Cyborgul cu suflet

Notă relativ importantă😀: Rândurile de mai jos reprezintă fapte, întâmplări inspirate din viața MEA, ori lucruri poate care ți s-au întâmplat ȚIE – dar, cu siguranță, ar fi fost PĂCAT să nu se fi întâmplat CUIVA/ORICUI…

Îl știm cu toții, cel puțin noi ăștia care ne învârtim prin frumosul nostru orășel de provincie. E unul dintre cei mai buni, dintre cei puțini aleși din marea supă a creației, persoană cu o minte analitică asemănătoare unui cyborg încă neinventat – imagine total opusă cu cea afișată – cu un blazer cenușiu a la Colombo, cu o căciulă rusească cu urechile ridicate și purtător a unei formidabile perechi de ochi scânteietori – întradevăr portal/oglindă a sufletului său, a amalgamului diferitelor elemente care formează OMul aflat în fața mea – iar acum în fața voastră.

Mult mai mulți îi cunosc programul informatic de contabilitate care îi poartă numele și care constituie sprijin neprețuit a câtorva zeci dacă nu chiar sute de firme aflate pe teritoriul țărișoarei noastre.

– Bine ai venit, tinere! – mă întâmpină vocea eroului nostru. Închide ușa, apoi gura și vino să-ți arăt un ceas pe care tocmai am reușit să-l repar.

Înghit în sec și înaintez coborând scările, privind mirat împrejur că nu observ încă pe nicăieri silueta arhitectului-programator. Cobor – e cuvântul potrivit, pentru că biroul septuagenarului cu cei mai vioi ochi pe care i-am văzut vreodată – se află undeva la demisolul unei clădiri din centrul orașului nostru. Nu știu câți dintre voi ați avut prilejul de a intra vreodată într-un magazin de antichități, de suveniruri, însă dacă ați făcut-o – încă sunteți departe de imaginea pe care biroul maestrului e construită. Te va lăsa mut colecția ceasurilor de tot felul, cele cu cuc fiind vedete incontestabile – urmează apoi o paletă întreagă de cuțitașe – de la cele mai banale – până la vestitele bricege elvețiene multifuncționale. Aici poți găsi cu ușurință broaște țestoase care ascund în carapacea lor o mică ladă cu bijuterii ieftine. Tot aici își găsesc locul și o colecție de jocuri kendama (!!!) făcute de însuși marele nostru informatician – ”Mi-a cerut nepoțelul să-i fac unul și dintr-una într-alta am făcut vreo zece”, îmi spune cu un zâmbet abia schițat de parcă s-ar scuza.

Biroul – încăpere vedetă și refugiu al marelui nostru personaj este plin cu fotolii vechi dar îmbietor de confortabile, tot aici avându-și locul într-un contrast fermecător și câteva laptopuri plasate pe vreo 2-3 mese-birou, precum și alte câteva imprimante de tip multifuncționale și mi-aș paria toți banii fiind convins că voi câștiga fiecare bănuț înapoi înzecit că numai el – stăpânul acestui microunivers fantastic, desprins parcă dintr-un basm neconvențional – cunoaște locul fiecărui lucru în parte.

Dincolo de biroul propriu-zis se află camera de lucru a menestrelului cifrelor, locul unde sunt create multe dintre minunățiile aflate peste tot în jurul nostru. Spațiul/atelier este destinat exclusiv minunilor cu care meșterul nepereche ne-a obișnuit să ne minuneze și unde am avut prilejul să intru și eu odată. Aici au loc toate transformările magice care fac lucrurile astea minunate să funcționeze atât de bine, aici luând parcă viață toate pasiunile maestrului păpușar Gepeto.

Fascinat de bagajul emoțional cu care de fiecare dată mă încarc în biroul domniei-sale, i-am cerut umil permisiunea să îndrăznesc să scriu câteva cuvinte cu care să încerc să colorez un pic minunatul tablou pe care îl compune marele personaj aflat în fața mea. Își coboară cu un gest aproape inconștient ochelarii de pe nas și privindu-mă cu ochii lui pătrunzători îmi spune cu cea mai caldă voce:

– Am 72 de ani, cu sănătatea stau relativ bine – poate o mică deficiență de fier, însă reține ceva, tinere – am o arteră, un mecanism interior cumva atipic asamblată în interiorul meu, lucru pe care l-am descoperit recent. Dacă am supraviețuit până la vârsta asta cu arhitectura asta interioară diferită, află că voi supraviețui și după ce vei scrie tu. Și încă ceva – foarte important: Cine nu știe gramatică, nu știe nici matematică!

Tânărul (cu aproape exact 3 decenii mai lipsit de experiență) pleacă rușinat privirea și își primește lecția cu zâmbetul pe buze. Câți dintre noi oare – lacomi să găsim imaginea perfectă sau poza ideală pe care vreo anumită rețea de socializare sau alta credem noi că ne poate oglindi cumva caracterul – câți dintre noi oare – spuneam – nu ne amăgim că putem obține facil, ușor aprecierea celorlalți în vreun mod atât de simplu cum ar fi o expunere credem noi perfectă pe vreo platformă relațională sau alta?

Uităm astfel o lecție simplă pe care viața nu încetează să ne-o ofere mereu și pe care din păcate o uităm la fel de repede și anume – bunul simț, onoarea, decența, stăpânirea de sine sunt bijuterii ale sufletului care nu pot fi cântărite decât prin EMOȚIE, așa cum sigur creator în biroul/atelier de lucru sigur și definitiv este și va fi mereu el – SAVA STAN – cyborgul cu suflet.