Albă ca Zăpada

Notă relativ importantă😀: Rândurile de mai jos reprezintă fapte, întâmplări inspirate din viața MEA, ori lucruri poate care ți s-au întâmplat ȚIE – dar, cu siguranță, ar fi fost PĂCAT să nu se fi întâmplat CUIVA/ORICUI…

Ezit cam de multișor să încep șirul ăsta al cuvintelor, al vorbelor – și să încep să îți smulg, ție, cititorule – un fragment de zâmbet, poate o mică lacrimă reținută gândindu-te, de ce nu? – la o mică Albă ca Zăpada, cu părul atât de negru, încât cu greu putem reuși găsi un contrast care să se apropie măcar pe-aproape de cel pe care podoaba asta capilară minunată îl făcea atât de perfect cu o piele la fel de fină și cu o nuanță de alb asemănătoare primei zăpezi căzute.

De când se știa, micuței noastre eroine îi venea atât de ușor să poată descifra mecanismul ăsta uneori greoi pentru noi – majoritatea celorlalți, al aritmeticii. Cumva, într-un colțișor al minții ei – toate cifrele înșirate pe tablă sau în manual – se însuflețeau ca prin minune, ca într-un basm fermecător și se așezau firesc, fără efort în vârful peniței Albei noastre – găsindu-și de fiecare dată locașul potrivit. Ceilalți copii o priveau cu invidie, cu respect, cu ochii celor care înțeleg și acceptă ca un fapt normal, de la sine înțeles că ea – era specială. Ei i se cuvenea natural rolul de șefă, de sprijin, de exemplu pentru toți ceilalți. Părinții, profesorii, colegii aveau toți așteptări mari de la ea, ca și cum toată această abilitate analitică, tot acest spirit organizatoric, tot acest mulaj empatic de a lipi, de a suda micul univers al clasei era singura ei menire. Puțini dintre ceilalți știau că ea, Alba noastră ar fi vrut să fie mai mult recunoscută ca una de a lor, decât ca un lider cuprins de responsabilități. Puțini știu – spre exemplu – că nimic nu-i făcea mai multă plăcere decât ciocolata de casă făcută de mămica ei, plăcere poate egalată numai de neobosita ei ambiție să reușească să facă cumva cu propriile ei mânuțe aceeași minune dulce care ieșea din magicele mâini ale mamei ei.

A fost mândră când dl Tudor, cu abilitatea lui fenomenală de a fabrica vise, de a schimba destine poate – a decis într-un sfârșit de an – pe vremea demult uitatului Moș Gerilă – să îi ofere marea cinste micuței regine Albe să împartă câteva cadouri tuturor colegilor – cadouri simbol și care ar fi trebuit să schimbe poate un obicei neplăcut unui coleg sau să motiveze un altul. Alba noastră și-a luat rolul în serios, așa cum de altfel întotdeauna o făcea și în orice situație ar fi fost prezentă sau implicată. A împărțit printre altele un săpun neastâmpăratului și mai tot timpul murdarului – Dănuț; lui Bădală cel cu mucișorii mereu prezenți i-a oferit o batistă; lui Baroi moșul i-a adus în dar un stilou știind marea pasiune a acestuia pentru ele și mai ales abilitatea acestuia de a le colecționa pe cele ale colegilor🤗; un altuia i-a făcut cadou o periuță de dinți și sacul cu surprize al nesuferitului de Moș Gerilă a avut pentru fiecare câte ceva. Roșie la față și plină de satisfacție că a reușit să împartă câte un lucru tuturor a luat loc mulțumită. A fost nevoie doar de o privire către ochișorii umezi ai piticilor eidin jur pentru a urî din clipa aceea tot ceea ce ținea de responsabilități, de datorie.

Târziu, mult mai târziu, când mica noastră Albă s-a transformat într-o frumoasă și neînfricată regină, în cea mai strălucitoare stea a poveștilor cu eroi și prințese – numai atunci Albă ca Zăpada a reușit să-și întindă aripile ieșind din propriul ei cocon și să-și ia zborul patinând cu rolele la propriu pe holurile căminului unde locuia în perioada facultății și atingând într-un mod cu mult mai profund și definitiv în fuga ei continuă și fără regrete fiecare suflet pe care marele nostru Creator i le scotea în cale.

Atâtea povești, atâtea minuni, atâția eroi sunt în lumea asta mare, pe măsura numărului de copii și fiecare își are propriul rol principal. Dar rolul vieții ei, regina inimilor noastre, Albă ca Zăpada copilăriei mele a fost numai ea, minunea albă – Monica.