-a bulversat total începând din senin să-mi laude articolele pe care le scriu – pe scurt omul reușind să mă facă aproape să roșesc. Spun aproape pentru că radarul meu interior a dat de știre destrăbălatului ăluia nesuferit care locuiește, credeam eu numai vremelnic, în interiorul meu și brusc acesta preia comanda centrului nervos și asist – martor neputincios😄 – cum îmi ies pe gură următoarele:

  • – Și ce anume mai exact ți-a plăcut? Sau care dintre ele – dintre articole – îți plac?

Omul aflat în fața mea rămâne pentru o secundă cu gura căscată dar ca un veritabil om de bine, își revine rapid articulând scurt:

  • – Ultima! Chiar mi-a plăcut în mod deosebit…ai talent! Să știi că vorbeam și cu nevastămea că scrii foarte bine și mă mir cum de nu ești deja pe radio sau tv.

Zâmbesc afectat mulțumindu-i pentru aprecieri și amintind vag că nu e cazul să exagereze și continui încăpățânat:

  • – Totuși mi-ar face plăcere să știu exact ce ai citit și, mai ales, ce ți-a plăcut în mod deosebit!?

Cunoștința cu conștiință flexibilă punctează imperturbabil:

  • Să știi că mie nu-mi prea place să citesc dar ai talent! Auzi, observ că ești cu mașina…nu vrei să mă iei și pe mine? Mă lași în drumul tău. Am mașina la reparat și nevastămea mă așteaptă să ajung repede acasă…

Acum vă întreb eu pentru ultima oară astăzi: care dintre cele două personaje vă plac mai mult, care tipologie de personalitate vi se pare social mai (grad de comparație voit adăugat😃) acceptabilă: cerșetorul sau cunoștința cu conștiința flexibilă?

Să ne citim cu bine!
Dacă ți-a plăcut – nu uita butonul de mai jos – un share e mare lucru
Please follow and like us:
error4
fb-share-icon20
Tweet 20
fb-share-icon20

3 Comments

  • Ceva asemănător, se pare.
    Am pățit de curând, eu.
    Pe drum am dat de unul , care.
    Acum ani, se dădea zeu.
    Ca să mă explic, desigur,
    Îți pornesc de la’nceput,
    Dacă ai răbdare , te asigur,
    Te amuzi , de ce-a făcut.

    Era cald , eram pe centru.
    Acolo eu merg pe jos,
    Fusesem la Orange , pentru,
    Un contract mult mai bengos.
    Cum mergeam un pic pe strada
    Am auzit un -Razvan!
    Și în ochi mi-a sarit otreapa,
    Ce îmi tăia din elan.
    Fiindcă mama m-a crescut greșit.
    Și mi-a dat bun simt, mai mult.
    De nevoie m-am oprit.
    Și i-am zis: – Traian! Ai vrut!?
    -A, mă scuzi, am zis Răzvan?,
    Bat-o vina de întâmplare.
    Doar știam ce ești Traian,
    – Cu ce mai te ocupi tu? oare,
    Ezitând ca să răspund
    Unuia cu vechi renume
    De țepar, pana-n profund
    Am inceput a spune
    – Uite eu chiar mai muncesc
    Tot, desigur, același lucru
    Ca să nu te plictisesc.
    …..și pt că nu mă bucur……
    – zi-mi de tu, aștepți ceva?
    …..Știi discuții de bun simt…
    – nu aștept, dar nu ai vrea
    Să îmi dai un beep că am telefonul oprit?
    Că poate in viitor voi avea,
    Vreo lucrare sau ceva de oferit?
    Eu, …..cu inima îndoită , i-am dat beep
    Și sa vezi drăcie mare.
    ……….
    – Nu îmi dai și mie vreo 15 lei?
    Uite am doar 10 acuma .
    Am zâmbit uitandu-ma la ei
    Și am zis – portofelul e-n mașina și la mine n-am.
    – nu-i problema merg cu tine, pe drum , să te conduc.
    – până la mașină e mult, nici nu știu de e bine s-o apuc.
    – nu-i problema merg cu tine , pe oriunde o fi ea.
    Mă uit la el cu dilema , …tu îmi pari diliu așa…
    Și râzând de întâmplare și de-așa profund tupeu
    -Chiar de mergi eu nu îți dau,….azi nu vreau să-ți fiu trofeu.
    – Hai mă, nu fi uracios …a continuat el pledoaria
    Dar n-am stat sa ascult toată vaicaria
    Dând din cap ca să mă scutur de rele
    Și certandu-ma pentru că era să intru în ele
    Am plecat din nou la drum
    Grabindu-ma sa blochez acum
    Nr de telefon la care beep am dat
    Cu speranța că doar a fost o tactică de 💩
    Ce a utilizat pe mine
    Cu gandul la suma ce poate ii vine.

  • Da … este un fapt cât se poate de real cel povestit de tine aici .
    Am dat într-o seară ploiasă și rece, unui ins ce stătea pe o bordură sub streașină lângă oficiul poștal unde pusesem un plic recomandat; o pâine proaspătă (luasem 2 dar pentru seara respectivă ne-ar fi ajuns numai una) .
    Răspunsului lui a fost: – mai bine luați-mi o bere doamnă, că pâine îmi dă toată lumea !
    Fără cuvinte i-am întors spatele și am plecat !

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *