Căldură mare…

Notă relativ importantă: Rândurile de mai jos reprezintă fapte, întâmplări inspirate din viața MEA, ori lucruri poate care ți s-au întâmplat ȚIE – dar, cu siguranță, ar fi fost PĂCAT să nu se fi întâmplat CUIVA/ORICUI…

Parcă toată canicula asta ne poartă mintea numai către umbreluțe sau poate – de ce nu? – către vreo măsuță cochetă aflată sub vreun copac stufos; iar pe măsuță asta – exact în fața ochilor noștri – stă mândră și falnică – exact ca într-o reclamă de top – o strașnică halbă cu bere pregătită să ne răcorească numai privind la dânsa (cum frumos și dulce ar spune un bun vecin de-al meu, neam apropiat cu adevăratul frizer al unuia dintre strănepoții marelui și unicului Creangă😃).

Și gândul ăsta ne poartă mai departe către nesfârșitele mici întâmplări, uneori amuzante, alteori mai puțin – întâmplări despre și cu feți-frumoși din lacrima (lui Ovidiu😂) sau cu zmei-paralei care de care mai înzestrați cu puteri suprarenale😀 și care se hotărăsc – convinși de elixirul ăsta răcoritor de culoare galbenă – se hotărăsc, spuneam – să povestească oricui e dispus să îi asculte despre faptele lor de vitejie de pe câmpul de luptă de prin fabrici sau uzine sau de prin înfricoșătoarele birouri unde sunt forțați să-și petreacă timpul de lucru obligatoriu – îmbogățind exponențial buna dispoziție a celorlalți aflați în jurul lor cu toate laudele de sine sau cu victoriile răsunătoare enumerate de către eroii noștri, cu toții mândri purtători ale unor înspăimântătoare burți de bere😜.

Răcorindu-mi puținii neuroni rămași necuprinși de focul temperaturilor de vară, mă aflam întruna dintre zilele toride ale unui oarecare Iulie în compania ilustrului Auraș, zis și Piele sau Săgeată, chiar Petrol, adevăratul deținător al secretului bine păstrat al meșteșugului numit topografie și mândru continuitor al faptelor de vitejie ale tatălui său, Stelică I-ul – contemporan cu taică’miu – Gigel și aflați amândoi în prezent (sunt convins de lucrul ăsta😀) la una mică tocmai pe lumea cealaltă.

Ascultam plictisit întâmplările maestrului cu pedigree Piele– nu pentru că nu ar fi fost interesant – dar, în apărarea mea vreau să menționez că – după ce mi-a povestit pentru a treia oară același lucru – parcă încet-încet povestea își pierde din strălucire😄. Înduioșat de aplombul amicului și simțindu-l că dorește cumva să scape de o povară – să se descarce de preaplinul cu probleme de la serviciu – aprobam absent dând din cap din când în când, zâmbind politicos și cu greu reușind să-mi ascund vreun căscat rebel.

Masa noastră este curând inundată de lumină, însoțindu-ne unicul frate al mareșalului topograf – este vorba of course (cum ar spune bulgarul abia trezit din somn) despre fermecătorul Florin, zis Georgel – pe scurt Os – întregind astfel duetul de maxim succes Piele & Os, coloană vertebrală a Getto Dacilor (seulement pour les connaisseurs🎤). Deasemenea ne bucurăm de prezența răvășitoare dar mai ales de gabaritul fizic și emoțional depășit al unui munte de om, purtător al unor ochelari cu niște dioptrii groase precum fundul (pardon!😜) unui sifon de prin anii ’80 și mândru posesor al unui râs zgomotos și abraziv. Este bine cunoscut de către toți artiștii boemi ai cartierului nostru sub numele de Profesoru’ – poreclă binemeritată, atât prin prisma faptului că este întradevăr profesor dar în mod special datorată înfățișării sale exterioare, care completează cumva imaginea noastră (uneori total nepotrivită, incorectă chiar) cu privire la înfățișarea profesorilor. Profesorul nostru este tipul acela întotdeauna gata să spună celorlați un banc sau vreo glumă dar eșuând lamentabil aproape de fiecare dată și râzând cu poftă exclusiv numai el la propriile lui anecdote. Însă, insistența lui este înduioșătoare și întregește cu brio tabloul talentelor care se răcoresc la cârciumioara noastră de cartier. Un personaj bine conturat este și Jandarmu‘ – mândru posesor de povești de vitejie și fapte de arme – gata oricând să ne reamintească tuturor viața dură dar plină de satisfacția brotherhoodului hainei (semi)militare. Jandarmul este cel mai mic ca și vârstă dintre cei aflați la masă, fire vulcanică și explozivă – tipul permanent nemulțumit și cumva pus mai mereu pe scandal. Tocmai de aceea asistam cumva îngrijorați – Piele și cu mine – la ping-pongul verbal tot mai accelerat dintre fiorosul Jandarm și flegmaticul Os, Georgel al nostru reușind subtil să-l destabilizeze emoțional cu o serie de ironii fine pe milițian – așa cum răutăcioși îl gratulam noi uneori pe mândrul nostru jandarm numai în speranța să-i vedem vena îngroșându-i-se la tâmpla dreaptă😄. Profesoru‘ asista cu o privire neliniștită la dialogul celor doi, martor necomunicativ preț de vreo 4 halbe cu bere, un lucru atât de neobișnuit pentru el. Chiar ne lipsea vocea sa groasă sau râsul lui bolovănos.

Închei astfel tabloul descriptiv cu privire la starea semieuforică în care ne aflam cu toții, cu încărcătura ușor explozivă a discuțiilor – numai pentru a vă face idee cu privire la felul cum stăteau lucrurile în momentul când a intrat pe ușa onorabilului stabiliment cultural tocmai el – Poștașu‘ – prieten apropiat al Jandarmului și partener frecvent al discuțiilor cu comeseanul nostru cu pulan. Poștașu‘ – habar nu am de ce i se spune astfel – vesel nevoie mare, ne salută zgomotos și pălmuindu-l amical pe Jandarm peste ceafă comandă o bere picoliței. Acum – aș vrea să faceți un pic de exercițiu de imaginație și să vă închipuiți o masă obișnuită, așa cum se regăsește pe majoritatea teraselor noastre și plină cu sticle, halbe, scrumiere, pungi cu semințe sau cu alune. Vă faceți o idee, nu?

Tocmai eram prins într-o discuție aprinsă cu Auraș cu privire la descoperirea epocală a tirbușonului și mă aflam cu halba la jumătatea drumului către gură – când observ înmărmurit cum bunătate de lichid răcoritor este azvârlit violent direct în fața drăgălașului meu amic, urmare a unei îmbrânceli neașteptate de care tocmai suferisem. Mă întorc stupefiat numai să descopăr că masa este răsturnată, halbele sunt împrăștiate prin curte, întregul arsenal de sticle se află țăndări pe jos, iar scrumierele pline cu mucuri de țigări sunt amestecate cu munții de coji de semințe formând un tablou lamentabil. Totul culminează cu gâfâielile Poștașului pe care îl vedem lipit de perete, cu antebrațul Jandarmului bine ancorat în gâtul primului. Revenindu-ne din șoc, încercăm rapid să calmăm situația neașteptată și-i despărțim rapid pe cei doi cocoși de curte. Ridicăm rapid masa și scaunele, încercăm să ne potolim adrenalina comandând încă un rând pentru toată lumea și, uitându-ne unii la ceilalți izbucnim într-un râs prostesc dar absolut necesar pentru detensionarea atmosferei.

Picolița vine rapid cu o tavă plină cu de toate, iar eu – vigilent nevoie mare – observând lipsa unei beri, o fac atentă subtil de lucrul ăsta. Îmi răspunde rapid:

– Știu să număr bine! Sunteți în total 5 – Profesoru‘ s-a evaporat subit imediat ce a început scandalul.

– Pun pariu că deja e în pijamale, stimabilul – continuă mucalit amicul Piele. Are ăsta un radar al scandalului, un nas fin cu privire la belelele de felul acesta – de nu vă puteți închipui! Heripoterul ăsta-i campion mondial la spălat putina și mândru deținător al recordului olimpic la dispariții spectaculoase…Cum se împute treaba, cum se evaporă instant! Noi să fim sănătoși! – concluzionează apoi ridicând halba și îndemnându-ne să ciocnim rapid până nu ni se încălzesc berile în halbe.