Il Padrino

Notă relativ importantă😀: Rândurile de mai jos reprezintă fapte, întâmplări inspirate din viața MEA, ori lucruri poate care ți s-au întâmplat ȚIE – dar, cu siguranță, ar fi fost PĂCAT să nu se fi întâmplat CUIVA/ORICUI…

Înalt, brunet, cu o mină serioasă a la George Clooney și cu același zâmbet al marelui cuceritor hollywoodian – magnificul Zorro al tinereții mele adulte reușește de fiecare dată cu aerul lui aparent înțepat, cu replica lui abrazivă, brutală dar incredibil de reală, de total opusă de a fi echivocă, de a lăsa loc cumva unor nedorite interpretări – reușește, spuneam, să-mi fie cumva un fel de instrument de măsurare al propriei mele imagini, reușind cu brio să mă facă să nu cad în capcana propriilor mele iluzii.

Multe lucruri mă leagă de biciclistul cu pătrățele (și o spun cu cea mai mare invidie în glas😋) și încă și mai multe amintiri plăcute care au legătură cu LanceArmstrongdeRomânia îmi inundă senzorialul. Mă amuz și acum reamintindu-i Cicioaicei de teama inexplicabilă, de jena incredibilă care o cuprindea ori de câte ori mergeam în vizită pe la el.

Mă cuprinde un val de emoție, de nostalgie de cea mai intensă nuanță, emoții amestecate de bucurie sau de mândrie, dar mai ales de teamă acum când rememorez înfrigurat momentul în timp când am devenit pentru prima dată tată. El, relativ proaspăt tătic la rândul lui, nu contenea să îmi ofere câte-un sfat sau altul cu mina celui care a trecut prin ceea ce experimentez eu. Și bine făcea! Îmi aduc aminte de parcă s-ar fi întâmplat ieri, când a venit la noi să ne însoțească în primul drum important al Biancăi noastre în viață – creștinarea! Probabil simțind agitația părinților ei prin casă, fii’mea a început să plângă nereușind vreunul dintre noi să o poată liniști în vreun fel. Cuprins de un avânt inexplicabil, în special dacă ținem cont de reținerea plină de respectul amestecat cu teamă al neves’timii cu privire la actorul grăbit al destinelor noastre😁, i-am pasat-o pe Bia în brațe, cu un fel de ușurare soră cu disperarea. Minune!!! Copilul a încetat ca prin minune să plângă și a plecat tăcut căpșorul pe umărul mândrului artilerist al vorbelor bine țintite. Cu o privire radiind mândrie, siguranță, echilibru – magnificul nostru aliat al umilei noastre case a cerut cu un aer marțial și cu o voce perfect echilibrată, a solicitat – spuneam…un banal șervețel. Fii’mea, încântată se pare de felul cum era ținută în brațe, tocmai decisese să vomite aprobator tot lăpticul abia supt de la mămicuța ei, unde credeți? – tocmai pe sacoul negru antracit al brunetului magician al pistelor de biciclete😄.

O altă amintire dragă sufletului meu în care mărețul erou al verbului aspru, al predicatului apăsat este personaj principal – o reprezintă un moment unic, atât de emoționant și exclusivist, doar al nostru – al românașilor – mă refer aici la tăierea moțului! Prilej de reîntâlnire cu cei apropiați sufletului tău, al familiei tale – acest moment, această mică sărbătoare este dedicată exclusiv bunei-dispoziții și primirii de către tinerii părinți a tuturor laudelor cu privire la odrasla lor. Alături de noi, în afară de părinții noștri și de nași au fost prezenți și o pereche de prieteni la care țin în mod cu totul deosebit. Este vorba de Incredibilul, Nemaipomenitul, Terifiantul, Extraterestrul cu pedigree – Unicul Administrator Putinel, însoțit de fermecătoarea lui soție, de Marmoțica lui cea de toate zilele și nopțile. Acaparator al discuției, cu energia pe care cu toții ar trebui să i-o cunoaștem de acum, Creatorul de Zâmbete – el, Putinel – tocmai se lăuda cu noua sa achiziție auto – un Opel Agila – oricui voia să îl asculte. Ghiciți probabil cui tocmai lăuda capacitățile nelimitate ale automobilului, cu nemaipomenitele lui opțiuni…Ați ghicit! Tocmai lui – omului cu masca de…pluș🤗 – proaspăt posesor la rândul său al unui model nou dintr-o serie de vârf al…BMW-ului😎. Putinel, cu aplombul lui hipercunoscut și cu familiarismul obișnuit i se adresează energic vecinului aflat în fața lui, de cealaltă parte a mesei:

– Și zi, frumosule? Ce părere ai de mașina mea? Spune tu, ce zici de nemțoaica mea? Perfectă, nu?

Frumosul – se uită cu ochii semiînchiși la spumosul comesean aflat vis-a-vis de el, face o pauză lungă înainte de a răspunde și îi dă lovitura de grație amicului:

– Mda – Opel e cea de-a 4 marcă de mașină a nemților din punct de vedere calitativ – mașina omului de rând, iar modelul Agila în mod particular e preferata bunicuțelor!

Îl cunosc de 20 de ani pe maestrul vorbelor de duh, pe dragul meu Putinel, dar vă jur! – nu l-am văzut niciodată fără replică, lăsat efectiv cu gura căscată, în modul cum a rămas după replica năucitoare primită de la batmanulcubmw😄.

Asfaltăm gânduri, netezim emoții (cel puțin încercăm lucrul ăsta☺) și ne îndreptăm cu pași repezi inevitabil către…următorul obiectiv propus, unde – după atingerea lui – realizăm mofluzi că nu suntem nici pe departe fericiți, cel mult oarecum mulțumiți de noi înșine. Cumva, tu – gangster cuceritor al sentimentelor noastre ai reușit așa, în felul tău unic, să îți ocupi locul bine înfipt în inimile noastre – numai tu, Cristi – Nașu’ 1, 2, 3 și 4!