Marea marelui maestru

Notă relativ importantă😀: Rândurile de mai jos reprezintă fapte, întâmplări inspirate din viața MEA, ori lucruri poate care ți s-au întâmplat ȚIE – dar, cu siguranță, ar fi fost PĂCAT să nu se fi întâmplat CUIVA/ORICUI…

Demult, tare demult – pe când trioul turistic bulgaro-greco-turc încă nu luase mințile și banii românașului nostru și încă nu câștigase zdrobitor războiul estival cu ”ai noștri”; pe vremea când Mamaia era doar o altă banală stațiune pentru familiști, iar Neptunul încă se mândrea cu trecutul glorios – Costineștiul strălucea de energia miilor de tineri care ocupau ani la rândul micul sat aflat lângă Tuzla dobrogeană.

Mi-am petrecut alături de alte câteva generații la rând vacanțele la mare, în Costinești și pot spune că încă am ”prins” atmosfera unică, de complicitate totală, de prietenii legate într-un minut dar care pot dura o viață întreagă. Zâmbesc cum numai unii dintre noi știm doar – amintindu-ne că unica modalitate de a ne anunța părinții că am ajuns cu bine erau definitiv perimatele vederi de la mare care de cele mai multe ori ajungeau acasă la ”ai noștri” odată cu noi😃; îmi saltă inima din piept când aud cuvântul Costinești și pe lângă – de către toți – cunoscutele simboluri locale – obeliscul și epava, îmi inundă suflețelul amintirea vestitelor discoteci Tineretul dar, în mod special Ring.

Îmi amintesc și acum momentul întâlnirii cu cel mai mare dramaturg în viață, cu cel mai prețios scriitor contemporan – om cu o largă viziune artistică dealtfel, iremediabil cucerit de propriai genialitate în atât de inedite moduri exprimată. Este vorba, bineînțeles, de imensul, inegalabilul, cuceritorul dar în același timp nedreptățitul și total neînțelesul de către majoritatea criticilor literari (fără excepție – invidioși) – Ban Bincă.

Într-o superbă dimineață de iulie, obosiți de călătoria cu personalul (actualul regio ceferist) superaglomerat – coborâm (una duzină de tineri plini de efervescență estivală😀) din tren și suntem asaltați de o sumedenie de localnici purtători de chei, toți bronzați, toți promițându-ne…marea cu sarea. Ne gândeam totuși că marea, cu sarea ei cu tot – se oferă gratis pentru toată lumea și hotărâm pe loc să facem un tur al stațiunii, urmând să ne alegem cât mai bine (nota bene – economic😁) gazda. Îmi atrage privirile ca un magnet un nene aflat între două vârste, cu o claie de păr negru și cârlionțat care ne privea condescendent și căruia nu am reușit să-i evit cu niciun chip privirea pătrunzătoare însoțită de un zâmbet abia schițat, zâmbet ușor de confundat cu o grimasă a durerii. Îl observ cum se îndreaptă către noi, parcă plutind – cumva fără grabă – total opus de către toți localnicii întâlniți până atunci – și care ne întreabă pe un ton grav, îndatoritor:

– Sunteți un grup de 10 dar nu mai mulți de 15, nu-i așa? Sunteți mai mulți băieți, e adevărat?, continuă neașteptând niciun răspuns dealtfel. Vă place heavy-metalul? Atunci sigur ne vom înțelege cum trebuie. Vă invit la mine – nu veți regreta – e ieftin și merită!

Și a meritat! Nu știu cum mama naibii se făcea dar de fiecare dată când veneam în Costinești ne ”opream” cu plăcere la dl. Ban, de fiecare dată aflând cu uimire de marile capodopere publicate în ultimul an sau de-a lungul orbitoarei cariere literare a maestrului. Și nu numai atât – am aflat conspirativ, mult mai târziu, după ani de zile, când relația dintre noi se cimentase suficient, iar încrederea reciprocă era solidificată astfel – am aflat spuneam despre faptul că numai lui i se datorează marea spirală umană care are loc anual în Costinești, spirală construită cu scopul mișcării de integrare în absurd😄. Totul recunoscut pe un ton normal, privindu-ne direct în ochi și cu o siguranță dezarmantă.

– Și cum, maestre – de ce nu continuați și dumneavoastră să atingeți…absurdul?, întreabă unul dintre noi cuprins de o curiozitate amestecată cu o admirație evidentă și doar cu un strop de ironie (nedreaptă după părerea noastră, a celorlați😉).

– Eu am o altă misiune aici, printre pământeni! Marea mi-a fost încredințată mie de către Marele Creator, iar eu mă voi prelinge întotdeauna ca o umbră pe lângă zidul casei mele și voi încerca să ating cât mai multe minți cu harul împrumutat de la Dumnezeu! 

– Aha!, continuă hâtru prietenul nostru. Cu alte cuvinte – Doamne-Doamne v-a împrumutat darul de a adăposti vară de vară tineri cuprinși de febra mării noastre? Sau cum așa, că nu pricep? – întreabă nevinovat tânărul (frumos și liber).

– Domnul Bincă se referă la darul de a ne lumina mințile cu binecuvântarea cunoașterii de sine…, se înfige în discuție una dintre fetele din grupul nostru – definitiv cucerită de către maestrul de la Marea Neagră.

– Auzi maestre, continuă imperturbabil amicul nostru băgăcios – dar nu puteți vorbi dumneavoastră cu băieții ăia din spirală, tot îi cunoașteți atât de bine – să se integreze în absurd cât vor dar să vorbească și cu Doamne-Doamne să avem câteva zile frumoase și noi? Sau și mai bine discută matale direct cu Big Boss-ul și roagă-L să ne repare și dușul dacă nu e prea mare efortul?

Vă jur pe roșu că, ori de câte ori am fost oaspeții marelui Ban Bincă, ne-am simțit extraordinar, în ciuda faptului că permanent se găsea un lucru care să nu funcționeze cum trebuie – câteodată dușul își dădea duhul, alteori broasca de la vreo ușă își lua concediu fără plată sau vreo priză rebelă demisiona fără previz – singurii soldați credincioși maestrului rămânându-i de-alungul timpului numai vechiul frigider Fram și deprima(n)tul aragaz însoțit de către veșnica butelie ruginită.

Astfel – pentru noi și sunt convins! – și pentru alte câteva duzine de grupuri de prieteni – tabloul Costineștiului nostru va fi însoțit mereu, pe lângă obelisc, epavă, Tineret sau Ring și de imaginea mărețului ”guru” eclectic – Ban Bincă. 

Să ne citim cu bine!
Dacă ți-a plăcut – nu uita butonul de mai jos…un share e mare lucru
Please follow and like us:
error4
fb-share-icon20
Tweet 20
fb-share-icon20

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *