Aladin

Notă relativ importantă😀: Rândurile de mai jos reprezintă fapte, întâmplări inspirate din viața MEA, ori lucruri poate care ți s-au întâmplat ȚIE – dar, cu siguranță, ar fi fost PĂCAT să nu se fi întâmplat CUIVA/ORICUI…

Mi-e foarte greu acum să zugrăvesc așa cum trebuie tabloul marelui Aladin, cel mai occidental😎 dintre toți amicii mei din cartier, coleg de generală de altfel în marea constelație a clasei E, cuadrantul galactic al școlii 16.

Aladin a fost un copil slăbuț dar vânos, iute și totuși leneș, mincinos însă incredibil de empatic – cu câteva dioptrii care îl împiedicau numai aparent dar care îl ajutau enorm printre oamenii mari dându-i un aer fragil, de Paganel tocilar. Rapid însă și cu un mare talent persuasiv – aceste mici și câteva frânturi de penel nu pot constitui decât o palidă încercare de înfățișare, de încercare de a tușa măreția tabloului, bogăția de culori a marelui Ali-Baba al copilăriei mele.

Cu exact 2 zile mai bătrân ca și mine, nu ezita niciodată să mă tachineze și să-mi reamintească că sunt cel mic și merit întotdeauna să îi dau întâietate în toate. Poate ăsta e și motivul permanentei noastre hârjoneli, al primului nostru război pentru prima fată care ne-a făcut să le privim pe ele altfel – așa cum niciodată până atunci nu le privisem astfel. Furam în cel mai propriu sens al cuvântului săruturi fetelor pe care le plăceam și contabilizam numărul cuceririlor, umflându-ne piepturile de mândrie.

Cu el, cu geamănul meu cu ochelari – organizam cele mai strașnice bătăi cu clasele rivale, având drept arme demult uitatele rigle de lemn și belciugele-cataramă care ne țineau nădragii pe noi😀. Câțiva ani mai târziu, venea diminețile pe la mine să ne făcem temele împreună și tot cu el mă băteam de ne umflam ochii reciproc la vreo miuță încinsă în curtea școlii.

Și cine altul decât Aladin, stăpânul absolut al lămpii magice nu înceta să ne minuneze cu cele mai strălucitoare cutii cu bomboane de la mămica din RFG sau cu cei mai mișto adidași – de la sora lu’ tăticu.

Strâns legată de imaginea celui mai occidentalizat sultan al orientului nostru foarte apropiat😑 este și o întâmplare care mă face să vă reamintesc vouă, celor câțiva care vă mai amintiți de jocul acela stupid dar plin de energie și exclusivist😀 – limitându-se parcă numai la găștile noastre de Micro 5 și cel mult cunoscute și prin Broșteni sau Dorobanți – este vorba desigur despre celebrul și ilustrul (ne)cunoscut ale-ale. Pe scurt – jocul constă în picioare date sau primite în fund, necesitând o atenție deosebită, îndemânare sporită – existând și stratageme cum să îl facem pe unul sau pe altul astfel încât să primească cât mai multe șuturi în cea mai moale parte a corpului😁. A fost interzis de altfel – și lucrul ăsta încă de pe vremea aceea – când existau cartelele pentru pâine, ulei sau zahăr. Supărat de faptul că luasem bătaie de la un băiat mai mare cu vreo doi ani, îmi lingeam rănit rănile într-un colț al terenului de sport:

  • – Mamă, Sorine – deci am 7 gume turbo cu cele mai tari mașini!, aud vocea mărețului care se îndrepta spre mine. Mă uit voit indiferent către băiatul cu ochelari care mă privea cercetător peste lentile și ridic din umeri spunându-i:
  • – Mare scofală – am făcut rost de la unu de la D de 8 tăblițe de pepsi – o minunăție…
  • – Te-a pocnit rău, ăla de-a opta? Mă băgam și eu dar erau vreo 3 parcă lângă el. Am văzut că ți-a luat și tăblițele…

Plec de lângă el nerăspunzându-i și înghițindu-mi cu greu lacrimile mă îndrept către cișmeaua aflată lângă școală în încercarea de a-mi șterge urmele umilinței suferite. Urmează să avem două lungi ore de matematică și gândul ăsta mă face și mai abătut. Tovarășa Statran face prezența plictisită, iar când ajunge în dreptul lui Aladin bifează încruntându-se un semn în catalog, explicându-ne pe un ton scăzut că fabulosul nostru coleg are o învoire medicală. Zâmbim între noi complice și începem sarabanda cifrelor😊.

La sfârșitul orelor – vuiet total în școala noastră – toți băieții clasei 6 A au fost pedepsiți pentru faptul că au jucat ale-ale în curte, la ora de sport. Aflăm uimiți că, în afara războinicilor de la A au mai fost 2 băieți neidentificați până acum – unul dintre ei ceva mai mare decât generația noastră, de clasa a 6-a și care a fugit împleticindu-se și ținându-se cu mâinile de fund, iar celălalt – un băiat slăbuț cu niște ochelari sparți în vârful nasului și care a sărit rapid gardul din jurul terenului de sport, făcându-se nevăzut.

Plec către casă împreună cu Luminița copilăriei mele😗, colega mea de bancă și auzim pașii cuiva alergând în spatele nostru:

  • – Mâine pot veni pe la tine să ne facem împreună tema la mate? – mă întreabă abia respirând valorosul ținându-și strâns într-o mână rămășițele propriilor ochelari. Ați auzit de ăla de-a opta cum și-a luat-o de la băieții de la A? Au jucat ale-ale… – îmi zâmbește făcându-mi cu ochiul și întinzându-mi exact 8 tăblițe făcute din capace ale sticlelor de pepsi.

Iată! Ăsta era marele Aladin – plin de contraste – cel mai rău dintre cei buni sau cel mai bun dintre cei răi dar cu siguranță era întotdeauna întâiul, primul, era singurul dintre noi purtător permanent al celui mai mare grad de comparație al limbii române – numai el, Adi Talent.

Să ne citim cu bine!
Dacă ți-a plăcut – nu uita butonul de mai jos…un share e mare lucru

Please follow and like us:
error4
fb-share-icon20
Tweet 20
fb-share-icon20

2 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *