Revedere

Notă relativ importantă😀: Rândurile de mai jos reprezintă fapte, întâmplări inspirate din viața MEA, ori lucruri poate care ți s-au întâmplat ȚIE – dar, cu siguranță, ar fi fost PĂCAT să nu se fi întâmplat CUIVA/ORICUI…

Ce poate fi mai frumos, mai emoționant decât o reîntâlnire după (numai) aproape vreo 30 de ani cu niște…copii mari? Care-or fi conexiunile creierașului nostru, ce minune medicală ne umple de adrenalină corpurile și ne face să ne putem întoarce în timp nu numai mental dar și fizic – simțindu-ne emoționați întocmai ca în prima zi de școală, când revederea cu colegii ne scormonea stomacurile și ne făcea să adormim atât de greu în ultima noapte de vacanță mare…?

Scriu rândurile astea la exact 5 zile de la o reuniune  plină de emoție, întâlnire avută cu primii mei colegi ai vieții (eram pe punctul să scriu “foștii”, dar nu aș fi putut greși mai mult decât atât). În casă e liniște, fii’miu probabil visează cadourile moșului, în timp ce fetele mele au adormit liniștite – nelăsându-se păcălite vreo clipă ca “sunt prea mari” ca moș Crăciun să le mai viziteze. Gândul îmi alunecă către un alt moș – Gerilă, pe care îl comparam invariabil cu moș Crăciun când eram de vârsta băiețelului meu și astfel – același neobosit gând îmi fuge iarăși înapoi, în timp – atunci când lucrurile erau cu mult mai simple.

Poși Marius, Georgică, Marius Nego, Denis, Adina, Jupoiu, Mugurel, Mariana, Cami, Alina, Flori, Ionuț, Adi, Vivian, Dana si cu voia dumneavoastră – subsemnatul au fost martori participativi ai unei seri magice, pline de emoție. Toți cei care au lipsit din varii motive pot fi cu adevărat invidioși – sigur vor mai fi întâlniri viitoare – și mi-aș dori să fim și mai mulți prezenți – însă emoția revederii din seara de 20 decembrie va fi greu de atins.

Mă cunoașteți – veșnic îndrăgostit de tot ceea ce a creat Dumnezeu mai frumos pe lumea asta – așadar credeți-mă voi, cei ce aveți timp să citiți acum (evident, numai după ce sărmăluțele, vinișorul, toba și cârnăciorii au fost cu mare plăcere “adăpostiți” unde și mai ales cum trebuie😁) – nimic nu egala farmecul celor 6 fete prezente, nimic nu putea să știrbească aura de eroi a celor 10 cavaleri prezenți.

Am regăsit copiii de ieri în privirile adulților care m-au însoțit în aventura noastră nocturnă. M-am regăsit pe rând în zâmbetul plin de timiditate al lui Mugurel, în aroganța plină de farmec a lui Adi, în surâsul enigmatic al Alinei (Doamne – cum poți TU modela atât de multe Monalise😄😉); în zâmbetul ironic al Danei  după care mi-am pierdut capul în urmă cu 3 decenii; în râsul molipsitor al lui Poși Marius; în umorul fin, de calitate al lui Denis sau în mustața de mușchetar de catifea al lui Jupoiu (Doamne  –  am o povestire cu băiatul ăsta…cine știe? – poate cu altă ocazie); chiar și în decența timidă afișată de Marius Nego sau de către Vivian. M-au cucerit total bucuria Adinei și efervescența Marianei, așa cum m-a plesnit în față seriozitatea domnișoarei Flori – neschimbată (și Flori dar și marțialitatea cu care ne măsura din priviri pe fiecare in parte🤔). Georgică a fost imaginea băiatului de acum 30 de ani – aceeași privire, același zâmbet cald. Cami – nelipsitele tale pampoane au fost prezente – ți-am văzut mica perlă ce strălucește exact deasupra inimii. Ionuț – pfff..reușește băiatul ăsta să radieze căldură, să emane emoție pură dar mai ales să atragă ca o floare toate albinuțele – cel puțin cele 6 albine din seara “noastră” n-au avut nici-o șansă😎– exact cum foarte plastic și mucalit îmi spunea Adi în drumul spre casă:

  • – Ai văzut, Sorine cum se învârteau fetele în jurul polițaiului?, apoi

continuând total opus și neașteptat în același timp:   

  • – Vreau să vii la mine la botez pe data de 31!

Stupefiat, îl întreb când trebuie să nască soția lui și despre “31” ale cărei luni este vorba, dar înlătură cu mâna parcă un gând neimportant și continuă imperturbabil:

  • – Nu știu, dar eu vreau să vii pe 31 la botez!

Îți doresc, ție – cititorule – un Crăciun alb, plin cu emoție caldă și îți mai doresc ca anul care va veni să te îmbogățească măcar cu o fracție din timpul magic, atât de greu de obținut pe care noi, câțiva copii din clasa VIII E am reușit să-l cucerim…

Să ne citim cu bine!
Dacă ți-a plăcut – nu uita butonul de mai jos…un share e mare lucru



Please follow and like us:
error4
fb-share-icon20
Tweet 20
fb-share-icon20

6 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *