(Par)Fumuri din trecut

Notă relativ importantă😀: Rândurile de mai jos reprezintă fapte, întâmplări inspirate din viața MEA, ori lucruri poate care ți s-au întâmplat ȚIE – dar, cu siguranță, ar fi fost PĂCAT să nu se fi întâmplat CUIVA/ORICUI…

Îmbătați de aerul, de cele mai multe ori sufocant, al maturității, de iluzia libertății date de falsul liber arbitru, privim – cu jind, invidie, în final cu duioșie – în urmă, spre trecut și ne cuprind valuri de emoții amintindu-ne un lucru sau un altul.

În prima vară de libertate postdecembristă îmi amintesc de reunirea familiei noastre undeva pe litoralul Mării Negre – mai precis la Mamaia noastră de pe coastă. Unchi, mătuși, veri, ba chiar și o mămăiță – ne bucuram cu toții de o revedere cum nu prea eram obișnuiți. Alinierea concediilor ”celor mari” cu programul taberelor celor mici, dar în special dorința tuturor de a ne întâlni într-o mică vacanță a făcut ca una dintre cele mai plăcute amintiri ale copilăriei să ne rămână – sunt convins – tuturor în suflete.

Bucuria mea era dublă – aveam să-mi reîntâlnesc unul dintre verișorii mei cei mai apropiați – partener la cele mai năstrușnice aventuri din timpul vacanțelor mari petrecute la țară, la bunici. Nu împlinisem încă 14 ani, iar timpul pentru mine reprezenta o vară nesfârșită, un tren rapid către o fericire viitoare, dar sigură.

Niciodată parcă soarele nu ardea cu așa putere ca în vara aceea, parcă și plângăcioasa de tanti Tuți – renunțase la veșnicele ei nemulțumiri; parcă și sucurile erau mai reci, înghețatele mai gustoase ca oricând, apa mării cu valuri perfecte și atât de caldă, iar cerul era de un albastru cum nu am mai avut ocazia să văd vreodată.

Cu vreo câteva luni bune mai mare ca mine, văr’miu Nicușor și cu mine ne împărtășeam unul altuia tot felul de experiențe romantice, bineînțeles majoritatea închipuite și ne întreceam în aranjarea frezelor ori de câte ori ieșeam din apă. Ceream bani părinților și o întindeam rapid hai-hui prin stațiune cumpărându-ne înghețate și holbându-ne cu limbile scoase la câte o domnișoară mai curajoasă care s-a hotărât brusc să-și demonstreze cumva independența – cum credeți? – evident eliberându-se de strânsoarea sutienului.

Tot hoinărind pe malul mării zărim un gard despărțitor care împărțea curios plaja și se întindea până unde marea atingea țărmul. Priveam cum fel de fel de tineri, ceva mai mari ca noi – e drept – priveau – unii peste gard, alții prin vreo gaură bine meșteșugită. Curioși dar jenați în același timp înțelegem rapid ce era dincolo – plaja nudiștilor! Acum nu vă închipuiți că nu știam de nudism, chiar aveam experiența Techirghiolului cu nămolul binefăcător unde intram cu tatăl meu la bărbați, iar mama intra singură evident la femei. Dar niciodată nu credeam că e posibil ca oamenii să stea amestecați – femei și bărbați laolaltă DEZBRĂCAȚI. Pentru timpurile de-atunci, pentru vârsta și educația primite, abia ieșiți din cutia comunistă ermetic închisă, pudibonzi prin tradiție – era de neînchipuit ceea ce ne venea chiar și dificil să ne închipuim și anume nudismul ăsta erotico-exotic. Am urmărit și noi ca toți ceilalți – amuzându-ne teribil – toate aventurile lui Louis de Funès cu jandarmii lui prin Saint-Tropez dar, nu-i asa? – e film, ce dracu!, ar fi comentat mucalit taică’miu.

Nevenindu-ne să credem, reușim nici eu nu știu cum să păcălim vigilența celui de la ”intrarea” plajei exclusiviste și intrăm în raiul fundurilor goale, ale țâțelor frumoase dar și ale părului pubian de toate culorile curcubeului😁. Ochii noștri înfometați abia reușeau să pătrundă înțelesul a ceea ce ni se desfășoară în fața ochilor. Văr’miu îmi face rapid semn să-mi iau papucii în mână și să ne continuăm drumul în picioarele goale. Mă supun fără să cer detalii, prea uluit de ceea ce retina înregistra lacomă. Curând îi mulțumesc în gând lui Nicușor pentru inspirația avută cu papucii, care acum ne stau ca o ultimă pavăză entuziasmului evident cu care tinerețea noastră obraznică încerca să ne împungă slipul brusc devenit neîncăpător😉.

Ieșim rapid, aproape mergând cu spatele din iadul ăsta încins și ne aruncăm recunoscători mării în brațele ei, reușind să ne potolim bătăile inimii și parcă simțind cum ne răcorim sângele mult prea fierbinte chiar și pentru inimile noastre tinere, izbucnind într-un râs cu poftă care ne-a făcut să ne liniștim parcă mințile noastre fragede cuprinse de teama de a fi făcut un lucru interzis.

Ieșim la mal uzi și parcă mult mai înalți decât cum am intrat, ca și cum apa mării ne-a transformat miraculos. Îl văd pe Nicușor cum se apleacă spre papucii lăsați pe mal și ridică 2 țigări șutite din pachetul unchiului Nae și întrebându-mă mai mult din priviri dacă vreau și eu una – își aprinde prima țigară, numai pentru a mi-o întinde, apoi o aprinde și pe a doua și în final tragem cu sete din țigări umplându-ne plămânii cu otrava dulce a tutunului pentru prima oară în viața noastră. Nici măcar tusea convulsivă până ne dau lacrimile nu ne doboară sentimentul că, începând de astăzi suntem altfel – aproape…oameni mari.

Să ne citim cu bine!
Dacă ți-a plăcut – nu uita butonul de mai jos…un share e mare lucru
Please follow and like us:
error4
fb-share-icon20
Tweet 20
fb-share-icon20

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *