Emoții de mai


Notă foarte importantă😁: Rândurile de mai jos reprezintă fapte sau emoții, întâmplări ori poate numai câteva gânduri ale MELE însă care sunt absolut autentice și cu care de altfel mă mândresc😎

Adevărul este simplu și oricât încerc să mă mint, subconștientul mă lovește rapid și mă face să accept (cu greu – e adevărat!) crunta😋 realitate: NU MAI POT SCRIE! Sau nu mai pot scrie oricum from now on😊…

Vă anunț cu mândrie că am fost înarmat recent cu un arsenal de emoție, de sentimente renăscute dar și de altele cu totul noi-nouțe, fierbinți – toate datorate unei aproape de necrezut revederi cu primii colegi ai generației mele. De fapt – cuvântul potrivit este cel de regăsire a copilăriei uitate, de reumplere a paharului cu energia celor aflați la vârsta de acum a fetiței mele sau chiar cea a băiețelului meu.

Am râs, am plâns, am iubit, am simțit gheara binecunoscută a geloziei, chiar a invidiei – ce mai încolo și-ncoace! – am trecut în câteva luni de zile prin tot apanajul uman cu emoții, prin tot tabelul periodic al elementelor cu care bunul Dumnezeu ne-a înzestrat pe noi toți, bieți muritori și totuși parcă de-apururi tineri. Nu-mi amintesc vreo altă perioadă a existenței mele în care efectiv cuvintele, frazele, paginile să-mi sară cu atâta ușurință printre degete și să alerge cu o foame devoratoare pe tastatura laptopului și să scriu, să înșir ce simt lacom, să vă scriu vouă, făcându-vă și pe voi martori participativi la emoția care îmi străbate sufletul. Deasemenea nu găsesc în trecutul meu o perioadă atât de lungă în care culorile cu care lumea mea este pictată să fie atât de viu desfășurată prin ochii mei. Am redescoperit toate poveștile copilăriei mele, ale noastre – am scris cu drag, cu iubire, cu emoție, cu nerv, cu dor, cu nostalgie despre tine, despre voi, de fapt despre…mine. Pentru că tu, cel care citești acum ce scriu, te asemeni cu mine sau (cu voia ta) eu încerc timid să mă asemăn ție, să-ți fiu tovarăș de joacă sau poate doar un vechi prieten al copilăriei tale și să încerc, atât cât mă pricep, să-ți smulg o fracție de lacrimă, un zâmbet răzleț probabil sau de ce nu? – un hohot de râs din toată inima, cu tot sufletul.

Mi-aș dori să poți simți și tu nevoia să ieși pentru o vreme din realitatea ta și să spui stop timpului. Să mă însoțești în aventura mea de mai, să-mi fi un scutier de nădejde, un autentic Sancho Panza și să încerci să mă aduci mereu cu picioarele pe pământ, pe mine – Don Quijote de la Mancha Buzău.

Cum ar fi să poți lăsa pentru o vreme telefonul tău smart jos și să te gândești cu adevărat: Oare cum ar fi să fiu iarăși chiar numai pentru o zi copil? Ce ar fi să renunți la serialul tău preferat de pe Netflix/HBO/AMC/ETC😊, la plecarea ta la picnicul ăla programat demult timp😋 sau poate la treaba aia a ta atât de…importantă (chiar așa să fie oare?) și să mă suni, să-mi scrii, să-mi spui simplu: Vreau și eu să fiu alături de tine, Sorine!

Eu te voi aștepta pe tine, vă voi aștepta pe toți să mă sunați, să-mi scrieți și să-mi spuneți că mă-nșel. Iar dacă nu o veți face, atunci voi ști că îmi veți fi aproape, așa cum sigur îmi sunteți deja alături cei mai mulți dintre voi.

Să ne citim cu bine!
Dacă ți-a plăcut – nu uita butonul de mai jos…un share e mare lucru
Please follow and like us:
error4
fb-share-icon20
Tweet 20
fb-share-icon20

2 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *