Amazoanele

Notă relativ importantă😀: Rândurile de mai jos reprezintă fapte, întâmplări inspirate din viața MEA, ori lucruri poate care ți s-au întâmplat ȚIE – dar, cu siguranță, ar fi fost PĂCAT să nu se fi întâmplat CUIVA/ORICUI…

Să încep tocmai acum confortabil să scriu numai la persoana a 3-a? Să încerc să vă aburesc cumva și să o dau după copac, să arunc pisica moartă peste gard, să mă ascund după degete (sau după unghii – cum spunea maestrul Gică Hagi😁) și să încep fiecare povestioară cu: ”Am cunoscut un prieten bun care…”? Nu! Deloc! Voi, mă știți! Vă voi face atenți încă odată să citiți cu luare-aminte Nota relativ importantă😀 de la început și – numai dacă vă place ce urmează să citiți – să urmați îndemnul cuvintelor din subsolul fiecărei povestioare.

Cu astea fiind spuse încep prin a vă spune că, undeva la începutul ultimului an de liceu mă aflam în plin avânt cutezător, eram un pionier în….toate și încercam orice, oricând, aproape oricum😋. Ce mai, încolo și încoace – eram imaginea/afișul/posterul perfect al micuțului pionier cu cravată roșie de ieri care, făcându-se mare și pătruns de cele mai (im)pure sentimente, încerca să cucerească noi culmi, să pătrundă cât mai multe mistere. V-ați făcut o idee presupun de felul în care funcționam pe atunci😉 – vă amintiți – sunt sigur de asta – și voi de explozia de sentimente, vise – de amalgamul de simțăminte de atunci. Ideea de bază este că eram cuprins de elanul plin de energie al tinereții😎.

Dar dragii mei – spuneți-mi voi mie – care dintre voi, cine ridică frumușel mânuța sus și îmi spune că a reușit performanța să fie fermecat, subjugat de ochii verzi, de părul blond al unei FE NO ME NA LE perechi de… surori gemene!!???? Nimeni? – hmmm, mă gândeam eu…

Mă aflam cu câțiva camarazi bine trecuți prin toate încercările, toate capcanele, precum și cam toate micile-mari plăceri primite sau oferite de-alungul a 4 ani fermecători de liceu și admiram cu un aer superior, condescendent chiar – noile achiziții făcute de liceul nostru, cu aplecare în mod special către noile boboace, evident😎. Printre privirile speriate ale copilițelor îmi alunecă deodată ochii atrași ca de un magnet nevăzut către fantasticul full de ași cu…dame în coadă😅.

Frumoase de îți tremurau genunchii – oricât ai fi fost tu de sigur pe tine, de bad boy al liceului, de erou exploziv al cancelariei profesorale – de ori de câte ori treceai printre ele (înconjurându-te la propriu cu…ele😅) simțeai cum inimioara îți bate de două ori mai puternic ca de obicei😶. Eram exact în dilema măgarului lui Buridan însetat și mort de foame aflat în fața unui balot cu paie și al unei găleți cu apă😄. Și cam la fel a sfârșit și mica dar de neuitat explozie din pieptul meu – s-a stins înainte de a începe cu adevărat. Nehotărât, subjugat de ochișorii lor atât de perfecți aliniați, de felul similar în care mă priveau, modul absolut încântător cu care roșeau de fiecare când le zâmbeam – am visat o perioadă numai amazoane care semănau identic una cu cealaltă și care mă salvau de la înec. Și toate – fără excepție – aveau ochii verzi, pletele blonde, însă în vis – războinicile astea nu îmi zâmbeau deloc, ci mă priveau încruntate și mă înțepau cu sulițele lor😄😄. Nu începeți acum să mă analizați freudian – nu are sens și e tardiv…😂

Cert este un lucru – nu știu cum mama naibii se face – însă, înaintând cu pași hotărâți spre maturitatea deplină😅😄 și acumulând din ce în ce mai multă înțelepciune😊 – îmi răsar în memorie tot felul de mici baloane închise cu amintiri de felul acesta… Doamne – și cât de frumoase sunteți și acum, ținute prizoniere atât de bine în Versailles – ul memoriei mele, voi – Daniela și Mihaela – gemenele amazoane!

Să ne citim cu bine!

Dacă ți-a plăcut – nu uita butonul de mai jos…un share e mare lucru

Please follow and like us:

5

20

20

20